Desfăşurare de forţe ca în timpul comuniştilor la …vila lui Ceauşescu

Președintele Traian Băsescu și PD-L au ales să pună la cale viitorul României și al românilor într-un loc discret și printre cele mai bine păzite din țară: fosta vilă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu de la Snagov.

 

Update: Unul dintre participanții la întâlnire a declarat pentru Cotidianul.ro că „nu s-a discutat nimic despre remanierea vreunui ministru”. „Au fost luate în discuție probleme privind organizarea partidului, precum și probleme legate de măsurile de reformă”, a mai menționat sursa citată. Un alt parlamentar PD-L ne-a precizat că „eventualele remanieri se vor discuta peste trei luni în cazul în care măsurile implementate de guvern nu vor fi bine gestionate de cei responsabili”. Întâlnirea de la Snagov s-a încheiat în jurul orelor 22,15.

Liderii PD-L au motivat alegerea locației pentru întâlnirea așa-zis informală cu șeful statului prin faptul că sunt foarte mulți participanți invitați. Oriunde la Palatul Parlamentului existau spații la fel de mari pentru o astfel de întâlnire. Numai că oriunde în București s-ar fi ținut respectiva întânire, nu exista posibilitatea uriașei desfășurări de forțe de ordine, menită să țină la distanță presa și eventualii cetățeni doritori să afle ce soartă le rezervă conducerea țării. Un număr însemnat de SPP-iști, jandarmi, polițiști, și agenți ai polițiee rutiere a fost mobilizat pentru ca PD-L-iștii și Traian Băsescu să nu fie deranjați. Deranjați de cine? Mai mult s-au luat – fapt fără precedent – și măsuri de interzicere a spațiului aerian pe timpul desfășurării întâlnirii. Toată această desfășurare de forțe evident nu a fost gratuită, costurile fiind destul de ridicate. De menționat că președintele Traian Băsescu a făcut din nou paradă de populism venind cu o Dacie Logan, numai că aceasta era cu geamuri fumurii și aparținea SPP.

Daniel Oajdea evacuat din sală, Teo nu a fost invitată

Întâlnirea de la Snagov a început cu un incident. Deputatul de Iași, Daniel Oajdea – propus pentru excludere din partid pentru că a ținut cont de voința electoratului din colegiu și a votat moțiune de cenzură – a fost evacuat din sala în care se desfășura întâlnirea. „Eu am fost invitat să particip personal de la grupul PD-L. Am luat loc în sală și o doamnă care îl însoțea pe domnul președinte Boc a venit și mi-a spus: «Îmi pare rău că domnul președinte a spus că nu puteți participa la această întâlnire». Si eu am plecat, ca nu puteam să stau cu forța să fac circ”, a declarat Oajdea citat de Mediafax. La Snagov nu a ajuns nici un alt dizident din partid, Teo Trandafir. Ea a declarat presei că nu a fost invitată. De menționat că unii dintre parlamentarii PD-L au venit cu microbuze la reuniune. Cei în cauză au declarat că au ales acest mijloc de transport pentru că „mai bem și noi o bere”.

de Lucian Gheorghiu si Cristian Oprea

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.