Crucea, Coroana, Ciocanul în noaptea noastră furtunoasă

Seara de teatru tv ne-a făcut o ofertă provocatoare prezentând „O noapte furtunoasă” în două variante – una din filmoteca de aur, alături de o nouă premieră.

Spectacolul de colecţie al Soranei Coroamă-Stanca, cu o distribuţie de actori cu „furror comica”: Octavian Cotescu (Jupân Dumitrache), Valeria Seciu (Veta), Tora Vasilescu (Ziţa), Horaţiu Mălăele (Rică Venturiano), Mitică Popescu (Nae Ipingescu), Dan Condurache (Chiriac), cucereşte prin rafinament şi experienţa stilului, impresionând prin prospeţime la 30 de ani de la realizare. Privită prin comparaţie cu lectura scenică de azi a regizorului Mihai Manolescu şi a echipei sale, impresia tonică este de continuitate. O montare de o “clasicitate modernă” intră în dialog peste timp cu o montare de o “modernitate clasică”, punând în valoare actualitatea şi perenitatea piesei lui Caragiale. Regăsim povestea, personajele, replicile (atât de cunoscute încă de pe băncile şcolii). Cele două spectacole nu exilează textul, nu cad în “capcana care s-a acutizat în ultimul timp în teatru şi care îi îngrijorează pe unii teoreticieni şi practicieni reputaţi a “decalajului reciproc pe care şi-l produc textul şi scena”. Acest “déjà vu” ne revelează ceva puternic, “subtextul” prin decor, actor, relaţii, la care vibrăm.

Pentru această comedie, la premieră, Caragiale a fost huiduit, fluierat şi ameninţat cu bătaia în faţa teatrului, presa vremii denunţându-l pe autor ca un trădător ce arată românilor micile noastre mizerii. În cele două reprezentaţii de la TVR, piesa creează o complicitate vinovată cu noi. Noaptea lor furtunoasă este şi noaptea noastră.

Demeter Andras – Nae Ipingescu, Marius Manole – Rică Venturiano şi Florin Zamfirescu – Chiriac

Pentru Mihai Manolescu, Caragiale este un autor familiar, el a adus la rampă mai multe texte, printre care şi “O noapte furtunoasă” (la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov, distins şi cu un premiu) şi are o teză de doctorat cu un unghi de abordare incitant, intitulată “Caragiale – autor creştin”.

Manolescu plasează acţiunea într-un cadru cu parfum de epocă, într-un decor realist, masiv, cu elemente de recuzită expresive, care transmit alături de voita romanţiozitate şi onorabilitate afişată a personajelor, lipsa lor de gust: o icoană-afiş a Sfântului Andrei, statui, steaua României… Un “kitsch” care contaminează şi natura, cerul de butaforie cu stele artificiale de bâlci. El exprimă împreună cu veşmintele eroilor timpul în care vieţuiesc şi aspiraţiile lor egoiste şi derizorii.

Semnalăm câteva secvenţe: masa opulentă unde strategiile gastronomice şi bahice copioase ale lui Jupân Dumitrache, căpitan în garda civică, se împletesc cu aventura de la „Iunion” cu bagabontul, coate-goale, scârţa-scârţa pe hârtie, desfăşurată hilar cu lux de amănunte pe o hartă imaginară cu mere şi chibrituri; rochia de mireasă pe care o descoperă printr-o tragere de fermoar în final Ziţa, nerăbdătoare să se mărite, sau monograma brodată “RV” de pe vesta pe care o arată cu pompă la cameră Rică Venturiano. Un ambient teatral (decoruri: Ovanes Papazian, costume: Nicoleta Petrovici) construit în platou, remarcabil prin funcţionalitate, plasticitate, dramaticitate.

Ştefana Samfira – Ziţa

Apreciabil este faptul că se joacă într-o scenografie de teatru, dar plasată în studioul de televiziune, regizorul îmbinând fericit cele două medii artistice. În acest demers, el a avut catalizatori inspiraţi în arta operatorilor Emil Stan – director de imagine, Cristinel Neagu, Constantin Ticu, Gabriel Oprea, Carmen Birtea, Vlad Ratcu – cameramani, Armand Pascu – operator, M.H.H.

Respectând o indicaţie brechtiană a lui Caragiale (“Personajul se adresează publicului”), actorii se confundă şi se detaşează de personaje, intrând prin surprinzătoare mişcări de aparat în relaţie cu spectatorii. În decuparea şi montarea secvenţelor au fost creatori şi realizatorii Lucian Bujor (regia de montaj) şi editorul de imagine Cristian Grosu. Pe platou sau la masa de montaj, ei au imprimat acţiunii tensiune comică. Am reţinut câteva exemple de efect: imaginea Vetei, care se reflectă în ochelarii lui Rică, când acesta, confuz, o gratulează cu “Angel radios!”; citirea spectaculoasă a ziarului “Vocea Patriotului Naţionale” de către Nae Ipingescu, filmat de sus, vorbind către trei camere ce simbolizează admiratorii, opozanţii şi pronia cerească; Rică Venturiano povestind în delir avatarurile trăite pe schele ca pe un articol de ziar – “O, ce noapte furtunoasă. Ce oribilă tragedie!”.

O, ce noapte furtunoasă. Ce oribilă tragedie…

Un element esenţial este ilustraţia muzicală a Mihaelei Constantinescu, un decor sonor ce armonizează şi amplifică ironic concertul de stări sufleteşti ale personajelor. Plasticitatea acustică a spectacolului creşte şi datorită intonaţiilor, variaţiilor de timbu, vocilor interpreţilor. Alegerea distribuţiei este un punct forte al regizorului Mihai Manolescu. Este admirabilă capacitatea sa de a focaliza energii, de a coagula o echipa omogenă, de a lansa talente în roluri importante. Actorii realizează momente de relief şi ating performanţe aducând prin personalitatea lor accente de noutate în citirea personajelor, ce oferă sugestii pentru exegeze viitoare.

Vedeta trupei, Florin Zamfirescu – autorul a două creaţii-reper, diabolicul Rică Venturiano în regia lui Alexa Visarion la “Odeon” şi vampiricul Dandanache în regia lui Alexandru Tocilescu la “Teatrul Naţional Bucureşti” -, îşi pune amprenta şi asupra lui Jupân Dumitrache. Ea se impune ca o mostră excepţională de adevăr actoricesc şi omenesc. Printr-un joc cu pulsiuni între tradiţie şi modernitate, actorul compune masca unui bătrân rubicond, hulpav, lacom de mâncare, dar şi de graţiile foarte tinerei sale soţii pe care o iubeşte sincer. Deşi îl doare trădarea, clamându-şi onoarea de familist, îi tolerează tacit escapada amoroasă cu Chiriac. Contrastul de vârstă este o sursă de comic în teatru, de la antici la contemporani, la care publicul este sensibil. Hazul relaţiei este însă potenţat de amintirea proaspătă a unor cupluri de VIP-uri din zilele noastre ale căror aventuri domestice groteşti au fost subiectul unor seriale ”live” pe micul ecran.

Ioana Anastasia Anton – Veta

În replică cu Florin Zamfirescu se află un grup de interpreţi tineri şi foarte tineri, care prin vârstă, temperament, experienţă de viaţă aduc cu ei tipologii mai aproape de o lume asaltată de computer, video, telenovele, postmodernism sau utopia europeană. Se detaşează prin expresivitate fizică şi psihică Veta şi Chiriac, interpretaţi de două vârfuri ale generaţiei tinere de actori.

Ioana Anastasia Anton este o Vetă senzuală şi nevrotică, oscilând între efuziuni sentimentale cehoviene şi răbufniri pătimaşe de autoritate şi sexualitate.

Vlad Zamfirescu întruchipează un Chiriac viril, pasional, orbit în dragoste ca un erou de telenovelă, viclean şi pus pe căpătuială. Cei doi formează un cuplu sado-masochist cu nopţi de amor în care apelează la cătuşe şi care au faţă de încornoratul Jupân Dumitrache un sentiment de milă cinică. Atitudini elocvente sunt hârjoana celor doi amanţi peste capul lui Jupân Dumitrache, ca şi sărutul pe fruntea acestuia al lui Chiriac pe locul “coarnelor”.

Sorin Şaguna – Spiridon şi Marius Manole – Rică Venturiano

Balansând între grotesc şi graţios, Ştefana Samfira compune o Ziţa telurică şi voluptoasă, o vampă de mahala după modelul dramelor Parisului. Foarte voluntară – “liberă”, „trăiesc cum îmi place”, „acum e timpul: jună sunt, de nimeni nu depand” -, ea îi aplică lui Ţircădău o corecţie violentă cu umbrela pe care o şterge apoi obsesiv de sânge în timp ce-i povesteste Vetei întâlnirea cu pastramagiul pe maidan. Hotărâtă să se căpătuiască prin căsătoria cu Rică, înţelegând mesajul acestuia „al tău pentru eternitate şi per toujours”, modista Ziţa vine gătită pentru nuntă cu rochia şi pantofii de mireasă la purtător.

Carismaticul Marius Manole străluceşte în Rică Venturiano prin accentele noi pe care le aduce personajului, înscriindu-se în galeria marilor interpreţi caragialieni. Actorul realizează un portret complex, punând în evidenţă labilitatea psihică a eroului: abulic, isteric, vicios, fanfaron, el hiperbolizează tot ce se întâmplă legat de persoana sa. Pentru el, Ziţa nu este un obiect al pasiunii erotice, ci o oportunitate de a parveni în politică ajutat de zestrea ei.

Vlad Zamfirescu – Chiriac

O puternică secvenţă demistificatoare pentru cabotinul şi demagogul Rică, „june scriitor democrat”, „poet liric”, „publicist şi studinte în drept”, este scena în care replica „Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei!”, adresată cu emfază onorabililor, smulge de pe stema din casa cherestigiului crucea şi coroana regală şi înfige în ciocul vulturului ciocanul. O imagine antologică pentru Caragiale, premonitorie pentru istoria României. Rică face un cuplu subteran şi subversiv cu Ipingescu, un fan al său. Doi eroi din aceeaşi familie cu Miţa Baston, revoluţionara de la Ploieşti.

Demeter Andras portretizează pregnant, construind cu fineţe un Nae Ipingescu cameleonic şi manipulator. Observator cinic al triungiului adulterin Veta-Chiriac-Jupân Dumitrache, el caută să-i îndoctrineze să participe la revoluţia pentru care conspiră în secret.

Proaspătul absolvent UNATC Sorin Şaguna, talentatul elev al profesorului Florin Zamfirescu, are vervă şi aplomb în Spiridon. Băiatul de procopseală în casa lui Titircă-Inimă Rea este un Cupidon tragi-comic, mesager al amorului între Veta-Chiriac, Rică-Ziţa, care sfârşeşte dramatic. Ascuns în dulap, el va fi străpuns de baionetele furibunzilor apărători ai onoarei de familist.

Regizorul Mihai Manolescu în repetiţii

„Ei! vezi?… Uite aşa se orbeşte omul la necaz!”, exclamă Jupân Dumitrache, ridicând în dreptul obiectivului eşarfa roşie a lui Chiriac, rătăcită în patul conjugal, ca şi cum ne-ar lega la ochi şi pe noi, spectatorii. Ea se transformă într-o cortină de teatru însângerată, care ascunde o crimă. Reprezentaţia „senină devine sumbră”. Finalul surprinzător este o imagine emblematică pentru spectacol şi exegezele caragialiene moderne.

Montarea se urmăreşte cu încântare şi emoţie, se râde copios. Reuşita Casei de Producţie TV este una de profunzime. După „Hedda Gabler” de Ibsen în regia lui Dominic Dembinski, „O noapte furtunoasă” în regia lui Mihai Manolescu este un nou moment fast pentru marii clasici care înnobilează serile de teatru la televiziune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.