Ofelia, Juieta, Odile/ Odette, Carmen. Jucăuşa coregrafă sud-africană Dada Masilo, pe numele real Dikeledi, şi-a format obiceiul de a se servi de cele mai iubite eroine ale scenei pentru a arunca în aer codurile repertoriului clasic şi pe cele ale societăţii nostre, într-un mod “vandal” cum scria un critic.
Am scris mai de mult despre coregrafia ei la Lacul lebedelor, în care dansul clasic fizionează cu cel african în evoluţia lebedelor-bărbaţi, spectacol care a încălcat toate tabuurile şi a provocat entuziaste aplauze şi încrâncenate critici în toată lumea. Ultima ei creaţie, o adaptare a faimoasei opere Carmen de Bizet, a străbătut şi ea lumea în ultimul timp, poposind recent la Bordeaux, şi la Biaritz, în cadrul unui turneu organizat luna aceasta, care continuă la Luxembourg şi la Roma, înainte de a poposi pentru o lună la Théâtre du Rond-Point din Paris, începând din 10 decembrie. Cel puţin acesta este programul anunţat.
Dada Masilo întrupează personajul principal, cu dansul ei carismatic, format, de altfel, din întâlnirea studiului dansului clasic la Johannesburg şi a dansului contemporan cu Anna Teresa de Keersmaeker, la Bruxelles.
Carmen imaginată de ea, coregrafie pentru 14 dansatori, pe muzică de Bizet cu inserturi din Rodion Şcedrin şi Arvo Pärt, este mai mult decât o seducătoare cu sânge rece. Este o femeie vulnerabilă, prinsă înr-o poveste dramatică de dragoste şi sex, de iubire şi de trădare.
Presa din Biaritz a fost plină de laude la adresa capacităţii narative a coregrafiei ei, a spectacolului “strălucitor şi incendiar” în care dansul contemporan se combină cu flamenco într-un vesel iconoclasm. Spectacolul, accentuat erotic, vorbeşte, la fel cu celelalte opere ale ei, despre putere, despre sex, despre pasiune.
În Lacul lebedelor, care a avut peste 200 de reprezentaţii în 10 ţări, corpurile negre în tutu evocau diferenţa, homofobia, căsătoria forţată, realităţi descoperite de Dada Masilo în ţara ei natală. În acelaşi spirit, coregrafa revizitează cu Carmen problemele sociale, învestindu-le cu furie, cu violenţă, cu realismul situaţiilor din Africa de Sud. Coregrafa vorbeşte despre manipulare şi adoptă bucuros puterea narativă a dansului. “Am fost adesea martorul violenţei domestice pe măsură ce am crescut. Este ceva care m-a marcat, care mă emoţionează şi împotriva căruia nu se face niciodată destul. În fiecare secundă, undeva, o femeie, un copil sunt violaţi”, a explicat ea. De altfel, Carmen imaginată de ea nu este omorâtă de Don José, ci violată.
Pentru a deconstrui liniile dansului clasic, Dada Masilo combină flamenco cu dansul contemporan, introducând accente africane printr-o postură specifică într-un loc, printr-un monolog în tswana, limba ei natală, în altul. Dansatorii fluieră, strigă, înjură. Ea introduce în spectacol întreaga frenezie şi violenţă din Johannesburg, după propria mărturisire, într-un dans visceral din care politeţea şi timiditatea sunt izgonite.
“Am început cu ideea de a da naştere unei Carmen, femeie – de a căuta sub suprafaţa prezentată de obicei în balete şi în operă – de a găsi vulnerabilitatea sub aparenţa de răceală… În timpul căutărilor mele, erau atâtea de descoperit: l-am căutat pe Bizet şi l-am găsit pe Şcedrin, am găsit nenumărate interpretări. În final, am creat o interpretare care ne permite mie şi dansatorilor să facem ceea ce ne place cel mai mult – să dansăm”.
Excelentă dansatoare, cu picioarele goale, cu capul ras, arborând un trandafir roşu la ureche, Dada Masilo afirmă pe scenă o senzualitate sălbatică şi o tiranie erotică. Între două salturi, arabescuri sau piruete, izbucnesc strigătele, bătaia, loviturile, răsună palmele, ca pe străzile unui cartier din Africa de Sud care pare să rezoneze cu o Andaluzie fără fard.
Strălucitoare în rochia ei roşie, Dada Masilo propune o coregrafie departe de clişee. Înconjurată de 15 minunaţi dansatori sud-africani, ea înlănţuie tablourile şi explorează toate faţetele personajului: când vulnerabilă, când îndrăgostită, când manipulatoare, rănită sau violată. Solo-urile şi pas-de-deux sunt explozive şi combină excelent influenţele clasice, tradiţionale şi contemporane.
Printre interpreţii de culoare se află şi câţiva dansatori albi, mai ales Don José. Acest mixaj rasial capătă o importanţă deosebită având în vedere originile sud-africane ale Companiei.
Spectacolul Carmen al lui Dada Masilo are o putere narativă captivantă, sporită şi de lipsa decorului, exceptând eclerajele dramatice. Nu există fundal, nu există piese de decor, toată forţa spectacolului fiind bazată pe dans.
Spectacolul se termină cu moartea lui Don José. Un final tragic opus operei originale.
Acum, Dada Masilo se gândeşte să reviziteze Sărbătoarea primăverii de Igor Stravinsky, explicând că îi place să adapteze balete pentru că adoră poveştile. Este mai puţin adepta dansului abstract. Povestirea este pasionantă pentru că poate fi narată în multe feluri. Este o provocare pe care o iubeşte.
Evident, şi următoarea revizitare va fi deconstruită, cu combinaţii coregrafice şi energică. Pentru că, mărturiseşte coregrafa, “îmi place să dansez, să mă mişc repede. Viteza este secretul meu”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.