Lăudat constant în ultima vreme de către Alina Gorghiu, cea care-i cere demisia lui Victor Ponta şi în somn, Liviu Dragnea, noul preşedinte al PSD, a început să viseze cai verzi pe pereţi. Aflat între femeile pesediste, el a lansat Pactul lui Dragnea, proiect care să-i ţină la putere încă vreo 30 de ani pe actualii politicieni!
Marele proiect, născut dintr-o minte care stă lejeră şi într-un cap mic, a fost propus la Constanţa, în faţa cîtorva sute de femei, pe care Liviu Dragnea le-a instruit astfel încît, în 4-5 ani, una dintre ele să devină prim-ministru. O fotografie realizată de jurnaliştii constănţeni ne convinge că baronul de Teleorman s-a simţit bine în compania generoaselor pesediste, care l-au aclamat ca pe adevărat macho al politicii, uitînd că se apropie cu paşi repezi ziua în care va afla sentinţa în Procesul Referendumului, în care este deja condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Ei, dar poate că tocmai aici este şpilul: o pace între toate partidele, o dragoste între preşedinte şi PSD ar face inutilă şi condamnarea sa, căci, în viziunea Baronului cu casa pe două străzi, cînd e pace, nu-i război! De altfel şi acest Pact al lui Dragnea poate fi rezumat printr-o formulă la fel de redundantă: Ascultaţi-mă pe mine, / N-ar fi rău să fie bine!
Am mai spus că acea condamnare a lui Liviu Dragnea pentru Referendumul din 2012 este, ca, de altfel, întreg dosarul, un joc politic în care, din păcate s-a implicat şi Justiţia, după ce procurorii Codruţei Kovesi îşi făcuseră birourile pe capota maşinilor din dotare! Dar, tocmai pentru că Dragnea a căzut sub secera răzbunătoare a lui Traian Băsescu, care n-a iertat pe nimeni dintre cei care au fost la un pas de a-l detrona înainte de termen, înţelegem că în condamnarea sa există şi varianta unei posibile înţelegeri.
Ne amintim că Liviu Dragnea, imediat după condamnarea din prima instanţă, s-a resemnat şi a renunţat la toate funcţiile din guvern şi din partid, un gest care i-a adus laude chiar şi din partea adversarilor. Am scris încă de atunci că atît condamnarea, cît şi eventuala achitare a lui Dragnea au conotaţii politice, căci ne-am obişnuit în ultimul deceniu ca orice acţiune a Justiţiei în care sînt implicaţi oameni politici să stea sub semnul unor interese.
Apoi, cînd a apărut spectrul demisiei lui Victor Ponta prin începerea urmării penale, în mod surprinzător, tocmai Liviu Dragnea, care, spre deosebire de premier, era deja condamnat, revine spectaculos, îşi depune candidatura la conducerea PSD şi devine şeful celui mai mare partid! Oricine mi-ar spune că nu e nimic ciudat în această revenire nu m-ar putea convinge că anterior nu s-au purtat discuţii pe tema viitorului lui Dragnea. Să ne punem în situaţia lui Liviu Dragnea: el are de ales între a fi liber şi şef la PSD sau condamnat şi scos din viaţa politică!
Cînd spun „liber” nu mă refer, desigur, la libertatea de acţiune, ci doar la statutul său de după sentinţa finală, căci altfel „libertatea” sa conţine şi intenţiile celor care pot decide care va fi acea sentinţă! De aici vine, credem noi, schimbarea de optică din ultima vreme a lui Liviu Dragnea, care i-a adus şi laudele constante ale Alinei Gorghiu, cea care îi cere demisia lui Ponta de la cafeaua de dimineaţă, pînă la duşul de dinaintea somnului de noapte! Cine are curiozitatea s-o asculte pe Alina Gorghiu va observa o constantă în spiciurile sale: Gabriel Oprea este un om de încredere, iar Liviu Dragnea ia decizii înţelepte! Nu trebuie multă inteligenţă pentru a înţelege motivul acestor laude.
Practic, un Liviu Dragnea ţinut în frîu cu dosarul şi un Gabriel Oprea, ale cărui grimase au sluţit complet noţiunea de „interes naţional”, reprezintă adevărata armă a PNL pentru debarcarea lui Victor Ponta! O armă cu două tăişuri, care-i poate provoca PNL-ului probleme mult mai mari la Putere decît cele pe care le are în Opoziţie, însă, după cum se vede, dorinţa de a prelua frîiele care duc la ciolan este mai mare decît raţiunea.
Ce propune Liviu Dragnea prin Pactul de la Constanţa? După ce constată că „epoca lui Traian Băsescu a fost o epocă a războiului”, el adaugă imediat că Iohannis „nu pare că-şi doreşte războaie politice cu orice preţ”, propunînd ceva ce nici cei de la Academia Caţavencu nu-şi puteau imagina: „Haideţi să-l folosim, haideţi să-l lăsăm să ne folosească”!
Nu se putea o mai mare recunoaştere că este adevărat tot ce am scris mai sus, căci Dragnea vorbeşte aproape explicit despre relaţia pe care şi-o doreşte cu Klaus Iohannis: să-l folosim unde avem interesul, dar pentru asta trebuie să acceptăm să ne folosească şi el cînd are interesul! Şi cum „Guvernul meu” depinde chiar de Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, nu e greu de înţeles care este miza trocului.
Dar ar putea Liviu Dragnea, în calitatea de preşedinte, chiar şi interimar, al PSD, să le spună pe şleau colegilor săi să abandoneze Puterea doar pentru ca el să se bucure de libertate? Evident, că nu. Şi atunci, iată, i-a trecut prin cap această variantă parşivă, a unui pact cu preşedintele ţării şi PNL, cu un orizont de aşteptare uriaş, de 20-30 de ani: „Vreau să promovăm ideile unei păci politice eficiente, ale unui armistiţiu politic pe termen lung. Vreau să promovăm ideea unui pact politic al tututor forţelor politice pentru a putea realiza un plan de dezvoltare eficientă şi strategică a acestei ţări pentru următorii 20-30 de ani”.
Liviu Dragnea nu este un naiv să creadă că PNL ar fi de acord ca, în urma acestui pact, lucrurile să rămînă exact ca acum vreme de 30 de ani, adică PSD să stea la Putere şi PNL să rămînă în Opoziţie! Cu această idee năstruşnică, el spune, de fapt, că vine Potopul şi singura salvare este o Arcă după modelul lui Noe, cu care o parte dintre „vieţuitoarele” din PSD să fie salvate, între care, desigur, trebuie să fie chiar el!
Dar, pentru că se afla în faţa femeilor din PSD, folosind binecunoscuta metodă „captatio benevolentiae”, Dragnea trebuia să mascheze tot acest plan cu ceva atrăgător: „Avem o colegă care este comisar european, avem colege în Guvern, avem colege în Parlament, avem colege în administraţia locală, dar nu avem, de exemplu, nu am avut până acum curajul să ne propunem ca, în 4-5 ani, PSD să dea un premier femeie acestei ţări… Eu cred că în 4-5 ani România ar putea fi pregătită să aibă un Guvern condus de o femeie, cu toate avantajele care derivă din acest lucru”.
Şi cum niciodată Liviu Dragnea n-a fost vreun maestru al discursurilor (să ne amintim cum părea el alături de Crin Antonescu), trebuia musai să dea cu ăia în farfurie: „Am putea avea pentru prima dată în România un prim-ministru frumos şi căsătorit cu un bărbat”, ceea ce, desigur, l-a făcut pe Remus Cernea să tresară!
Planul de pace planetară al lui Liviu Dragnea, dincolo de utopiile sale, nu este altceva decît expresia mult mai frustei formule: „scapă cine poate” sub o formă mai împăciuitoare: „Nu cumva este posibil ca noi să ne putem strânge toate forţele politice în jurul marilor proiecte naţionale, în jurul unui proiect de ţară care să fie peren şi să nu mai poată fi schimbat de nicio forţă politică pentru că a participat la construcţia lui”. Şi, cum pentru această toamnă se anunţă demararea Proiectului „Guvernul meu”, Liviu Dragnea propune ca şi PSD să participe la el, aşa încît să i se recunoască meritul şi să fie păstrat prin preajmă!
Ceea ce ne face să credem că Liviu Dragnea are în cap altceva decît spune este faptul că omite istoria recentă. PSD a făcut parte din USL, o construcţie politică uriaşă, care obţinuse 70% din sufragiile populaţiei. Numai cu o asemenea forţă în spate era posibilă discuţia unui Proiect naţional pe termen lung. Or, ce a făcut atunci PSD? A subminat USL, scoţînd PNL-ul în afara Puterii, pentru ca PSD să aibă în mînă tot ciolanul, aruncîndu-l pe Victor Ponta într-o bătălie inutilă, după care culege acum binemeritatele „roade”. Tocmai Liviu Dragnea săpa atunci groapa PNL, anunţînd că PSD trebuie să aibă propriul candidat şi, iată, se adevereşte acum şi proverbul cu acela care sapă groapa altuia, fiind obligat să stea cum tocmai la mîna PNL.
Nu cred ca Liviu Dragnea să-şi imagineze că ar fi posibilă realizarea unui asemenea Pact suprapartinic cu o clasă politică fărîmiţată, în care şi Puterea, şi Opoziţia sînt obligate să-şi atragă forţe trădătoare pentru a obţine o firavă majoritate parlamentară!
Cu ochiul liber se vede că PSD are nevoie de UNPR (umflat de primirea trădătorilor din celelalte partide), de ALDE (aripa ruptă din PNL) şi de PC (aripa detaşată de Dan Voiculescu). Nici PNL nu stă mai bine, căci şi acest partid, aşa unit cum vrea să pară, are nevoie tot de UNPR, la care, dacă vrea să aibă ceva stabilitate la Putere pentru a nu avea, la rîndul său, surprize, trebuie să adauge şi PMP, UDMR, alături de oscilantul grup al minorităţilor!
Pe aceste posibile majorităţi parlamentare crede Liviu Dragnea că se poate baza un Proiect naţional? Adică, ce nu au putut să facă în puternica USL ar fi în stare acum să facă în puzderia de meteoriţi politici? Este ca şi cum ar încerca să ne convingă că e mai sigură plimbarea pe mare cu o scîndură, decît mersul pe pămînt!
Nu s-au putut ei înţelege pe o banală lege, cum este Codul fiscal, un act normativ care, după discuţiile tehnice, ar fi trebuit să treacă printr-un vot simplu, cum, de altfel, s-a şi întîmplat. A fost de ajuns ca de la Cotroceni să vină un semnal şi uite ce a ieşit! Şi atunci despre ce Proiect naţional să fie vorba în această atmosferă de războaie mici şi dese, care numai în bancuri poate fi cheia marilor succese?
Am aşteptat cu sufletul la gură reacţia lui Gabriel Oprea, omul cel mai curtat de PNL în vederea debarcării PSD-ului de la Putere şi aşteptarea ne-a fost răsplătită: „Întotdeauna UNPR a militat pentru dialog, pentru stabilitate economică şi politică a României. Este o idee foarte bună, este nevoie de un astfel de pact. Într-un context complicat, aş putea spune, de securitate, vedeţi ce se întâmplă în regiune, ce se întâmplă în Europa, este nevoie şi este o idee foarte bună şi voi susţine cu toate forţele acest proiect”. Păi, cum să nu fie de acord Gabriel Oprea cu acest Pact, din moment ce planul său de trădare a guvernării din care face acum parte este tocmai acela de sprijini proiectul prezidenţial „Guvernul meu”?
Călin Popescu Tăriceanu a fost ceva mai prudent, deşi este lesne de înţeles că nu putea să-l contrazică pe Liviu Dragnea, avînd în vedere forţa redusă pe care o are în Parlament, unde are funcţia de preşedinte al Senatului doar prin interesul de moment al PSD. Tăriceanu, totuşi, nu se aruncă în faţă cu capul înainte şi trimite săgeţi către liderii PNL: ”Ne lăsăm cu toții antrenați în aceste mici certuri, dispute și mă uit câteodată la liderii partidului de opoziţie care au preluat stilul și limbajul fostului preşedinte, nu vin cu nicio idee consistentă. Totul este gol de conținut la orice nivel şi la orice intervenţie”. Cu alte cuvinte, cum naiba să faci un Pact naţional cu astfel de parteneri?
În realitate, toată tărăşenia aceasta cu Proiectul naţional propus de Liviu Dragnea se roteşte în jurul supravieţuirii! PSD ştie că, după pierderea alegerilor de către Adrian Năstase, a intrat în comă timp de 8 ani, fiind apoi resuscitat de PNL prin acea USL care l-a readus la Putere. Dacă n-a reuşit să supravieţuiască avîndu-l în frunte pe Adrian Năstase, cum să creadă cei din PSD că ar putea să reziste sub acest modest Liviu Dragnea?
Ăsta este tot tîlcul Pactului lui Dragnea: fă-te frate cu Dracul pînă treci puntea! Iar chestiunea cu 20-30 de ani nu e altceva decît o poveste de adormit copiii, din moment ce PSD nu ştie care-i va fi soarta nici măcar în viitoarele 2-3 luni.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.