„Cel mai amplu marș unionist de la Chișinău” (Video)

Zeci de mii de persoane s-au adunat duminică în centrul Chișinăului pentru a participa la cel mai mare marș unionist desfășurat din 1991 încoace în Republica Moldova, relatează Unimedia.info. Marșul a fost programat în ziua în care se împli­nesc 98 de ani de la votarea de către Sfa­tul Ţării a uni­rii Basa­ra­biei cu Româ­nia. Manifestanții au pornit din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și au mers până la gară în marș.

UPDATE Unioniștii au întins un tricolor lung de câțiva metri, relatează publika.md. Participanții au scandat ” Trăiască, trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul și Țara Românească!” și „Unire!”. De asemenea, s-a scandat „România!” și „Moldova vrea Unire”. Veteranii au depus flori la monumentul Eroilor din fața Ministerului Afacerilor Interne. În timpul marşului au avut loc şi câteva altercaţii între manifestanţi şi mai mulţi oponenţi ai unionismului. Incidentul a avut loc lângă Arcul de Triumf din centrul Chișinăului. La marșul din Chișinău au participat și români din Teleorman, Brașov, Sibiu, dar și alți unioniști veniți din Italia și alte țări, conform site-ului citat. Înainte de marş, unioniştii au organizat congresul de constituire a unui nou „Sfat al Ţării”. Potrivit organizatorilor, cei 138 de delegaţi aleşi vor avea sarcina să pregătească, până în 2018, unirea Republicii Moldova cu România.

UPDATE Potrivit Platformei Unioniste Acțiunea 2012, 50.000 de persoane au participat duminică la „cel mai amplu marș unionist de la Chișinău”.

„Unirea României cu Republica Moldova a intrat în linie dreaptă. Participanții la marș au salutat constituirea Sfatului Țării 2, forul reprezentantiv al unioniștilor din Republica Moldova, care a adoptat Foaia de parcurs a Reunificării până în 2018”, se precizează într-un comunicat al organizației.

„Suntem din ce în ce mai mulți, iar vocea noastră se aude tot mai puternic. În această zi de sărbătoare, la împlinirea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, avem de transmis un mesaj: vom spori eforturile pentru ca centenarul Unirii să ne găsească întregi ca neam”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, citat în comunicat.

Conform organizației, obținerea consensului politic prin care partidele politice parlamentare convin asupra ideii de îndeplinire a Reunificării, informarea partenerilor euroatlantici privind opțiunea națiunii române și explicarea avantajelor pe care Reîntregirea României ar aduce-o lumii transatlantice, aprobarea de către Parlamentul de la București a principiilor Reunificării sunt câteva etape ale Foii de parcurs pe care unioniștii le vor realiza până în 2018.

Mitingul a ajuns la Gara Feroviara www.publika.md

Posted by PUBLIKA.MD on 27 Martie 2016

Mars unionist la aceasta ora in Chisinau

Posted by PUBLIKA.MD on 27 Martie 2016

Miting unionist la Chisinau www.publika.md

Posted by PUBLIKA.MD on 27 Martie 2016

Depuneri de flori la monumentul eroilor. Marsul unionist de la Chisinau continua. Detalii pe www.publika.md

Posted by PUBLIKA.MD on 27 Martie 2016

O alertă cu bombă a fost delanşată, duminică, la Palatul Naţional Nicolae Sulac din Chişinău, în timpul constituirii platformei Sfatul Ţării doi, care reuneşte organizaţiile unioniste din R. Moldova care militează pentru unirea cu România, a informat presa din Republica Moldova.

„La ora 10:00, un bărbat necunoscut a sunat la numărul 902 şi a anunţat că Palatul Naţional este minat. La faţa locului, s-a deplasat grupa operativă însoţită de genişti şi pompieri unde au fost efectuate verificări. În cele din urmă, s-a stabilit că alarma a fost falsă. Poliţia a solicitat în repetate rânduri ca delegaţii să părăsească Palatul Naţional, însă aceştea au refuzat”, a menţionat Adrian Jovmir, ofiţer de presă al poliţiei din Chişinău.

În 27 martie 1918 Basarabia devenea prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918 fiind creată România Mare. La 28 iunie 1940, Rusia a anexat din nou Basarabia.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.