Cum vede judecătorul Horațiu Dumbravă situația interceptărilor

Judecătorul CSM Horațius Dumbravă a apreciat, referindu-se la interceptările din dosarele de la Parchete, că se ajunge mult prea uşor la astfel de probe, care, în opinia sa, au o doză de subiectivism.

„Se ajunge mult prea uşor la astfel de probe care au o doză de subiectivism. Poţi să ai şi altfel de probe. E prea uşor când acordăm astfel de avize de interceptări. Dacă renunţăm şi restrângem drepturile omului, renunţăm la statul de drept. Am trăit perioade de genul ăsta, când voiam omul nou. Noi nu mai vrem omul nou. Avem o societate coruptă, e adevărat, dar nu avem voie să renunţăm la lipsa drepturilor cetăţenilor. Dacă judecătorul e stăpân pe el şi pe dreptate şi dacă taxează abuzurile din toate părţile, nu am avea de ce să ne îngrijorăm”, a declarat judecătorul sâmbătă seara la emisiunea ”Dosar de Politician” B1 TV, conform site-ului televiziunii.

Magistratul a apreciat totodată că au crescut uimitor de mult interceptările tehnice.

”Din 2010-2011, DNA a avut propriul centru de interceptări. Sper să nu existe colaborări în afara termenului legal. Flux de informaţii între servicii şi Parchete. Au crescut uimitor de mult interceptările tehnice. 16.000 de incerceptări tehnice în 2015. Au ajuns vedete. Trebuie să găsim explicaţii”, a mai spus Horaţius Dumbravă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.