Deviza Ligii Studenţilor în 1990:
„Nu ne-am luptat pentru jucării”.
Avram Iancu
1. Se împlinesc curând 26 de ani de la primele alegeri postdecembriste, pentru alegerea preşedintelui României şi a Parlamentului, care au avut loc în ziua de duminică 20 mai 1990, Duminica Orbului (Duminică a V-a după Paşti, când, potrivit Bibliei, orbul din naştere a primit de la Mântuitorul Iisus Hristos lumina ochilor).
Miza alegerilor din 1990 era schimbarea, eliberarea de comunism.
Scrutinul s-a desfăşurat pe baza decretului CPUN nr. 92 din 14 martie 1990.
Din numărul total de 17.200.722 alegători (!) s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693.Rezultatele alegerilor din 20 mai 1990: Ion Iliescu (FSN): 85,07%, Radu Câmpeanu (PNL): 10,64%, Ion Raţiu (PNŢCD): 4,29%.
Alegerile au fost câştigate detaşat deIon Iliescu şi FSN (67,53 % din mandate); au intrat în Parlament 27 de formaţiuni politice la Camera Deputaţilor şi 7 la Senat; doar PNL şi UDMR au avut rezultate mai bune, de câte 7,34 % fiecare.
2. Se împlinesc curând 26 de ani şi de la manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii, care a început după mitingul electoral al PNŢCD de Duminică, 22 aprilie 1990, şi a durat până pe 25 mai 1990. Scopul ei era “luminarea” alegătorilor să nu voteze neocomuniştii: „FSN dacă votaţi, trandafiri o să mâncaţi!” (simbolul electoral al FSN-ului erau trei trandafiri).
Manifestanţii s-au grupat în Piaţa Universităţii, declarată Zonă liberă de neocomunism, pe care au ocupat-o, blocând circulaţia. Piaţa s-a radicalizat în 25 aprilie (după ce manifestanţii fuseseră catalogaţi ca golani de către Ion Iliescu); refrenul specific Pieţei Universităţii era: Mai bine haimana, decât trădător, / Mai bine golan, decât dictator, / Mai bine huligan decât activist, / Mai bine mort decât comunist!
Manifestaţia-maraton era condusă de Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, una dintre vocile esenţiale fiind cea a lui Marian Munteanu. În fiecare seară, după ora 18.00, la microfonul instalat în balconul Facultăţii de Geologie din Universitate, se ţineau discursuri şi se cânta: Imnul Golanilor, Golan post-mortem, Imnul GID (Nu plecăm acasă) ş.a. (Vali Sterian şi Cristian Paţurcă voce, versuri Laura Botolan, Doctor Barbi, Stelian Maria). Am fost acolo în fiecare seară, am vorbit din balcon; pot spune că a fost o manifestaţie anticomunistă paşnică, moderată în ton, dar fermă, de înalt nivel civic, patriotic şi cultural.
Rezultatele votului din 20 mai 1990 au fost o mare dezamăgire pentru manifestanţi. Pe 25 mai, Liga Studenţilor, Asociaţia 21 Decembrie şi Grupul Independent pentru Democraţie hotărăsc retragerea din Piaţă, redactând, în acest sens, şi un comunicat. În Piaţă mai rămân greviştii foamei şi asociaţia Alianţa Poporului.
A urmat mineriada din 13-15 iunie 1990, o mare ruşine pentru România. Universitatea şi Arhitectura, sediile unor ziare şi ale partidelor istorice PNŢCD şi PNL au fost devastate. Marian Munteanu, studenţi, profesori, dar şi mulţi trecători au fost bătuţi crunt. „Crima s-a oprit din cauza reacţiilor la ea. Povestea, de care majoritatea românilor nu a fost conştientă, că nu s-au dat la televizor decât stricăciunile golanilor din 13, nu şi restul, a devenit cunoscută prin strigătele de alarmă ale Europei libere şi ambasadelor. O mineriadă tăcută a fost peste tot. Opinia studenţească nu a mai apărut câteva zile la Iaşi din cauză că tipografii au considerat-o firesc lichidată, România liberă vreo două săptămâni, iar dl Munteanu a fost eliberat pentru păcatul de a fi fost adus la comă de mineri abia pe la finele lunii august, după intervenţii străine, din spitalul închisorii.” – scria Alina Mungiu-Pippidi în martie 2015.
Istoricul Andrei Pippidi (soţul Alinei Mungiu-Pippidi), membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (1990), al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă (1991) şi al Societăţii Academice din România (1995), a comparat 14-15 iunie 1990 cu „Noaptea de cristal” din Germania nazistă, cu acţiunile echipelor de „cămaşi negre” ale lui Mussolini, în Italia, şi cu forţele de pararepresiune ale poliţiei legionare din 1940, în România.
După mineriada din 1990, mulţi tineri au plecat din ţară, profund dezamăgiţi de România.
3. În perioada care a trecut din 1990 până acum, FSN-ul s-a tot transformat, ajungându-se la PSD-ul domnului Dragnea de azi, tot primul partid ca mărime şi scor politic; PNŢCD practic a dispărut din arena politică, iar PNL-ul, prin fuziunea din 2014 cu PDL (care se trage din FSN şi din PNL), a crescut, ajungând al doilea partid ca mărime, aproape de mărimea PSD.
România a intrat în NATO (2004) şi în UE (2007), fără ca cetăţenii ei să cunoască aceste organisme, în speranţa unei vieţi mai bune şi mai sigure. Dar sărăcia s-a accentuat în România. Au crescut inegalităţile dintre oameni, dar şi distanţa dintre ţările bogate, ale Europei de Vest, şi ţările sărace, ale Europei de Sud şi de Est, şi aceste diferenţe vor creşte, conform demonstraţiei făcute de economistul francez Thomas Piketty în cartea saEconomia inegalităţilor, Editura POLIROM, 2014. Iar siguranţa ţării, a UE şi a lumii este azi pusă în pericol. UE şi NATO trebuie deci să se reformeze. Iar România trebuie să participe activ la această reformare, urmărind în primul rând interesul naţional.
„Corectitudinea politică”, noul limbaj de lemn, este tot mai evident minciuna politică, adoptată rapid de mai marii noştri de la omologii lor din occident. Se munceşte cu sârg la ştergerea identităţii naţionale, în favoarea celei europene, la înlocuirea interesului naţional cu interesul european, sau chiar global. Manifestările naţionale sunt considerate antieuropene, şi sunt deci blamate. Credinţa străbună este înecată în multiculturalism. Cei ce se ploconesc azi în faţa UE şi a SUA, uitând interesul României, sunt cam aceiaşi care se ploconeau ieri în faţa URSS, uitând interesul României.
4. În aceste condiţii va începe curând campania electorală, de data aceasta pentru alegerea primarilor şi a Consiliilor Locale, iar alegerilelocale din 5 iunie 2016 cad tot în DuminicaOrbului (Duminica a VI-a după Paşti, de data aceasta). Iar candidatul PNL la funcţia de primar al Bucureştiului este – pronie cerească?! – Marian Munteanu, doctor în filologie acum, fostul lider al studenţilor din Piaţa Universităţii. Adică singurul partid cu particula naţional în nume (care mai contează), Partidul Naţional Liberal, se întâlneşte, în sfârşit, cu naţionalismul bine temperat şi cu toleranţa creştină ale lui Marian Munteanu, pe care e bine să le promoveze, pentru România.
Miza alegerilor de acum este mult mai mare însă. Nu trebuie doar învins PSD-ul în Bucureşti, capitala ţării. Alegerile locale sunt preambulul alegerilor parlamentare din noiembrie 2016. Şi totul ar putea fi preambulul sărbătoririi Marii Uniri din anul 2018 cu un guvern PNL, ca în 1918. Şi toate acestea ar trebui să fie paşi către marea schimbare, atât de necesară şi de aşteptată. Dar pentru aceasta trebuie să fim uniţi, să renunţăm la orgoliile personale, cu un singur gând în minte: binele României şi al românilor.
Facă-se Voia Domnului!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.