Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că Parlamentul va aproba în prima sa săptămână de lucru din septembrie reîntregirea indemnizaţiei pentru mame.
„De când am preluat acest minister m-am preocupat – aşa cum am promis înainte – să restituim angajaţilor şi tuturor celorlalte persoane tăierile abuzive care s-au făcut în 2010. Am făcut această reparare. Şi singura indemnizaţie care nu a fost reîntregită este cea pentru mame. Nu s-a putut face odată cu celelalte pentru că a fost tăiată prin alt act normativ (..) şi, din cauză că am intrat în această vacanţă parlamentară, ceea ce există în Parlamentul României ca iniţiativă de reîntregire a acestei sume nu s-a putut face. Se ştie, am încercat în două Comisii de muncă să trecem această iniţiativă, nu s-a putut – nu a fost cvorum…Nu am reuşit, deşi ar fi fost posibil la momentul respectiv. În septembrie, în prima săptămână de lucru (a Parlamentului – n.r.) vom relua această iniţiativă parlamentară şi, cu siguranţă, că aceasta se va aproba”, a declarat ministrul Muncii.
Anterior, Mariana Câmpeanu a precizat că indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni la nivelul de 85% din salariu şi chiar dacă plafonul va rămâne la 3.400 lei, se va mări procentul mamelor care vor obţine creşteri ale veniturilor din această indemnizaţie.