Duicu, o nouă veste proastă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în cazul Adrian Duicu.

Astfel, instanţa supremă a dat câştig de cauză ANI, stabilind că Adrian Duicu s-a aflat în incompatibilitate în 2008 și 2009. În primă instanță, baronul PSD de Mehedinți avusese câștig de cauză.

Astfel, în 21 mai 2013, Curtea de Apel Craiova a anulat raportul ANI. Decizia a fost însă contestată de agenție la instanţa supremă.

ANI a constatat, în urma evaluării începute în decembrie 2011, că Adrian Duicu, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi la acea dată, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă.

Potrivit ANI, Duicu a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Judeţean Mehedinţi din 28 octombrie 2008 prin care a fost aprobată închirierea unui teren, în suprafaţă de 250 de metri pătraţi situat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin către SC Romrad-RMN SRL, precum şi a unei hotărâri din 31 august 2009, privind vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiu către aceeaşi societate, în condiţiile în care el era asociat în cadrul firmei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.