Cu două zile înainte de „Colectiv”, Liviu Mihaiu îl ridica în slăvi pe Dacian Cioloş

Liviu Mihaiu, personaj central în aceste zile, nu pare deloc străin de jocurile de culise din politică, fiind chiar unul dintre profitorii acestora. Pentru numirea lui ca Guvernator al Deltei Dunării, unul dintre personajele cele mai toxice ale României, Sorin Ovidiu Vântu, spune că ar fi plătit o şpagă de un milion euro fără a-l fi întrebat pe Mihaiu dacă vrea să ocupe acest post! Ce o fi fost chestia asta? Un cadou surpriză?

Ne-am amintit însă că acelaşi Liviu Mihaiu a fost invitat de preşedintele Klaus Iohannis la consultările de la Cotroceni unde s-a discutat despre viitorul prim-ministru al României, după demisia lui Victor Ponta în urma tragediei de la „Colectiv” din noaptea de 3 octombrie 2015. „Ce căuta el acolo?” – nu s-a întrebat nimeni, lăsînd să se înţeleagă că ar reprezenta „Societatea civilă” din partea ONG-ului „Salvaţi Dunărea şi Delta”.

Astăzi, această prezenţă a lui Liviu Mihaiu nu mai este deloc banală, căci, iată, pasiunea lui pentru Deltă a dus la reţinerea viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu şi nu este exclus ca şi „duşmanul nr. 1” al lui Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, să fie atras în acest scandal!

Ce am descoperit, însă, chiar în aceste zile? Că numai cu 2 zile înainte de tragedia de la „Colectiv”, într-un interviu realizat de Robert Turcescu pentru „Evenimentul zilei”, Liviu Mihaiu a fost întrebat la final: „Spune-mi un om public pe care-l cunoști și care nu te-a dezamăgit niciodată!”. Răspunsul lui Liviu Mihaiu a fost năucitor: „Dacian Cioloș”!

A dracului coincidenţă!, mi-am zis. Cum a fost posibil ca, în timp ce Ponta nici nu visa că va pleca de la Palatul Victoria, Liviu Mihaiu îl declara „cel mai cel” politician pe Dacian Cioloş, cel care avea să ia locul Premierului? Chiar înainte de a se produce tragedia de la „Colectiv”, cea care avea să-l aducă în fruntea Guvernului?

În fond, cine era Dacian Cioloş în acel moment? Doar un consilier al preşedintelui Comisiei Europene. Cioloş rămăsese fără slujbă după ce Corina Creţu a devenit comisar european şi era menţinut pe acolo din nu ştim ce motive! Şi tocmai pe Dacian Cioloş s-a gîndit Liviu Mihaiu să-l nominalizeze ca fiind politicianul care nu l-a dezamăgit niciodată!

Iar aceasta nu a fost singura referire la Dacian Cioloş în acel interviu al lui Mihaiu! Vorbind despre ceilalţi politicieni, Liviu Mihaiu a spus: „Poate o să ziceţi că sunt eu obsedat, dar nu există om politic important în România care să nu fi avut legătură cu PCR sau cu Securitatea. Poate cu excepţia lui Dacian Cioloș, un om excepţional pe care România trebuie să-l folosească pentru agricultura sa așa cum Polonia l-a avut pe Balzerowicz pentru economia Poloniei”!

Interviul lui Liviu Mihaiu a apărut pe 28 octombrie 2015. Au urmat apoi:

30 octombrie 2015: tragedia de la „Colectiv”

4 noimebrie 2015: Victor Ponta şi-a dat demisia

5 noiembrie 2015: fostul securist bulgar Giorgi Botev scrie pe „EurActive” că Dacian Cioloş va fi viitorul Premier

6 noiembrie 2015: Liviu Mihaiu a fost chemat la Cotroceni

10 noiembrie 2015: Dacian Cioloş a fost nominalizat Premier.

Oricît am vrea să credem în coincidenţe, gîndul cel rău nu poate fi evitat: era totul ştiut dinainte? Ce voia preşedintele Iohannis să spună prin „trebuia să moară oameni pentru ca Victor Ponta să-şi dea demisia”? De unde ştia bulgarul cu 5 zile înainte că Dacian Cioloş va fi nominalizat? Cum naiba, tocmai Liviu Mihaiu este chemat la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea prim-ministrului?

Acum, acelaşi Liviu Mihaiu este personajul în jurul căruia se învîrteşte şi scandalul în urma căruia viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut şi arestat la domiciliu! În acest joc apar toxicul Sorin Ovidiu Vântu, care-i avea ca directori judeţeni al FNI pe foştii şefi ai Securităţii în teritoriu, şi Ionuţ Adrian Eftimie, fiul sindicalistului Ion Eftimie, desemnat de Sorin Ovidiu Vîntu să administreze Realitatea Media, din care făcea parte şi Radio Guerrilla, condusă de Liviu Mihaiu.

În primul moment, s-a anunţat că Vântu ar fi dat 2 milioane euro pentru ca Liviu Mihaiu să fie numit Guvernator al Deltei, unul fiind destinat lui Călin Popescu Tăriceanu, cel pe care Klaus Iohannis îl vrea demis din fruntea Senatului, iar DNA îl vrea în puşcărie! A doua zi, rămîne în picioare doar milionul pentru Bogdan Olteanu, dar toată lumea vorbeşte pe la colţuri că ţinta adevărată a scandalului este Călin Popescu Tăriceanu! Un dosar în care din nou este vorba doar despre denunţurile unor puşcăriaşi, despre fapte de acum mulţi ani, despre stenograme apărute peste noapte, ca şi cum ar fi fost găsite de femeile de serviciuu prin coşurile de gunoi ale DNA.

Din nou, coincidenţe peste coincidenţe, în mijlocul cărora se află acelaşi Liviu Mihaiu! El, însă, nu este chemat la DNA, deşi „mormanul” ar fi fost plimbat printr-un offshore-ul din SUA, apoi unul din Cipru pentru ca Liviu Mihaiu să devină Guvernatorul Deltei, adică el era beneficiarul imensei şpăgi!

Ne întrebăm atunci: dacă 1 sau 2 milioane de euro ar fi fost preţul numirii unui Guvernator al Deltei (echivalentul secretarului de stat), atunci care ar fi mercurialul pentru funcţiile de ministru? Mai ales că acum Liviu Mihaiu a fost Guvernatorul Deltei doar 5 luni şi declară că nimeni nu i-a cerut niciodată să facă vreun lucru ilegal! Şi ne mai întrebăm: dacă DNA are stenograme de acum 8-9 ani despre această „tranzacţie” în favoarea lui Liviu Mihaiu, de ce nu a început chiar atunci ancheta?

Totul pare desprins dintr-un serial profiler, în care cineva ştie totul dinainte. Dar care este rolul şi locul nostru, al cetăţenilor de rînd, în aceste jocuri? Fraierii de serviciu sau masa de manevră? Ne oprim însă aici pentru ca nu cumva să le treacă prin minte unora să ne trimită la „glumeţi”, aşa cum au făcut cu prietenul nostru Florin Chilian cînd, pe bună dreptate, se întreba în fiecare zi dacă nu cumva tragedia de la „Colectiv” a fost aranjată!

P.S. În acelaşi interviu acordat lui Robert Turcescu pentru „Evenimentul zilei”, Liviu Mihaiu a mai dat o informaţie de care ar putea fi interesată DNA: „Uite, apropo de Delta Dunării, îţi fac o confidenţă: am refuzat postul de guvernator al Deltei propus de Victor Ponta și de Rovana Plumb în urmă cu trei ani și am greșit. Am greșit pentru că m-am gândit mai mult la imaginea mea și la corul de înjurături pe care urma să-l încasez decât la Delta Dunării”. Cine şi cîţi bani s-or fi dat atunci? Sau această declaraţie oferă doar un scenariu de rezervă?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.