„Cancelarul federal consideră inacceptabil dacă într-o ţară a UE se încalcă principiile de bază ale statului de drept”

Traian Băsescu a avut o convorbire cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Discuţia a avut loc la telefon, iar la sfârşit, purtătorul de cuvânt al Guvernului Federal, Steffen Seibert, a comunicat pe site-ul Cancelariei următoarele:

Cancelarul federal AM a purtat azi o convorbire telefonică cuprinzătoare cu preşedintele român Traian Băsescu. În centrul convorbirii s-a situat actuala evoluţie de politică internă din România. Expunerile preşedintelui Traian Băsescu confirmă preocupările guvernului federal. Cancelarul federal consideră inacceptabil dacă într-o ţară a Uniunii Europene se încalcă principiile de bază ale statului de drept. Uniunea Europeană are la bază valori comune: toate guvernele sunt obligate să le respecte; acest lucru este valabil şi pentru guvernul român.

Cancelarul federal subliniază că susţine Uniunea Europeană cu privirea la eventuale consecinţe necesare. Acestea s-ar putea materializa după convorbirile programate să le aibă prim-ministrul Victor Ponta săptămâna aceasta la Bruxelles”.

De reţinut un singur lucru extreme de important care denotă precauţia Angelei Merkel în legătură cu situaţia din România şi cu cele relatate de preşedintele Traian Băsescu: ”Consideră inacceptabil dacă într-o ţară UE se încalcă principiile de bază ale statului de drept”. Lămurirea deplină a cancelarului ar urma să se producă în cursul convorbirilor germano-române de săptămâna viitoare.

Ce s-a auzit din asta şi cum a interpretat presa de la Bucureşti declaraţia germană aflaţi mai jos.

Evenimentul Zilei: ”Angela Merkel: Încălcarea statului de drept în România, inacceptabilă”

Gândul: ”Angela Merkel, după ce a vorbit la telefon cu Băsescu: Statul de drept a fost încălcat «ÎN MOD INACCEPTABIL» în România. Merkel a discutat, azi, la telefon, cu preşedintele român, iar acesta i-a confirmat motivele îngrijorării, a anunţat biroul de presă al Guvernului german”

România Liberă: ”Angela Merkel după o convorbire cu Băsescu: Este «inacceptabilă» încălcarea statului de drept în România”

Ziare.com: ”Merkel, despre situaţia din România: Este «inacceptabilă» încălcarea statului de drept”

HotNews: ”Angela Merkel consideră «inacceptabilă» procedura de destituire a lui Traian Băsescu, care violează principiile statului de drept”

B1 TV: ”Angela Merkel, după o convorbire cu Traian Băsescu: Este inacceptabilă încălcarea statului de drept în România, o ţară membră a UE”

Realitatea TV: ”Angela Merkel: Statul de drept a fost ÎNCĂLCAT INACCEPTABIL în România”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.