Condamnat la moarte în Iran, cere în zadar azil în România
 

Habib Bastam, un iranian de 29 de ani, emigrant, a solicitat instituţiilor statului român azil, însă cererea sa fost respinsă.

El este condamnat la moarte de un tribunal din Teheran, făcându-se vinovat de renegarea credinţei religioase (apostazie), îmbrăţişând creştinismul. Habib Bastam s-a născut din părinţi musulmani, iar la maturitate a acceptat Islamul, conformându-se preceptelor acestuia, la care însă a renunţat în favoarea credinţei evanghelice.

Cazul lui Habin Bastam se află şi în atenţia Oficiului pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului - Human Rights & International Communication - HRICO/OCIDO, care a fost sesizat de fratele condamnatului, Assadollah Masoud Bastam, fratele lui Habin Bastam, este cetăţean britanic de origine iraniană, fiind condamnat, de asemenea, pentru apostazie în Iran. Acesta venit în Romania şi s-a adresat mai multor instituţii pentru protecţia drepturilor omului, cerând sprijin pentru salvarea vieţii fratelui său.

"Situaţia familiei Bastam s-a agravat în Iran pe măsură ce mai mulţi membri ai săi, având convingeri democratice şi convertindu-se la creştinism, au fost rând pe rând persecutaţi politic şi religios, în primul rând de autorităţi. Toate acestea au culminat cu condamnarea la moarte sub acuzaţia de apostazie - în anul 2001 a lui Assadollah Masoud Bastam - căruia la scurt timp autorităţile britanice i-au acordat protecţie şi statutul de azilant, devenind ulterior cetăţean britanic", spune organizaţia pentru apărarea drepturilor omului.

Habib Bastam a fost condamnat la moarte în 2009. El s-a refugiat în România, soţia şi copilul său rămânând în Iran. Cât a stat în Rădăuţi, Bastam a frecventat biserica penticostală Betel, păstorită de Vasile Piscuc.

Accesări: 3482
Publicat Luni, 26 decembrie 2011

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+4
10 Voturi

 

Alte articole nesemnate: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Preaturnatorul Daniel
20:25:10, 27 Dec 2011 9
Vad ca pe biserica satanista a preafericitului securist Daniel o doare la base de drama iranianului. Iinstitutia BOR nu isi permite sa ofere azil decat oaselor provenite de la morti anonimi denumite generic "moaste sfinte", pentru ca aduc bani la bugetul si asa enorm al bisericii. Iranianul trebuia sa ceara ajutor oricarui alt stat.
ContraPro
0
 
IQ100
12:37:08, 27 Dec 2011 8
eeeh, chiar ca sunt inapoiati iranienii astia islamisti ..eu i-am spus personal preotului , cu martori , ca am apostaziat si nu m-a condamnat ...prea rau.....spre deosebire de "crestinii" de pe forum
ContraPro
0
 
Octavian Capatina
09:44:34, 27 Dec 2011 7
Cretinii care ne conduc .... Din 1945 suntem condusi de DERBEDEI !!! ..... Nu ne-am saturat de ei ??? Romane nu te-ai saturat de ei ???
ContraPro
+1
 
Dana
01:46:19, 27 Dec 2011 6
Stimati ziaristi, ati cerut motivarea instantei? Poate exista ceva la dosar care v-a scapat. O fi ea justitia injusta deseori, dar poate, in acest caz, judecatorii au avut un motiv serios sa-i respinga cererea...
ContraPro
+4
 
@mihailAndrei
20:53:57, 26 Dec 2011 5
vezi ca putem sa fim si de aceiași parte a baricadei? De data asta; punct ochit, punct lovit !!! Da´cu omul asta cum rămâne? Ce se întâmplă cu el?
ContraPro
+6
 
1 2

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.