Carol Popp de Szathmari, primul fotograf de război din lume

Despre partea a doua a vieţii şi operei lui Szathmári va vorbi joi, 4 septembrie, de la ora 19.00, Emanuel Bădescu, bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Conferinţa va avea loc la Palatul Şuţu, sediul Muzeului Municipiului Bucureşti.

Carol Popp de Szathmári a fost un pictor şi grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Român şi unul dintre primii zece fotografi din Europa.

Se născuse la Cluj, în 1812, ca fiu al lui Dániel Szathmáry, mic nobil fără moşie şi teolog, angajat al Colegiului reformat din localitate. Primele studii le-a făcut în Transilvania, la Colegiul reformat din Cluj. Apoi a studiat dreptul şi a lucrat o vreme ca funcţionar la Sibiu.

Biserică în Bucureşti

Cariera „bucureşteană” a lui Carol Popp de Szathmári precede cu 11 ani stabilirea sa definitivă la Bucureşti. Prima vizită, primele contacte cu oraşul pe care l-a iubit cu o pasiune întâlnită doar la Tudor Arghezi şi la Mircea Eliade, datează din anul 1831, când a cunoscut-o pe Maria Văcărescu, soţie a spătarului Costache Ghica şi apoi a doua soţie a prinţului Gheorghe Bibescu, de care – susţinea fiul său Alexandru – s-ar fi îndrăgostit.

Un timp a studiat pictura la Roma, unde s-a împrietenit cu Constantin Lecca. Ulterior a plecat la Viena, unde a studiat pictura la Academia de arte, între alţii, cu Peter Fendi (1792-1842) şi Johann Treml (1816-1852). În continuare a efectuat două voiaje de studii în Italia.

Cortegiul agriculturii

Spirit renascentist, Szathmári a fost, precum maeştrii din trecut, preocupat de numeroase aspecte ale artei şi nu numai.

În 1843, artistul se stabileşte la Bucureşti şi se căsătoreşte cu fiica hangiului din Gilău, căreia îi spunea Pille.

A urmat o perioada fastă, atât ca fotograf, cât şi ca pictor.

În anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat şi primele talbotipii (calotipii).

Locotenent de infanterie

În 1848, la întoarcerea dintr-o călătorie din Imperiul Austriac, perioada în care fusese martor ocular la desfăşurarea revoluţiei din Viena şi Budapesta, Szathmari a realizat o calotipie ce înfăţişează un Cupidon cu braţele frânte, o statuetă din colecţia personală de antichităţi. Calotipia (sau talbotipia) este o tehnică inventată de William Henry Fox Talbot. Nu se ştie ce aparat a folosit Szathmari, poate cel de dagherotipie de la Sf. Sava. Calotipia Cupidonul cu braţele frânte se află astăzi la Academia Română şi poartă pe verso menţiunea autorului că este prima fotografie pe care a realizat-o.

A călătorit mult în ţară şi în străinătate, de unde a adus numeroase imagini pitoreşti, între care cele executate în acuarelă se disting prin vervă, spontaneitate şi poezie. În pictură, limbajul său este migălos şi greoi, dar vădind un spirit de observaţie ascuţit, mai ales în scenele reprezentând bâlciuri sau târguri.

Ca litograf, Szathmári a lăsat un Album cu vederi din Transilvania (1841), precum şi portretele deputaţilor din Dieta Transilvaniei. În 1860 a realizat o hartă topografică a ţării. Opera sa mai cuprinde cromolitografii şi acuarele înfăţişând tipuri şi porturi populare cu un caracter exclusiv documentar.

Târg la Craiova

Cu fotografiile realizate în Bucureşti, între anii 1860 şi 1863, publică albumul ”Elena Cuza”, iar apoi, cu fotografii din ţară, între 1866 şi 1868, ”Albumul României”, care cuprinde şi imagini din timpul călătoriilor lui Carol I, căruia i-a fost ghid.

În 1854, Carol Popp de Szathmari intră în istoria fotojurnalismului realizând primele fotografii de război în Crimeea. Aici, cu un an înaintea englezului Roger Fenton şi a americanului S. Robertson, a realizat cu mijloacele specifice vremii primele fotografii de război din lume. Carol Popp de Szathmari a multiplicat ulterior fotografiile făcute în Crimeea şi le-a dăruit suveranilor ţărilor implicate în acest război. A realizat apoi fotografii şi în timpului Războiului de Independenţă din 1877.

Emanuel Bădescu este licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1.000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descoperă, la Ziarul de Duminică şi la multe alte publicaţii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti, Imnurile naţionale la români, Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti. Este coautor al volumelor Scurtă istorie a Regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Bucureştii în vremea lui Carol I (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), Conspiraţia Securităţii, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor, ultima apariţie editorială fiind De toate din vechiul Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.