Cameron: Părăsirea Europei ar amenința securitatea noastră economică și națională

Premierul britanic, David Cameron, a declarat luni că economia și securitatea Regatului Unit ar putea fi amennințată de o eventuală ieșire a țării din Uniunea Europeană, informează AFP, potrivit b1.ro.

”Părăsirea Europei ar amenința securitatea noastră economică și națională”, a declarat șeful Guvernului de la Londra.

Cei care militează pentru ieșirea din UE nu oferă decât ”riscuri în vremuri de incertitudine, un salt în necunoscut. (…) Când este vorba de locurile de muncă ale oamenilor, nu se poate spune doar că totul va fi bine”, a mai spus Cameron, făcând totodată un apel la britanici să voteze pentru menținerea țării în UE la referendumul programat pentru 23 iunie.

Totodată, David Cameron a ținut să sublinieze că pe 23 iunie va fi luată o decizie definitivă cu privire la viitorul țării și că nu va mai fi cale de întoarcere.

”Nu este momentul de a diviza Occidentul”, a mai spus liderul conservator, referindu-se la amenițările militare reprezentate de Rusia și Statul Islamic, în contextul în care organizația europeană de coordonare în domeniul poliției Europol a avertizat că Regatul Unit va fi mai expus atentatelor dacă va părăsi blocul comunitar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.