Canada, anunț surpriză în cazul acordului cu UE

Premierul canadian Justin Trudeau se va deplasa la Bruxelles pentru Summitul UE-Canada, care este de așteptat să se desfășoare joi, a anunțat luni seară ministrul canadian al comerțului, Chrystia Freeland, transmite Agerpres, care citează DPA.

”Canada este gata să semneze acum (acordul de liber-schimb cu Uniunea Europeană — CETA). Mingea este acum în terenul Europei”, a spus Freeland într-o conferință de presă la Ottawa.

Anterior, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că summitul prevăzut pentru joi și consacrat semnării acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA) „încă este posibil”, chiar dacă Belgia s-a declarat pentru moment în imposibilitatea de a aproba documentul.

”Împreună cu premierul Justin Trudeau, credem că summitul de joi încă este posibil. Noi încurajăm toate părțile să găsească o soluție. Încă mai este timp”, a dat asigurări Tusk într-un mesaj pe Twitter, după o convorbire telefonică cu șeful executivului canadian.

Premierul belgian, Charles Michel, anunțase că i-a transmis președintelui Consiliului European că Belgia nu poate semna CETA întrucât regiunea belgiană Valonia își menține obiecțiile cu privire la acest tratat. „I-am spus oficial lui Tusk că nu am ajuns la o înțelegere (…) Ni s-a cerut să dăm un răspuns clar astăzi. Răspunsul clar în acest stadiu este ‘nu’ ”, a declarat Charles Michel în fața presei după o întâlnire cu liderii regiunilor care compun Belgia.

Uniunea Europeană a dat Belgiei un ultimatum să ia până luni seară o decizie privind semnarea acestui acord, ultimatum despre care șeful guvernului valon, Paul Magnette, a apreciat că ”nu este compatibil cu procesul democratic”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.