Colivia de aur sau despre un nou început la Teatrul Balşoi

Un film difuzat în 36 de ţări din lume, pe care l-am văzut la New York, la celebra „Brooklyn Academy of Music”, a făcut martoră lumea, în stilul utilizat şi de Metropolitan Opera, evenimentului marcat printr-un spectacol de gală care a redeschis porţile Teatrului Balşoi din Moscova. Deschiderea s-a făcut cu mare tam-tam, avându-l pe preşedintele Dmitri Medvedev în prim-plan. Cuvintele de laudă şi mândrie adresate acestui brand al Rusiei care este „Teatrul Balşoi” nu ascundeau sentimentul de uşurare în faţa unui proiect dus, în fine, la capăt, după şase ani de restaurare, consolidare şi retehnologizare şi zeci de scandaluri sau probleme de structură care au urcat costurile la peste 700 de milioane de dolari, adică de 16 ori mai mari decât bugetul prevăzut iniţial. În sala plină de ruşi de la „BAM”, printre iubitori ai baletului şi muzicii, filmul „Live”, care prezenta redeschiderea Teatrului „Balşoi”, scălda ecranul în cascada de purpură şi aur a celebrului teatru, născut în 1776, pe vremea Ekaterinei cea Mare. Cu şiragul multietajat al balcoanelor şi lojilor, decorate bogat şi proaspăt acoperite cu peste 8 kg de foiţă de aur, cu metode străvechi folosind cleiul, albuşul de ou, dar şi vodka, „Teatrul cel Mare” sau „Marele Teatru Imperial” al Moscovei, cum s-a numit până la venirea bolşevicilor, mi s-a părut o uriaşă colivie de aur, menită să protejeze şi să pună în valoare cele mai preţuite voci ale operei şi dansatorii cei mai valoroşi ai lumii, antrenaţi să devină din oameni păsări măiestre. Teatrele, care erau proprietatea ţarilor şi împărăteselor în Rusia, s-au numit „Balşoi”, adică Teatrul Mare, dacă adăposteau spectacole de operă şi balet, şi „Malâi”, Teatrul Mic, dacă puneau în scenă drame, tragedii sau comedii. Asta spune aproape totul despre ierarhia valorilor, despre aplecarea spre magnificenţă, sublim şi decoruri imperiale a ruşilor, cărora li se potrivesc pulsiunile extreme din „Lacul lebedelor”, un balet emblematic pentru sufletul rus, recunoscut ca atare.

Ekaterina Maksimova

Academia de balet a Teatrului „Balşoi” s-a născut înainte să existe clădirea teatrului, fiind socotită drept cea mai veche din lume. A fost fondată la cererea Ekaterinei a II-a, care a dorit să se înceapă cursurile de balet în anul 1773, într-un orfelinat pe care-l patrona. Cine cunoaşte metoda Agrippinei Vaganova, promovată de Şcoala de balet din Rusia, ştie că nu e deloc o metaforă condiţia de orfeline a elevelor, despărţite de familie şi ţinute ani de zile într-un regim de exerciţii continuu pentru a atinge marea performanţă.

Teatrul Balşoi şi bancnota de o sută de ruble

Actriţa Olga Aroseva toastând cu Maia Plisetkaia

Faţada teatrului, care a fost şi rămâne blazonul Rusiei, a unit, sub semnul neoclasicului, colonada monumentală, formată din cele opt coloane elansate de la intrare, cu alte elemente ale templului grecesc, străjuite de frize şi de cvadriga condusă de Apollo în fugă, turnată în bronz, asociată de regulă artelor şi unui Arc de Triumf. Arhitectul francez Joseph Bové împreună cu arhitectul rus Andrei Mihailov, care a terminat de construit şi Teatrul „Malâi”, în 1824, au proiectat, sub auspicii imperiale, mai mult decât un teatru, un templu şi un arc triumfal pentru arta baletului şi a spectacolului de operă de la Moscova. Teatrul construit în 1821-1824, înainte cu jumătate de veac de Opera „Garnier” de la Paris, avea deja în spate trecutul unei companii iniţiate de Prinţul Peter Urusov, care jucase în spaţii private înainte să se mute în Teatrul „Petrovski”, botezat astfel după numele străzii. „Petrovskii Teatr” a devenit Teatrul Mare, „Balşoi Teatr”. Cu prilejul încoronăriii ţarului Alexandru al II-lea, în 1856, teatrul a fost refăcut, s-au adăugat decoraţiuni şi stucaturi aurite şi un baldachin imens a fost pus în faţa intrării arborând mătăsuri, brocart în falduri şi risipă de ciucuri de aur, catifeaua de culoarea purpurei imperiale. Pe fronton şi în multe casete, alveole şi decoraţii, vulturul bicefal şi însemnele Imperiului Rus de la Răsărit au supravieţuit până la venirea bolşevicilor şi ciumei roşii, când simbolurile imperiale au fost scoase şi înlocuite de secera şi ciocanul înlănţuite. Faţada Teatrului „Balşoi” tronează pe bancnota de o sută de ruble. Ea circulă din mână în mână, îngemănând puterea artei cu puterea monedei naţionale. „Balşoi” este recunoascut ca un brand naţional nu doar de preşedintele Dmitri Medvedev. Actualului prim-ministru Vladimit Putin, care nu-şi ascunde proiectul reconstituirii Rusiei imperiale, îi place să vină la spectacolele Teatrului „Balşoi” şi se simte mândru să ocupe loja rezervată ţarilor şi împărăteselor Marelui Imperiu. Dar acum este marele absent al Galei, unde nu-şi putea adjudeca rolul principal.

Elena Obraztsova

Teatrul renovat arborează o magnificenţă dincolo de sutele de metri pătraţi de stuc aurit ce împodobesc cele şase etaje de loji. În locul cortinei de peste 20 metri înălţime, care umpluse arabescul textilei de purpură cu zeci sau sute de seceri şi ciocane, o cortină nouă, brodată de călugări ce mai deţin tainicul meşteşug al broderiilor religioase ortodoxe şi bizantine, repetă cu fir de aur blazonul imperial al vulturului bicefal. Rusia se pregăteşte de Imperiu. Restaurarea Teatrului „Balşoi” e parte dintr-un proiect de restauraţie. Colivia de aur a baletului şi operei din Moscova, vecină cu Kremlinul, sugerează putere, opulenţă, o artă a conlucrării Puterii şi Artei pentru imaginea Rusiei.

Balşoi Teatr şi-a aşteptat oaspeţii pe covorul roşu

Au fost invitate la gala redeschiderii Teatrului Balşoi nume unu şi unu din lumea artei şi a puterii. Pe ecranul sălii de la „BAM”, aflată în mult frecventata de mine „Rose Cinema”, se profilează, ca o jerbă de aur, imensul candelabru de opt metri înălţime de la „Balşoi”, comandat în secolul XIX în Franţa. Clădirea renovată şi-a adăugat cel puţin 5.000 de metri pătraţi în plus, creând cu prilejul consolidării fundaţiei şi operaţiei costisitoare de a eleva întreaga carcasă a zidurilor un mare subsol pentru depozitarea decorurilor, noi foaiere şi cafenele, un spaţiu de prezervare şi arhivare a manuscriselor atâtor partituri ce aparţin unor mari compozitori ai Rusiei, de la Glinka, Rimsky-Korsakov, Prokofiev, Borodin, Haciaturian, Ceaikovski, până la Şostakovici, Mussorgski, Rahmaninov, creatorii geniali de opere şi balete ale căror premiere şi puneri în scenă au adus Teatrul „Balşoi” pe culmi, fiind socotite oriunde în lume titluri de referinţă în patrimonial muzical mondial.

Preşedintele Medvedev la Gala de la Balşoi

Marea miză a restaurării a fost refacerea acusticii, distrusă în anul 1923 de un proiect heirupist şi populist sovietic, semnat de Ivan Rerberg, care a turnat beton peste cilindrul fosei şi nivelul scenei şi a suplimentat cu aproape şase sute de locuri lojele şi parterul, gândindu-se la plenul congreselor de partid. Scena a devenit şi tribună politică. La „Balşoi” s-a proclamat crearea Uniunii Sovietice. La „Balşoi” s-a dat comunicatul despre moartea lui Lenin, îmbălsămat şi depus în mausoleul de la Kremlin, vecin cu Marele Teatru al cărui nume devine din Imperial, „Academic de Stat”. Creşterea numărului de locuri, eliminarea unor tapiserii, tapete, stucaturi cu simboluri imperiale şi obsesia de a rade de peste tot monograma ţarilor şi vulturul bicefal au dus la distrugerea acusticii absorbante şi reflectante. Teatrul „Balşoi” a ajuns din punctul de vedere al acusticii pe locul cincizeci în lume pe lista teatrelor de operă şi balet, deşi performanţele artistice îl plasau între lideri. Povestea acusticii e nevralgică şi în România, unde Festivalul „George Enescu” se confruntă la Sala Palatului cu un spaţiu-mamut gândit pentru congrese şi teatrul puterii, nu pentru muzică. Teatrul „Balşoi” în spectacolul de gală al redeschiderii are o acustică impresionantă. Limpede şi polifonică, asemeni luminii primite şi reflectate în diamantele pure.

Legende în viaţă ale muzicii şi baletului

Steaua baletului mondial, Galina Ulanova

Biletele pentru Spectacolul de gală al redeschiderii Teatrului „Balşoi” au trecut prin sita administraţiei prezidenţiale şi beneficiarii lor fac parte din „Lista lui Medvedev”. Şi a lui Vladimir Putin, marele absent al Galei. Au fost invitaţi Gorbaciov, Angela Merkel, Oprah, Monica Bellucci, Placido Domingo, marile stele ale baletului şi şcolilor de canto din Rusia, adevăratele legende în viaţă ale muzicii şi baletului. Într-o lojă, Maya Plisetskaya, alături de soţul ei, compozitorul Rodion Scedrin, îşi împart admiraţia spectatorilor. Pare incredibil, dar nu de mult, cei doi au sărbătorit 50 de ani de căsătorie, iar Plisetskaya, care a dansat Moartea lebedei din „Lacul lebedelor”, la 61 de ani, tăind respiraţia spectatorilor, a împlinit 85 de ani, arborând o siluetă şi graţia prim balerinelor Svetlana Zakharova şi Maria Aleksandrova.

Teatrul Balşoi la Gala de redeschidere

A fost invitată Galina Vishnevskaya, o mare voce a operei, care s-a născut în 1926 şi a fost angajată la „Balşoi” în 1953. În 1961 a debutat cu un mare suces la „Metropolitan Opera”, în „Aida”, iar un an mai târziu la „Royal Opera House”, în acelaşi rol care i-a propulsat o carieră internaţională de anvergură. În rolul lui Liu a debutat la Scala din Milano, în 1964. A cântat magistral rolurile Violeta, Tosca, Cio-cio-san, Cherubino, Lenore. Compozitorul Benjamin Britten a compus pentru ea „War Requiem”. Galina Vishnevskaya a făcut un cuplu în viaţă şi în muzică alături de celebrul Mstislav Rostropovici, violoncelist, pianist şi dirijor cu un palmares artistic unic. Cei doi au realizat o înregistrare excepţională pentru EMI a operei prietenului lor apropiat, Dmitri Şostakovici, „Lady Macbeth din Mtsensk”, a cărei premieră a avut loc în 1934, fiind retrasă din repertoriile sovietice după ce Stalin a venit la un spectacol la Moscova, în 1936, şi „Pravda” a publicat un editorial incriminator. Compozitorul de avangardă Şostakovici a intrat într-o lungă perioadă de carantină şi hărţuire ideologică, deşi avusese un succes exploziv şi contaminant în cei doi ani care trecuseră de la premiera operei sale, nu doar în Rusia, iar muzica lui electriza noile orizonturi simfonice ale avangardei europene şi americane. Vishnevskaya şi Rostropovici l-au găzduit la datcha lor pe Aleksandr Soljeniţîn, care a scris acolo mare parte din „Arhipelagul Gulag”. În 1974, sătui de hărţuiala ideologică şi filajul serviciilor secrete, au părăsit Rusia sovietică, trăind la Paris şi în America şi fiind invitaţi de marile teatre în spectacole-eveniment. În 1982 marea soprană şi-a luat rămas bun de la scenă la Opera din Paris, unde a cântat rolul Tatianei din „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski. Publicul venit la Gala Teatrului „Balşoi” de la Moscova o privea ca pe o zeiţă mignonă-monumentală, nemuritoare, în pofida înfăţişării de bunică statuară şi elegantă şi a rolului jucat în filmul „Alexandra”, în 2007, prezentat cu succes la Cannes. Pare incredibil, dar Galina Vishnevskaya îşi conduce la peste 85 de ani propriul „Centru de Operă” de la Moscova, care-i poartă numele. Spre finalul filmului cu spectacolul live al Galei de la „Balşoi”, în tabloul XX, am ascultat gândurile despre teatru ale celor socotiţi fără rezerve monştri sacri în istoria teatrului, precum Plisetskaya, Galina Ulanova, Galina Vishnevskaya, Ekaterina Maximova, Vladimir Vasiliev.

Gorbaciov la Gala de redeschidere a Teatrului Balşoi

Ulanova nu mai este printre noi, căci a murit la 88 de ani, în 1998, iar apariţia ei pe ecran face parte din arhiva de aur a baletului. Prezenţa ei a însemnat întotdeauna o graţie infinită şi o modestie fără egal, pe care doar îngerii o arată dimpreună cu veghea invizibilă asupra noastră. Pentru Serghei Prokofiev ea a fost geniul baletului rus şi sufletul lui ales şi desăvârşit, poezia care-l hrăneşte şi inspiră. Dansul ei, trăit cu o profunzime unică, în secolul XX, l-a făcut pe Rudolf Nureyev s-o considere balerina numărul Unu a lumii. Ulanova a fost eleva celebrei Agrippina Vaganova, la Şcoala de Balet din Leningrad. Numele de Vaganova tutelează o metodă, un model operaţional şi existenţial, şi azi, după un secol.

Ekaterina cea Mare a baletului: Maksimova

Monica Bellucci, sosind la Gala Balşoi

Decretat cuplul de aur în istoria baletului, pe scenă şi în viaţă, din clipa când s-au cunoscut la şcoala de balet, la zece ani, Ekaterina Maksimova şi Vladimir Vasiliev au fost nedespărţiţi, aniversând cincizeci de ani de căsătorie, înainte ca Maksimova să moară la 70 de ani, în 2009. Complementari până la desăvârşire, cei doi au dansat pe scenă toate marile partituri ale baletului clasic, dar şi după coregrafii anume inventate de atleticul Vasiliev pentru frumoasa lui soţie, a cărei energie, spirit ludic-copilăros şi expresivitate, dublate de o tehnică de ceasornic, s-au topit pe scenă în zborul unei păsări magice. Eleva Galinei Ulanova, mignonă şi ea, supranumită, datorită fizicului, baby-balerina de la „Balşoi”, Ekaterina Maksimova, supranumită Ekaterina cea Mare a baletului, a rămas de neuitat în rolul Aurorei din „Frumoasa din pădurea adormită” sau în rolul din baletul „Spartacus”, în baletele „Giselle”, „Cenuşăreasa”, „Spărgătorul de nuci”. În 1983, cuplul a apărut în producţia lui Franco Zeffirelli cu „La Traviata”, ceea ce le-a adus un nou val de notorietate. Sunt socotiţi cuplul de balerini cel mai trainic şi durabil în lumea dansului, cei doi depăşind cuplul celebru Margot Fonteyn-Rudolf Nureyev. Cu toată gloria mondială, Vladimir Putin l-a demis pe marele Vladimir Vasiliev din funcţia de director artistic şi general al Teatrului „Balşoi” pe care a deţinut-o din 1995 până în anul 2000, iar vestea a aflat-o această mare stea a baletului de la radio.

O cariatidă relaxată: Elena Obraztsova

Scenă din Ruslan şi Ludmila, la Gala Bolşoi

În loja prezidenţială, fostă a ţarilor, invitata preşedintelui Medvedev a fost mezzo-soprana Elena Obraztsova, socotită una dintre cele mai mari cântăreţe ale timpului, strălucitoare prin calităţile ei vocale şi prezenţa în scenă. La peste 70 de ani, diva care s-a lansat la „Balşoi”, în 1963, cântând în „Boris Godunov”, iradiază în loja prezidenţială prestanţă şi lumină, ca şi cum pe fotoliul tapisat în catifea de purpură, cu spătarul scăldat în foiţă de aur, ar sta o cariatidă relaxată. După recitalul ei de la „Salle Pleyel” din Paris, a fost contactată de marile teatre de operă şi a cântat sub bagheta unor mari dirijori precum Herbert von Karajan şi Claudio Abbado. A deschis cea de-a două suta stagiune de la Scala din Milano cântând în „Don Carlos” sub bagheta lui Abbado. A cântat rolul titular din „Carmen”, avându-l ca partener pe Placido Domingo în filmul lui Franco Zeffirelli pentru televiziune. A apărut în versiunea cinematografică a aceluiaşi Zeffirelli, în 1982, cântând rolul Santuzzei în „Cavaleria rusticană”. A fost directorul artistic al Teatrului Mihailovski din St. Petersburg, iar actualmente este consilierul directorului general al teatrului. Ştie că este privită, căci loja prezidenţială îi oferă cea mai invidiabilă expunere. Dar mai ştie că templul artei este susţinut de artişti, iar Puterea le poate fi amfitrionul vremelnic.

Dar despre păsările măiestre ce au evoluat în Gală, voi reveni…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.