Ce i-a cerut Dragnea premierului Netanyahu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avut, joi, o întrevedere cu premierul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, în cadrul căreia au discutat despre oportunităţile de a consolida cooperarea dintre cele două ţări prin atragerea capitalului israelian în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), precum şi în alte sectoare ale economiei româneşti, transmite News.ro.

„Astăzi (joi – n.r.) am avut plăcerea de a discuta cu Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Statului Israel şi ministru al Afacerilor Externe, despre oportunităţile de a consolida cooperarea noastră prin atragerea capitalului israelian în Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, dar şi în alte sectoare ale economiei româneşti”, a precizat Liviu Dragnea, pe Facebook.

Liderul PSD a mai discutat cu prim-ministrul israelian şi despre cooperarea în domeniul cercetării tehnologice şi industriale, cu precădere laserul de la Măgurele.

„De altfel, România şi Israel au o colaborare excelentă în sectorul de apărare şi cel educaţional, cooperare care fundamentează dezvoltarea parteneriatului bilateral în domeniul apărării şi cercetării militare, precum şi al securităţii cibernetice”, a completat Liviu Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a început marţi o vizită oficială în Israel, în cursul căreia se va întâlni cu preşedintele Knesset-ului şi cu alţi „înalţi demnitari” ai statului, care nu sunt specificaţi. Din delegaţia lui Dragnea fac parte doar parlamentari PSD-ALDE, printre care şi vicepreşedintele Comisiei SRI, şi deputatul minorităţii evreieşti, Silviu Vexler.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.