Cătălin Ivan explică cum a fost înlăturat din calea lui Victor Ponta

Europarlamentarul Cătălin Ivan a ajuns să se ascundă prin organizații comunale ale PSD ca să scape de suspendare sau excludere din partid, după ce și-a anunțat candidatura la șefia formațiunii.

Chiar și așa, Ivan nu a scăpat de suspendare, astfel că astăzi, teoretic, nu mai este un obstacol în calea lui Victor Ponta în bătălia pentru șefia PSD.

Organizația PSD Sector 1 l-a suspendat pe Ivan din partid pentru un an, deși, susține europarlamentarul, nu mai era membru al acesteia deoarece ceruse și primise transferul la organizația comunală PSD Dobrovăț din județul Iași.

În opinia lui Cătălin Ivan, nu există niciun motiv să primească „măcar un avertisment, nu o suspendare sau chiar excludere din partid”, europarlamentarul venind cu propria explicație pentru această situație.

„Singurul motiv pentru care sunt permanent hărțuit de conducerea partidului, fie prin purtătorul de cuvânt, fie prin șeful delegației din Parlamentul European, fie prin diverși alți comunicatori, acum prin intermediul foștilor colegi de la sectorul 1, este blocarea candidaturii mele, care este certă, la un congres al partidului care este tot mai incert”, spune Cătălin Ivan într-un mesaj postat miercuri pe Facebook.

Iată postarea acestuia:

„Câteva cuvinte și documente despre o decizie, pe cât de absurdă, pe atât de periculoasă pentru PSD și nu numai.
Conform Statutului PSD, organizația de bază poate cere sancționarea unui membru de partid până la excludere, în funcție de gravitatea faptelor. Știind că se fac presiuni asupra colegilor din organizația locală 21 din PSD Sectorul 1, pentru a-i proteja și a mă proteja, am cerut transferul la organizația locală numărul 10, organizație care a fost ulterior dizolvată. Ar spune unii că a fost doar o coincidență. Am cerut apoi transferul către organizația PSD Dobrovăț, Județul Iasi. Transferul mi-a fost aprobabt de conducerea organizației 21 și apoi am fost primit în organizația PSD Dobrovăț. Practic, din acel moment nu mai eram membru al organizației PSD Sector 1, aceasta încetând să mai aibă vreun drept să propună vreo sancțiune asupra mea.
Am depus toate documentele înainte de ședința de organizație locală, știind că doresc neapărat să mă excludă. Chiar și așa, au propus suspendarea mea pentru un an de zile
Recapitulând:
1. Nu există niciun motiv pentru care să primesc măcar un avertisment, nu o suspendare sau chiar excludere din partid
2. PSD Sector 1 are întreaga conducere dizolvată, abia astăzi alegându-și noua conducere. Deci, nu poate lua decizii conform Statutului
3. Sunt membru al PSD Dobrovăț, singura organizație în măsură să propună vreo sancționare a mea, în niciun caz organizația din care am făcut parte și care mi-a aprobat transferul
4. Singurul motiv pentru care sunt permanent hărțuit de conducerea partidului, fie prin purtătorul de cuvânt, fie prin șeful delegației din Parlamentul European, fie prin diverși alți comunicatori, acum prin intermediul foștilor colegi de la sectorul 1, este blocarea candidaturii mele, care este certa, la un congres al partidului care este tot mai incert”.

Europarlamentarul a postat alăturat mesajului său și cererea prin care a cerut transferul la Organizația comunală Dobrovăț.

Fotografia postată de Catalin Ivan.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.