Societatea civilă cere salvarea Roşiei Montane

46 de organizații ale societății civile solicită Ministrului Mediului și Pădurilor să suspende imediat procesul de evaluare a Studiului privind impactul asupra mediului pentru proiectul minier Roșia Montană!

Această solicitare se întemeiază pe faptul că Tribunalul Alba a admis, în data de 24 mai 2011, cererea prin care Fundația Culturală Roșia Montană (FCRM) solicita anularea hotărârii nr. 1/2009 a Consiliului local al comunei Roșia Montană, județul Alba din ianuarie 2009, prin care se confirmă cu efecte retroactive, hotărârile nr. 45 și 46 din 19 iulie 2002 ale Consiliului local Roșia Montană, cu privire la aprobarea Planului Urbanistic General și a Planului Urbanistic zonal pentru comuna Roșia Montană.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 10 – 12 din Ordinul nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu, în lipsa unor planuri de urbanism valabile Ministrul mediului și Pădurilor este obligat să suspende de îndată procesul de evaluare a documentației privind impactul asupra mediului pentru proiectul minier propus a fi dezvoltat în Roșia Montană de către SC RMGC SA.

De asemenea, cele 46 de organizații cer Ministrului Mediului să constate că galeriile romane din Masivul Cârnic au fost clasate în octombrie 2010 ca monumente istorice de clasa A, alături de celelalte vestigii arheologice din Roşia Montană.

Considerăm că într-un stat de drept, unde interesul public și respectarea legii primează în fața oricăror interese private, trebuie aplicat principiul precauţiei în luarea deciziilor (acest principiu este reglementat de art 191 din Tratatul UE versiune actualizată în 2010, care trebuie raportat şi la rezoluţia Parlamentului European conform căreia folosirea cianurilor în minerit ar trebui să fie interzisă în UE), principiu care va duce la respingerea unui astfel de proiect din cauza prejudiciilor mult prea mari pe care le-ar putea aduce mediului, incluzând în această noţiune, conform OUG 195/2005 şi valorile culturale, respectiv, monumentele istorice.

În consecinţă, un astfel de proiect trebuie respins fără nici o îndoială!

Pentru detalii suplimentare cu privire la activitatea Fundației Culturale Roșia Montană, puteți contacta pe: prof. Ioan Piso, ipiso@fcrm.ro, 0744 596 541.

Pentru detalii tehnice privind acțiunile în instanță ale FCRM, puteți contacta av. Virgiliu Ghidra, Giurgea, Ghidra și Asociații, ghidra@giurgeaghidra.ro, 0745 547 250.

În atenția domnului László Borbély
Ministrul Mediului și Pădurilor
Ministerul Mediului şi Pădurilor
B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti

Spre știință: Colectivul de analiză tehnică pentru evaluarea proiectului minier Roșia Montană

Domnule ministru,

Semnatarele prezentei vă solicită dumneavoastră, în calitate de Ministru al Mediului și Pădurilor și Colectivului de analiză tehnică, înființat la nivelul ministerului pe care îl conduceți pentru evaluarea proiectului minier Roșia Montană să suspendați imediat procesul de evaluare a Studiului privind impactul asupra mediului pentru acest proiect. Vă aducem la cunoștință faptul că Tribunalul Alba a admis, în data de 24 mai 2011, cererea prin care FCRM solicita anularea hotărârii nr. 1/2009 a Consiliului local al comunei Roșia Montană, județul Alba din ianuarie 2009, prin care se confirmă cu efecte retroactive, hotărârile nr. 45 și 46 din 19 iulie 2002 ale Consiliului local Roșia Montană, cu privire la aprobarea Planului Urbanistic General și a Planului Urbanistic zonal pentru comuna Roșia Montană.

În ianuarie 2008 Curtea de apel Alba Iulia a constatat nelegalitatea hotărârilor nr. 45 și 46 ale Consiliului local Roșia Montană, (în baza art. 46 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001) ca urmare a faptului că au fost luate cu participarea unor consilieri care erau în același timp angajați ai SC Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și al căror interes patrimonial este „evident și de
natură a le afecta obiectivitatea și imparțialitatea în procesul de deliberare”. Prin urmare, hotărârea nr. 1/2009 care reprezintă un act administrativ de confirmare a unor hotărâri (45 și 46 din iulie 2002) declarate nule de drept de către instanță, este, la rândul ei, nulă de drept.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 10 – 12 din Ordinul nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu, în lipsa unor planuri de urbanism valabile sunteți obligați să suspendați de îndată procesul de evaluare a documentației privind impactul asupra mediului pentru proiectul minier propus a fi dezvoltat în Roșia Montană de către SC RMGC SA.

Solicităm Ministerul Mediului și Pădurilor să ia act de hotărârea Tribunalului Alba și să oprească orice procedură de evaluare sau analiză privind proiectul minier Roșia Montană și să restituie întreaga documentație titularului RMGC. În acest context, menționăm că deși hotărârea Tribunalului Alba, din 24 mai 2011 nu este definitivă și irevocabilă, dată fiind amploarea și consecințele extrem de grave ale acestui proiect minier, existența unui litigiu în curs cu privire la documentația de urbanism, de altfel critică în contextul Studiului privind impactul asupra mediului, ar trebui să conducă în mod necesar la suspendarea imediată a procesului de evaluare a proiectului minier Roșia Montană propus de RMGC.
De asemenea, solicităm Ministrului Mediului să constate că galeriile romane din Masivul Cârnic au fost clasate în octombrie 2010 ca monumente istorice de clasa A, alături de celelalte vestigii arheologice din Roşia Montană. Astfel, proiectul întocmit de SC RMGC SA şi Raportul de mediu trebuie modificate faţă de această nouă prevedere legislativă, astfel încât, conform dispoziţiilor Lg. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, perimetrele şi zonele de protecție ale acestor monumente istorice să rămână neafectate şi să nu existe niciun impact asupra acestor monumente istorice. Cerem Ministrului Mediului sa ia act de faptul că proiectul minier Roșia Montană s-a dovedit până acum de prea multe ori a fi fondat pe ilegalități și încălcări flagrante ale legii!1
Considerăm că într-un stat de drept, unde interesul public și respectarea legii primează în fața oricăror interese private, trebuie aplicat principiul precauţiei în luarea deciziilor (acest principiu este reglementat de art 191 din Tratatul UE versiune actualizată în 2010, care trebuie raportat şi la rezoluţia Parlamentului European conform căreia folosirea cianurilor în minerit ar trebui să fie interzisă în UE), principiu care va duce la respingerea unui astfel de proiect din cauza prejudiciilor mult prea mari pe care le-ar putea aduce mediului, incluzând în această noţiune, conform OUG 195/2005 şi valorile culturale, respectiv, monumentele istorice.

1. http://www.ecomagazin.ro/certificatul-de-urbanism-al-proiectului-rosia-montana-a-fost-anulat-definitiv/
http://www.mmediu.ro/vechi/comunicate.htm (v. Comunicatul din 14 septembrie 2007)

În consecinţă, un astfel de proiect trebuie respins fără nici o îndoială!

1. Fundația Culturală Roșia Montană, Roșia Montană – prof. dr. Ioan Piso, Președinte;
2. Centrul de Resurse Juridice, București – av. Cătălina Rădulescu;
3. Greenpeace România, București – Crisanta Lungu, Director executiv;
4. Fundaţia Pro Patrimonio, Bucureşti – Şerban Cantacuzino, Preşedinte;
5. CULTOURS – Centrul de Turism Cultural, Timișoara – Alina Albu, Director;
6. Asociația Mai Mult Verde, București – Doru Mitran, Director executiv;
7. Asociația ARIN, Brăila – Codruța Nedelcu, Director executiv;
8. Clubul Ecologic Unesco Pro Natura, București – Emilian Burdușel;
9. Salvați Dunărea și Delta, București – Liviu Mihaiu, Președinte;
10. Centrul pentru Politici Durabile, București – Costel Popa, Președinte;
11. Fundația Terra Mileniul III, București – Lavinia Andrei, Președinte;
12. Asociația Heritage, București – Silvia Oostven, Președinte;
13. Active Watch Agenția de Monitorizare a Presei, București – Mircea Toma, Președinte;
14. Asociația Sighișoara Durabilă, Sighișoara – Hans Hedrich, Vicepreședinte;
15. Fundația Eco – Civica, București – Nicolae Rădulescu Dobrogea, Președinte;
16. Asociația Salvați Bucureștiul, București – Nicușor Dan, Președinte;
17. Fundația Media Art & Social Experiment, București – Nicu Mihali, Președinte;
18. Fundația Calea Victoriei, București – Sandra Ecobescu, Președinte;
19. Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală, București – Mihai Bumbeș, Președinte;
20. Asociația Pro Urbe, Arad – Bujor Buda, Președinte de onoare;
21. Asociația pentru Dezvoltare Urbană, București – Dan Patzelt, Președinte;
22. Asociația EcoAssist, București – Liana Buzea, Președinte;
23. Asociația București, București – Alexandru Binescu, Președinte;
24. Societatea Carpatină Ardeleană, Satu Mare – Janos Mark-Nagy, Director executiv;
25. Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din România, Pro.Do.Mo, București – Doina Vella, Vice-președinte;
26. Asociația TinEcoArt, Horezu VL – Laurenţiu Ciocîrlan, Președinte;
27. Centrul de Resurse pentru participare publică, București – Oana Preda, Director
executive;
28. Centrul de Cercetare și Dezvoltare Anthropoesis, București – Ionuț Piturescu, Director;
29. Asociația pentru Mediu și Turism Ulmul Cerașului, Prahova – Petre Vasilescu,
Președinte;
30. Silvia Colfescu, editor, Bucureşti;
31. Asociaţia Naţională a Tehnicienilor, Experţilor şi Cercetătorilor în Servicii Publice de Interes General (A.N.T.E.C.), București – dr. ing. Tudor Stomff, Vicepreşedinte;
32. Asociaţia de Videoreportaje SUPER-VIDEO, Bucureşti – dr. ing. Tudor Stomff Preşedinte;
33. Uniunea Arhitecţilor din România, București – Bălteanu Adrian Florin;
34. Transmont Făgăraş, Făgăraş BV – Nicolae Mercurean, Preşedinte;
35. Dr. Dan Monah, arheolog, Iaşi;
36. Centrul Regional de Supraveghere Ecologică „Munţii Apuseni”, Oradea BH – Mihai Togor, Preşedinte;
37. Dr. Andrei Opait, Institutul de Arheologie Iaşi;
38. Asociaţia Arhiterra, Bucureşti – Mirela Duculescu, Vicepreşedinte;
39. Asociaţia turistică sportivă, civică şi ecologistă CLUBUL DE CICLOTURISM „NAPOCA” (CCN), Cluj-Napoca CJ – Radu Mititean, Director executiv;
40. Clementina Timuş, cercetător ştiinţific;
41. Alianţa Civică, Bucureşti – Gabriela Simionescu, Vicepreşedintă;
42. Theodore Bucur, international expert, Professor HEI, counsellor & first strategic adviser, Douai, Franţa;
43. Rodica Pop, cercetator, secretar RPER (Rencontres du Patrimoine Europe – Roumanie);
44. Asociaţia „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie” RPER-România – dr. Ioana Bogdan Cătăniciu, Preşedinte;
45. Asociaţia „Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie” RPER-Franţa – Ştefana Bianu, Preşedinte;
46. Asociaţia Odaia Creativă, Bucureşti – Bogdan Alto.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.