Competiția Mondială de Descarcerare, întreruptă

Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat (World Rescue Challenge – WRC) de la Târgu Mureș a fost întreruptă, duminică după-amiază, timp de aproximativ o oră, de o furtună violentă care s-a abătut asupra municipiului Târgu Mureș.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), căpitan Cătălin Chirca, în competiție mai trebuie să intre încă trei sau patru echipe pe partea de descarcerare, iar punerea în practică a scenariilor și executarea probelor vor fi posibile imediat ce vremea o va permite.

La Competiția Mondială de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, organizată în premieră în România, participă 34 de echipaje de descarcerare și 32 de echipaje de prim ajutor din 16 țări, plus două țări cu observatori.

La startul competiției, care a debutat în data de 30 august și se va încheia duminică seară, s-au aliniat echipaje din Australia, Africa de Sud, Brazilia, Canada, Cehia, Columbia, Elveția, Franța, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Portugalia, România, Spania și Statele Unite ale Americii.

Din partea României, participă echipaje ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din județele Alba, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Iași, Mureș, Maramureș și Vâlcea.

Președintele World Rescue Organisation (WRO), Dan Zinge, a declarat că cea de-a 18-a ediție a competiției este cea mai mare de până acum, dat fiind numărul participanților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.