Dragnea, lucrat din interior

Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunțat vineri că se lucrează la „un nou proiect politic” pentru PSD, chiar în interiorul partidului.

„Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluție în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune și de direcție din ultimul timp.
Foarte curând vom prezenta public propunerea noastră de proiect politic pentru colegii noștri, membri ai PSD. Vom analiza atunci câte din propunerile noastre vor fi bune și câte nu. Important este să avem o dezbatere internă nu despre cum întărim puterea unei persoane în partid, în niciun caz despre cum să-i apărăm pe unii să nu ajungă în fața instanței sau cum să-i ajutăm să se îmbogățească mai ușor din banii publici, ci despre cum trebuie să arate un partid de stânga curat, modern, european, credibil.
Unii se vor întreba, pe bună dreptate, cine suntem cei care vom prezenta acest proiect. Toate la momentul potrivit”, a scris Ivan pe pagina sa de Facebook.

Cătălin Ivan, al cărui statut în PSD este incert, nu este la primul atac frontal la adresa lui Liviu Dragnea. Este însă pentru prima oară când Ivan vorbește de o mișcare chiar în interiorul partidului îndreptată împotriva actualului lider PSD, mișcare din care ar mai face parte și alți pesediști. În timpul scandalului moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, Ivan s-a situat prin declarații în tabăra fostului premier.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.