„În ianuarie, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, şi-a felicitat concetăţenii pentru că au trecut de prima iarnă în care nu au cumpărat gaz din Rusia. Au avut în schimb gaze din Europa, care, a spus cu mândrie Poroşenko, au fost cu 30% mai scumpe”, scrie pentru The Guardian Nicolai Petro, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Rhode Island.
„Aceasta evidenţiază problema centrală a economiei ucrainene, Nu este corupţia, o problemă majoră împotriva căreia se pot face însă puţine pe termen scurt, ci opţiunea ideologică de a rupe legăturile cu Rusia, ţara care, istoric, a fost cel mai mare partener şi cel mai mare investitor.
În mai puţin de un an, standardul de viaţă în Ucraina s-a diminuat cu jumătate, moneda a căzut cu mai bine de două treimi, inflaţia a ajuns la 43 %. Însă, cu toate că economia s-a prăbuşit, guvernul insistă pe politici economice care nu pot fi numite altfel decât sinucigaşe.
Anulând contractele cu Rusia în 2014, industria de apărare şi cea aviatică din Ucraina au pierdut 80% din venituri. Cândva mândria Kievului, constructorul Antonov a falimentat şi producătorul de rachete Yujmaş lucrează acum doar o zi pe săptămână.
Rupând legăturile bancare cu Moscova, Kievul a întrerupt un flux vital de investiţii – remitenţele de la “zarobiceane”, imigranţii ucraineni. Circa 7 milioane de ucraineni şi-au căutat de lucru în Rusia, trimiţând acasă 9 miliarde de dolari in 2014 – de trei ori mai mult decât toată investiţia străină directă din Ucraina in 2015.
Împrumuturile făcute de guvern au exacerbat problema. Guvernul reuşit să obţină ştergerea a 20% din datoria în euro în octombrie 2015 şi astfel a reuşit să negocieze următoarea tranşă din împrumutul FMI, care era aşteptată în decembrie 2015, dar nu a sosit nici acum.
Termenii draconici impuşi de creditori sunt deseori trecuţi cu vederea. Ucraina îşi va plăti datoria abia în 2041, iar viitoarele generaţii le vor da creditiorilor occidentali câte jumatate din cuantumul creşterii economice a ţării, dacă aceasta va atinge vreodată 4%.
Este un lucru care articulează comportamentul iraţional al guvernului – dorinţa de înţeles de a-l contra pe Vladimir Putin. Însă preţul va fi plătit de cetăţeanul obişnuit.
Nu este niciun dubiu că preşedintele Poroşenko aprobă această abordare. În primul său discurs din 2016, el a anunţat priorităţile economiei ucrainene. Guvernul intenţionează să pună capăt subsidiilor pentru industria manufacturieră şi în schimb să încurajeze investiţiile în tehnologia informaţiei şi agricultură.
Nu este limpede unde vor vinde aceste produse, din moment ce, semnând un tratat de liber schimb cu UE, Ucraina şi-a pierdut accesul privilegiat pe cea mai mare piaţă a sa – Rusia.
Între timp, regulile europene restrâng exporturile Ucrainei în UE, care au scăzut cu 23%, în ciuda unor tarife preferenţiale aflate în vigoare aproape un an. De exemplu, doar 72 de companii ucrainene au permisiune să exporte produse de origine animală în UE, iar 39 dintre acestea au licenţă pentru export de miere. Poate să pară multă miere, însă Ucraina şi-a exportat cota anuală de miere în primele săptămâni din 2016. La fel stau lucrurile şi cu alte produse.
Nu este limpede cum va face Porosenko ca agricultura să fie competitivă pe plan mondial, aşa cum vrea ministrul său al Agriculturii, când patru din cinci companii agricole de stat sunt falimentare. Este la fel de neclar cine va plăti pentru utilajele agricole, căci 80% dintre ele vin din import.
Asemenea politici au dus la o erodare a popularităţii guvernului, cu 70% dintre ucraineni spunând că ţara lor merge pe o cale greşită şi 85% spunând că nu au încredere în premier. Popularitatea lui Poroşenko este acum mai mică decât a predecesorului său Viktor Ianukovici în preajma rebeliunii Maidanului, care a dus la îndepărtarea sa.
În timp ce doar 2% dintre ucraineni spun că ţara este “stabilă”, se pare că este iminentă o nouă revoltă. Până acum, regimul a reuşit să ofere explicaţii pentru a abate atentia de la rolul pe care l-a avut în dezastrul economiei.
Prima explicaţie ţine de anexarea Crimeii de către Rusia şi de rebeliunea din est, pe seama cărora se pune de cele mai multe ori căderea PIB-ului. Este clar că aceste evenimente au provocat daune economice importante, însă ele au fost sporite de politicile guvernului, care, deşi insistă ca regiunile rusofone din est sunt parte integrantă a ţării, guvernul a tăiat legăturile economice cu ele şi a pedepsit populaţia pentru că s-a aliat cu Rusia.
Un alt argument favorit a guvernului de la Kiev este că pur şi simplu nu există o altă variantă decât să reacţioneze la agresiunea rusă prin impunerea unor sancţiuni. Frumuseţea acestui argument este că, în timp ce nu are sens economic, are foare mult sens politic pentru cei aflaţi acum la guvernare.
Distrugerea bazei industriale a Ucrainei, care este puternic concentrată în est, înclină balanţa puterii economice şi politice către regiunile vestice, marginalizând permanent vocile politice contrare. Avantajele sunt clare. Întreţinerea unei stări perpetue de criză permite actualului guvern să susţină că trebuie să rămână la putere, pentru a duce la capăt politicile sale. Singura incertitudine este cum ar putea o asemenea strategie să dea roade înainte de prăbuşirea economică a ţării.
Nu este o politică pe care Vestul să o susţină. Indiferent de simpatiile politice, niciun guvern occidental nu ar trebui să tolereze sărăcirea deliberată a populaţiei de dragul unor beneficii politice. Riscul ca Ucraina să devină un stat eşuat şi să mai adauge milioane de oameni la povara imigranţilor din Europa este prea mare.
Cea mai bună cale pentru a evita un asemenea deznodământ este recunoaşterea faptului că supravieţuirea economică a Ucrainei depinde nu de împrumuturile occidentale, ci de reluarea investiţiilor ruse. Politicienii occidentali ar trebui să solicite ca raţiunea economică să treacă înainţea naţionalismului politic şi să transforme acest principiu într-o condiţie pentru acordarea sprijinului pentru Ucraina.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.