Comisia Europeană refuză să-i țină isonul lui Băsescu în campania electorală

Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a spus, joi, că nu va comenta declaraţii ale politicienilor români în perioada de campanie electorală, întrebat fiind despre afirmaţia lui Traian Băsescu privind riscul unui raport MCV „dezastruos”.

„Nu vom intra în campania electorală. Nu voi comenta cu privire la declaraţii ale politicienilor români în această fază. Cunosc foarte bine ceea ce au spus preşedintele, premierul sau ministrul Justiţiei despre raportul MCV, însă eu nu îl voi caracteriza înainte de publicare”, a afirmat Mark Gray, pentru Mediafax, întrebat fiind şi despre afirmaţiile lui Traian Băsescu cu privire la declararea incompatibilităţii a patru reprezentanţi ai Guvernului sau de voturile din Parlament privindu-i pe Mircea Diaconu, Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.

Oficialul CE a subliniat că raportul MCV pe care Comisia Europeană îl va prezenta privind România va fi bazat pe o analiză „independentă, obiectivă şi tehnică”.

De asemenea, Gray a precizat că o dată exactă privind prezentarea raportului MCV nu a fost stabilită încă de Comisie, însă aceasta va fi ulterioară alegerilor din 9 decembrie.

Traian Băsescu a propovăduit luni seară că vom avea un raport MCV dezastruos în decembrie. De vină, în opinia lui Băsescu, sunt Parlamentul și Guvernul care nu stau în poziția de drepți în fața instituțiilor aservite lui.

„Indiferent cât de vocali sunt politicienii la televiziuni, nu vor convinge pe nimeni că România şi-a însuşit valorile statului de drept atât timp cât îndeplinirea justiţiei este împiedicată prin vot de Parlament în favoarea parlamentarilor, în favoarea politicienilor, iar consecinţele se răsfrâng pe români. (…) Mai mult decât atât, Agenţia Naţională de Integritate a constatat săptămâna trecută incompatibilitatea a patru demnitari. Nu a existat nicio reacţie, decât reacţii de solidarizare cu cei patru demnitari incompatibili. Acesta este un alt lucru care nu este în favoarea românilor, dar este în favoarea unor politicieni. Nu au nicio legătură cu interesul naţional aceste atitudini de solidarizare cu oameni care se presupune că au încălcat legea. Oriunde în lumea civilizată, când un ministru, un parlamentar este suspectat de eventuale acte de corupţie sau de incompatibilităţi sau de lucruri în neregulă, el demisionează. La noi, politicienii se solidarizează unii cu alţii. Or, asta demonstrează că nu suntem stat de drept. Iar efectele le vom vedea în raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare din luna decembrie sau ianuarie, când va fi emis. Credeţi-mă, însă, că sunt un om care are experienţă şi percepţia corectă a modului cum se analizează lucrurile la Bruxelles şi ele se analizează în spiritul angajamentelor noastre şi al valorilor Uniunii Europene. Va fi un raport dezastruos”, a susținut luni Băsescu în declarația de la Palatul Cotroceni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.