Valentin Protopopescu
Din perspectiva primului tur al scrutinului prezidenţial din România anului 2014, lucrurile par clarificate. Toate sondajele de opinie îl dau drept cîştigător detaşat pe Victor Ponta, candidatul stîngii necomuniste. Îl urmează, la distanţă de şapte-zece-douăsprezece procente, în funcţie de „simpatia“ politică a institutelor de sondare a opiniei publice, Klaus Iohannis, reprezentînd ACL, respectiv alianţa de dreapta dintre PDL şi PNL. Aceştia doi ar trebui să-şi dispute Palatul Cotroceni în turul secund, dacă lucrurile decurg normal.
Însă ce mai înseamnă „normal“ după un deceniu de băsism? Cuvîntul s-a demonetizat, iar viaţa publică, politică şi intelectuală din ţară s-a pervertit, probabil iremediabil. Traian Băsescu, interpretînd Constituţia după cum i-a convenit şi după cum l-au încurajat să o facă intelectualii cu care s-a înconjurat, contra cost, desigur (aşa cum şade bine libertarienilor prosperi cu sinecuri de la hulitul stat), s-a autodeclarat „preşedinte-jucător“, fiind mai curînd barbugiu de speluncă decît preşedinte al unui aşa-zis stat de drept. El a „reformat“ instituţiile Statului, mai cu seamă justiţia şi Serviciile Secrete, împănîndu-le cu oameni de încredere, la fel de buni „hermeneuţi“ ai literei legii ca şi şeful lor, iar acţiunea a curs nesmintit în favoarea omului de la butoane.
Ca toate acestea să fie posibile, a fost nevoie de binecuvîntarea PPE şi a Departamentului de Stat. Foarte eficiente, entităţile în chestiune au acţionat cînd a fost nevoie pentru a-l salva pe turbulentul Băsescu, chiar şi împotriva voinţei corpului electoral. Mai mult, în campania electorală a anului 2014, Justiţia, prin instituţii ce ar trebui să fie echidistante politic, are posibilitatea să intervină decisiv pentru a schimba încă o dată cursul opţiunilor politice – fireşte, întru beneficiul mult-prea-suspendatului-preşedinte-jucător (reprezentat indirect prin „iepurii săi electorali“).
În aceste împrejurări, întrebarea „Ce aşteptări aveţi de la viitorul preşedinte?“ devine cumva superfluă. Răspunsul este strident prin evidenţă: cel care îi va urma lui Băsescu trebuie să fie, pur şi simplu, preşedinte. Fără nici o altă sintagmă, fără nici o interpretare, fără nici o adăugare sau scădere de sens. El ar trebui să reprezinte şi să apere naţiunea, să nu se amestece în gîlceava politică, să nu aibă atitudini sociopate, să medieze între instituţii, să respecte orice cetăţean, să nu facă afaceri veroase din care el şi familia lui să se îmbogăţească şi, în general, să vorbească în numele cetăţenilor, şi nu al său propriu. Ar trebui să fie discret, cinstit, echilibrat, nepărtinitor, respectuos, competent şi nesecurist. Pe scurt: viitorul preşedinte ar fi bine să nu semene deloc cu Traian Băsescu. Ar fi sanitar să fie un om normal. Şi, dacă e cu putinţă, chiar un om bun.
Răspunzînd acestei interogaţii, realizez însă că am devenit supărător de utopic. Băsismul a tulburat urît o societate abulică la rîndu-i. Din asemenea învolburate şi urît mirositoare ape, de unde să răsară un personaj care să se afle la antipodul lui Băsescu? Eu nu mai cred în Zîna Măseluţă.
Citiţi articolul complet în Observator cultural
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.