Departamentul Q, într-un thriller nordic remarcabil

Boom-ul editorial nordic, având ca placă turnantă fenomenul Millennium, a făcut cunoscută Scandinavia în Europa şi peste Ocean prin intermediul unei serii de romane poliţiste devenite bestseller, chiar pe cele mai exclusiviste liste ale genului. Îmbinând thrillerul psihologic şi clasicul noir cu elemente de suspans şi aventură, multe dintre aceste romane au fost ecranizate fie după regulile bine-cunoscute ale policier-ului european, fie în producţii americane blockbuster.

După “invazia” suedezo-norvegiană, a venit şi rândul unui autor danez de top să i se treacă pe peliculă prima carte dintr-o serie care este deja un mare succes de box office. Este vorba despre scriitorul Jussi Adler-Olsen, al cărui roman Kvinden i buret/ The Keeper of Lost Causes/ Camera groazei s-a vândut deja din 2007 încoace în peste 7 milioane de exemplare, fiind inclus pe lista de bestseller-uri a publicaţiei „The New York Times”.

Cartea narează elucidarea primului caz clasat din arhiva Departamentului Q, în care lucrează doi poliţişti atipici, unul reintegrat în sistem aşa cum nu-i convine, celălalt văzând în această nouă funcţie o posibilitate de a face cândva carieră. Despre asemenea departamente ale „eşuaţilor” au mai scris autori cu nume ai genului, câţiva dintre ei chiar din ţările nordice, şi s-au făcut şi lungmetraje sau seriale de televiziune care au ecranizat asemenea producţiuni.

Departamentul Q

Care este noutatea cărţii lui Jussi Adler-Olsen şi, implicit, a seriei care numără până acum patru romane, al cincilea fiind în lucru? Un atac la modelul social danez, aşa cum şi în Millennium era vorba despre un atac al modelului suedez, considerate, ambele, etaloane ale democraţiei în lumea contemporană. Fireşte, acest atac este unul conţinut, fără teză afişată şi fără să deturneze acţiunea, în speţă naraţiunea, de la rigorile romanului poliţist. Dar este punct de plecare şi ceea ce potenţează drumul meandrat spre elucidarea anchetei.

Toate aceste elemente se regăsec şi în scenariul filmului Camera groazei, o producţie 2013, Danemarca-Suedia-Gemania, peliculă care a fost prezentată la Festivalul de la Locarno anul trecut şi s-a clasat pe locul 1 în box office-ul din Danemarca, cu încasări de 10 milioane de dolari, detronând Vânătorea lui Thomas Vinterberg, film nominalizat la Oscar.

Lungmetrajul distribuit în România de „Independenţa Film” este însoţit de apariţia romanului publicat de Editura RAO, editură care intenţionează să facă o serie de autor Jussi Adler-Olsen.

Filmul beneficiază de rigurosul scenariu purtând semnătura lui Nikolaj Arcel, scenaristul peliculei „Fata cu dragon tatuat” şi regizorul producţiei „O afacere regală”, cineast în deplină afirmare, curtat şi de Hollwood. Dubla calitate a lui Arcel e recognoscibilă în destul de complicata transcriere pe ecran a romanului, în care prezentul cadrelor cinematografice se întrepătrunde cu flash-back-ul, ţinând în priză până la deznodământ, în mare tensiune, pe spectator. O rafinată mişcare trecut-prezent care îl ajută pe regizor, dacă ştie să o folosească – şi ştie –, dar care ar fi putut la fel de bine să-l facă să piardă vreunul dintre firele complicatei, elaboratei broderii cinematografice.

Merete (Sonja Richter), într-o scenă tandră cu fratele ei

Regizorul danez Mikkel Nørgaard ştie să exploateze cu brio scenariul şi insolitele sale propuneri vizuale şi să puncteze cât trebuie şi cum trebuie atacul despre care scriam: mediul politic, sistemul de asistenţă socială şi medicală, psihozele purtând marca Nordului, asimilarea emiranţilor, modul de funcţionare al sistemului poliţienesc.

Doi actori remarcabili, ale căror cariere au şi deschidere internaţională, îi interpretează pe investigatorii care, în viziunea şefului lor, ar fi trebuit să rămână doar nişte funcţionari într-o arhivă prăfuită.

Nikolaj Lie Kaas (Carl Mørck) este un actor danez, în prezent foarte popular, în vârstă de 41 de ani. A absolvit “Danish National School of Performing Arts” în 1998 şi, tot în acelaşi an, a primit un rol în filmul lui Lars von Trier, The Idiots, rol care i-a adus premiul “Asociaţiei Criticilor” din Danemarca, şi în Dogville.

Ulterior a jucat în câteva filme daneze, printre care şi Open Hearts (2002), al Susannei Bier, precum şi în Reconstruction (2003), lungmetraj care a obţinut “Camera D’Or” la Cannes. În 2003, Lie Kaas a fost premiat la “Shooting Stars” de la Berlin. Apoi a jucat din nou într-un film de Susanne Bier, Brothers (2004).

Pe plan internaţional s-a lansat în 2009, odată cu blockbuster-ul Angels&Demons, în regia lui Ron Howard, unde a jucat alături de Tom Hanks şi Ewan McGregor, dar şi în premiatul Reconstruction de Christoffer Boe. A urmat The Whistleblower în 2010, cu Rachel Weisz, Vanessa Redgrave şi Monica Bellucci (în acest film au jucat şi actriţele Roxana Condurache şi Coca Bloos).

Flash back-ul accidentului care a declanşat totul

Fares Fares (Assad) şi-a început cariera în 2000, într-o cunoscută comedie suedeză, Jalla! Jalla!, regizată de fratele său, Josef, ajungând să facă şi el film peste Ocean (Zero Dark Thirty sau Safe House).

Este un actor suedez de origine libaneză. S-a născut la Beirut, în 29 aprilie 1973, şi s-a mutat în Suedia împreună cu familia în 1987. Tatăl lui Fares Fares este tot actor, Jan Fares (a jucat în comedia Jalla! Jalla!, din 2003, împreună cu fiul său). Fares Fares a debutat în filmul Before the Storm (2000), o dramă suedeză.

După o serie de roluri în alte câteva filme realizate în Suedia, Fares se lansează pe firmamentul internaţional odată cu Safe House, care îi are în distribuţie pe Denzel Washington, Ryan Reynolds, Vera Farmiga, Sam Shepard. Următorul său rol a fost acela al lui Hakim, ofiţerul CIA din oscarizatul Zero Dark Thirty, în regia lui Kathryn Bigelow.

În prezent, Fares Fares joacă în două filme aflate în postproducţie: Child 44, un thriller din perioada Războiului Rece, în regia lui Daniel Espinosa (regizorul producţiei Safe House), alături de Gary Oldman, Noomi Rapace, Vincent Cassel, şi Fasandræberne, care este o continuare a filmului Camera groazei / The Keeper of Lost Causes, după romanul omonim din 2008 al lui Jussi Adler-Olsen.

Carl Mork în secţia de poliţie

Întrebat dacă a citit cartea înainte de a accepta rolul poliţistului Assad din Camera groazei, actorul suedez de origine libaneză a răspuns sincer: “Nu. Em primit un e-mail din partea producătorului în care se preciza că tipul (scriitorul Jussi Adler-Olsen) vinde în Europa 15.000 de copii pe zi”.

Despre religie şi personajul său din film, Fares Fares a dezvăluit că a discutat mult cu regizorul. “Iniţial se punea cam mult accentul pe religie. După părerea mea, personajul îmi suna uşor clişeistic din punctul acesta de vedere, aşa că a trebuit să mă lupt pentru a schimba asta. Eu nu sunt musulman. M-am născut creştin. Nu sunt foarte religios şi am considerat că nu e necesar să introducem prea multă religie într-o poveste care nu are deloc de-a face cu asta.”

Lor li se alătură Sonja Richter (Merete Lynggaard), una dintre cele mai cunoscute actriţe daneze ale momentului, care a jucat în 2002 în Open Hearts, în regia lui Susanne Bier, rol pentru care a fost nominalizată la “Bodil Award” şi “Robert Award”. A fost remarcată, de asemenea, în Stealing Rembrandt şi în Villa Paranoia (2004), precum şi în producţii de televiziune. În 2004, a fost unul dintre tinerii actori selectaţi la “Shooting Stars Award” în cadrul Berlinalei.

Partiturile protagoniştilor sunt generoase, punându-le în evidenţă şi calităţile dramatice, şi carisma, una întunecată în cazul primului, şi înzestrările pentru rol de compoziţie atunci când e vorba despre evoluţia personajului feminin.

Merete în camera presurizată

Cuplul de poliţişti este unul din ce în ce mai prezent în romanele nordice de gen. Un dezabuzat care luptă cu trauma pe care nu e dispus să o ascundă: acţiunea pripită care a dus la moartea unui coleg şi la rămânerea pe patul de spital a altuia, combinată cu eşecul vieţii de familie. Acesta este Carl Mørck, nu în totalitate restabilit fizic în urma eşecului ultimului caz, aflat în plin divorţ şi pus să facă faţă turbulentului fiu vitreg care se mută cu dezinvoltură în casa tatălui de ocazie.

Nikolaj Lie Kaas reuşeşte să aducă pe ecran un personaj cu psihic tulburat, aşa cum ne-a obişnuit literatura nordică, trăind de azi pe mâine o existenţă căreia nu-i întrevede viitorul, dar şi un investigator cu fler şi cu toate simţurile treze.

În rolul lui Assad, Fares Fares e pandantul echilibrat şi luminos, adaptat perfect lumii în care îşi doreşte să reuşească pin propriile-i forţe, cu o doză de înţelegere şi de caldă apropiere faţă de companionul său, care exclude obedienţa, dar nu şi spiritul de echipă.

La limita dezumanizării, sechestrată într-o cameră de presurizare, Merete Lynggaard, fostă vedetă a politicienilor tineri, e când carismatică, strălucitoare şi plină de încredere în cariera ce va să vină, când, în flash back, care pe nesimţite devine prezent, un viitor cadavru în inspirata interpretare a Sonjei Richter.

Un moment de pauză aparentă

Regizorul reuşeşte un adevăra tur de forţă când trebuie să aducă la zi, în imagini şi acţiune, dosarul din arhivă, o lume a tenebrelor pusă la punct după un pan diabolic de personajul secundar Lasse, interpretat de Peter Plaugborg, un foarte bun actor de thriller.

În ciuda beţelor în roate puse de politicieni şi de poliţiştii de rang superior, Departanentul Q reuşeşte să elucideze cazul dispariţiei sinucidere? accident? crimă? – în urmă cu cinci ani a tinerei care a urcat pe feribot împreună cu fratele dezechilibrat mental şi a dispărut ca şi când n-ar fi existat niciodată.

Camera groazei, combinaţie dozată infinitezimal de noir şi thriller psihologic, având în ţesătură şi aspecte socio-politice, e un film care îi ţine pe spectatori cu sufletul la gură. Nu e nici mai mult, dar nici mai puţin decât un remarcabil film de gen, purtând inconfundabila marcă a Nordului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.