Un Bucureşti “american” nu este uşor de surprins înainte de 1914. Oricum, prezenţa culturală americană în Europa vechilor imperii era destul de firavă, cauza fiind şi politica americană de neimplicare în viaţa politică a Europei. O neutralitate binevoitoare sub foarte multe aspecte.
Primul Război Mondial a schimbat însă foarte multe lucruri. Trupe americane de menţinere a păcii, după 1918, se aflau chiar şi la Istanbul, aducând într-un spaţiu cultural foarte conservator un fragment de cotidian american, asemenea unui decupaj care începea să schimbe treptat preocupările localnicilor.
Aşa a fost şi la Bucureşti, dar fără să fie necesară prezenţa unei tabere militare. Investiţiile americane s-au îndreptat cu rapiditate către extracţia şi prelucrarea hidrocarburilor, România fiind în vremea aceea al treilea producător de petrol din lume.
Abia după primul război limba engleză a fost cultivată de tinerele generaţii interbelice şi părea atât de stranie generaţiilor mai vârstnice şi franţuzite! Deşi, înainte de 1914, guvernantele venite din Anglia erau printre cele mai preţuite, ele priveau în jur ca şi cum ar fi fost într-o ţară de “white niggers”, după cum afirma Petru Dumitriu.
Americanismul în limbaj explodează cu precădere la mijlocul perioadei interbelice, venit mai ales pe filiera “jazz-bandului”, a foxtrotului, foarte cultivate în teatrele de varieteu şi cabaretele bucureştene. Apar liber-profesionişti care deschid afaceri la Bucureşti, dar şi antreprenori în construcţii. Arhitectura a fost cucerită şi ea de influenţa americană, după cum se poate observa pe Bulevardul Magheru de azi. Această influenţă a fost deschisă prin inaugurarea la 24 aprilie 1934 a Palatului Telefoanelor. Construcţia a fost începută în toamna anului 1932, pe locul fostei terase Oteteleşanu. Blocul de 52 de metri a fost asociat cu zgârie-norii americani; amplasarea lui în preajma Teatrului Naţional, pe care îl domina, a stârnit numeroase proteste. În ziare apăreau tot felul de comentarii, dar cele mai multe erau laudative la adresa arhitectului român (de origine olandeză) Edmond van Saanen Algi, care în colaborare cu arhitectul american Louis Weeks şi inginerul Walter Froy reuşiseră să termine clădirea în anul 1934, într-un timp record de un an şi opt luni. Cei trei au fost angajaţi de o firmă nord-americană care concesionase Societatea Română de Telefoane.
Perimetrul de teren unde a fost ridicat Palatul Telefoanelor are şi el un trecut destul de bine cunoscut din documentele vechi care s-au păstrat. Aici, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, era periferia nordică a Bucureştilor, cu multe căsuţe modeste, de oameni săraci. În 1699, locul a ajuns să aparţină unui anume Stan Taie-Cuie, după moartea căruia devine proprietatea comisului Barbu Mănescu. După mijlocul secolului al XIX-lea, zona intră în proprietatea familiei Oteteleşanu, care îşi transformă reşedinţa într-o afacere prosperă după 1880, deschizând un hotel modern şi o grădină de vară foarte iubită până dincolo de anii Primului Război Mondial.
Palatul Telefoanelor a fost cea mai înaltă clădire din Bucureşti până la ridicarea Hotelului Intercontinental. Construcţia Hotelului Intercontinental s-a făcut în cooperare cu societatea “Inter-Continental Hotels Corporation” din SUA, proiectul fiind realizat de partea română, cu asistenţă tehnică din partea societăţii americane. Lucrările au durat între 1969 şi 1970. Hotelul a fost inaugurat la 14 mai 1971 iar primul client a fost un cetăţean american, “un anume Dortmann”.
În Bucureştiul postbelic, undeva între 1945 şi 1950, circulau hituri la modă precum: “nu mai vreau să fiu Bebi,/ nu mai vreau cu păpuşa,/ vreau să fiu malagambist!”. Sergiu Malagamba, potrivit lui Constantin Olariu, îşi înjghebase “o excelentă orchestră de jazz dublată de una de viori, cu instrumentişti de elită, care executau bucăţi celebre la vremea aceea, de la tangouri argentiniene până la îndrăgitele «Solitude», «Sophisticated Lady» şi «Black and Tan Fantasy» ale celebrului Duke Ellington”. Moda malagambistă, în vestimentaţie, dar şi ca repertoriu, dispare odată cu protagonistul său dincolo de graniţe, curând după 1950.
A urmat apoi o lungă perioadă de interdicţii iar la începutul ei, limba rusă era singura limbă străină acceptată în şcoli. Bucureştiul “american”, precum cel francez sau oriental au apărut ca urmare a influenţelor culturale venite prin filierele economice deschise şi alimentate în primul rând de investitori.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.