Cel mai toxic scenariu pentru Grecia și UE

Decizia premierului Greciei de a anunța un referendum pe 5 iulie într-un moment în care compromisul cu creditorii țării parea aproape este greu de înțeles, însă și mai greu de priceput este eroarea tactică a miniștrilor de Finanțe a zonei euro de a nu prelungi cu cinci zile acordul de împrumut pentru Grecia, până după scrutin, scrie analistul Wolfgang Munchau pentru Financial Times.

Practic, liderii zonei euro au decis să arate electoratului grec că porțile dialogului s-au închis exact înaintea unui scrutin crucial și au sporit astfel șansele unui ”NU”, chiar și în condițiile în care grecii sunt în favoarea rămânerii în zona euro. Acum, argumentele politice ale premierului Alexis Tsipras sunt mai puternice, pentru că el are o dovadă în plus că creditorii au dorit să distrugă economia elenă – dovada este că acum aceștia doresc să distrugă democrația.

Cel mai sumbru scenariu pentru Grecia și Europa este acela în care la referendumul de pe 5 iulie electoratul va vota pentru acordul cu creditorii și, implicit, pentru rămânerea în zona euro, dar țara va fi totuși nevoită să renunțe la moneda comună din cauză că partenerii europeni nu-i mai oferă altă variantă.

Este cel mai toxic scenariu dintre toate, scrie Financial Times, pentru că va demonstra că o uniune monetară fără o uniune politică nu poate exista decât cu violarea principiilor de bază ale democrației. Regimul UE va ajunge să fie privit ca unul totalitar, scrie comentatorul.

La câteva ore dupa publicarea cestui articol, președintele Comisiei Europene vine să întărească temerile lui Munchau. Jean-Claude Juncker a spus că ”a opune o democrație altor 18 nu este o atitudine care să facă bine Greciei”. ”În Europa, nicio democrație nu valorează mai mult decât altele, iar în zona euro sunt 19 democrații, nu una contra 18 și nu 18 contra una. Nu vreau să-l văd pe Platon jucând de acum încolo în divizia a doua”.

Până la urmă, criza datoriilor Greciei nu face decât să demonstreze că națiunile europene (inclusiv Grecia) nu vor să renunțe la prosperitatea oferită de uniunea economică, dar nici să îmbrățișeze idealul federalist din urma cu șase decenii, iar incapacitatea Europei de a crea o uniune politică face ca struțocămila astfel rezultată (spre exemplu, cu pseudo-europarlamentari plătiți cu bani grași, dar lipsiți de inițiativă legislativă) să joace doar la matineu la Bruxelles și Luxemburg.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.