De ce îl apără maghiarii din România pe Soros

Legea care poate duce la închiderea Universității Central-Europene din Ungaria, finanțată de George Soros, este condamnată într-un articol publicat de ziarul proguvernamental de la Magyar Memzet. Autorul este un jurnalist cu dublă cetățenie, română și ungară – Csaba Lukacs. Închiderea CEU poate avea consecințe negative pentru minoritățile maghiare din țările vecine, susține el.

De fapt, articolul cu pricina nu face referire decât la situația din România. Csaba Lukacs este îngrijorat că legea adoptată în Ungaria de guvernul lui Viktor Orban a dat apă la moară inițiativei lui Victor Ponta pentru un proiect de lege similar în România. Legea maghiară permite închiderea universităților străine din Ungaria, în cazul în care acestea nu au campusuri în țările de origine. În Ungaria, principala vizată este Universitatea Central-Europeană (CEU), care nu are campusuri în SUA, țara de origine. Dar, scrie Magyar Nemzet, „să luăm cunoștință: Universitatea ungară Sapientia și Universitatea creștină Partium nu au campusuri în țara lor de origine – Ungaria, care le finanțează – și nu există vreun acord interguvernamental privind finanțarea acestor universități“. Așadar, legea anti-Soros adoptată la Budapesta poate lovi, de fapt, în cele două universități din România, care primesc 57 de milioane de euro anual, respectiv 48 de milioane de euro de la statul ungar.

Un alt aspect ține de imaginea pe care o câștigă Ungaria datorită CEU. „Numeroși intelectuali români au luat apărarea CEU. Foști studenți români de la CEU au devenit mai apropiați de ungurii din Transilvania. Odată reveniți acasă, au devenit parte din elita țării: secretari de stat, miniștri, lideri ai unor organizații importante, și s-au arătat mai puțin permeabili la retorica naționalistă“, scrie Csaba Lukacs.

În al treilea rând, scrie Lukacs, Ungaria va pierde capital uman în cazul închiderii CEU. „Studenții competenți ucraineni, români nu se vor îndrepta către Universitatea Lorand Etovos și nici către Universitatea Corvinus (două mari universități de stat din Ungaria), ci vor pleca în Europa de Vest sau în SUA.“

Prin urmare, scrie Lukacs despre Soros, „care ar fi motivele pentru care să ne fie frică de un bătrânel de 86 de ani aflat la amurgul vieții sale (știu din surse sigure că fiii săi nu sunt interesați de CEU)? E bine oare să hăituim cea mai bună universitate din țară? Și apoi: poate cineva să spună cât ar mai putea dura influența lui Soros?“, scrie Magyar Nemzet.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.