Burleanu: Este ceva putred la LPF

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că „este ceva putred la Liga Profesionistă de Fotbal”, precizând că oficialii acestei instituții fug de responsabilitate lăsând Comisia de Disciplină a FRF să decidă dacă Rapid, club aflat în faliment, poate evolua în Liga I, ediția 2016-2017, potrivit Agerpres.

„Nici eu nu știu cine va juca în Liga I. Mă așteptam să aflu aseară din conferința LPF că Rapid, Timișoara sau Arad va evolua în Liga I. Luni se întrunește Comisia de Disciplină. Ea va lua o decizie, eu nu o să mă antepronunț, adică să spun cine merită să joace în Liga I. Comisia poate să întoarcă la Ligă cazul și să spună că e o decizie de for organizator. Dar mă întreb dacă se știa că se va ajunge în această situație, pentru că mă gândesc că e ceva putred la Ligă în ceea ce privește această situație, de ce nu s-a sesizat cu o lună în urmă Comisia de Disciplină în această fugă de responsabilitate, pentru că din punctul meu de vedere este o fugă de responsabilitate. Iar azi cu siguranță aveam epuizată și calea de atac, și TAS-ul, și știam care dintre echipe începe campionatul. În momentul în care declanșezi o astfel de procedură mergi la Comisia de Disciplină, la Recurs și apoi la TAS. Din punct de vedere al timpului ai nevoie de zile, pentru că nu poți să aduni cele trei instanțe într-o cameră și să hotărască. Eu i-am întrebat pe cei de la LPF când iau o decizie privind echipa care va juca, după prima instanță sau când? Pentru că în mod normal o decizie se ia după o hotărâre definitivă”, a spus Burleanu.

Președintele FRF a menționat că în viitorul apropiat va fi modificat regulamentul pentru a se introduce prevederi clare privind cluburile în faliment sau în insolvență.

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat că decizia privind înscrierea echipei Rapid în ediția 2016-2017 a Ligii I o va lua Comisia de Disciplină a FRF deoarece lichidatorul judiciar Aurel Brihac a transmis un document conform căruia gruparea giuleșteană își poate desfășura activitatea, deși Tribunalul București a decis intrarea acesteia în procedura de faliment.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.