Pleacă dintre noi ca un personaj de roman. Cei care i-au fost mai aproape și l-au cunoscut au întins tricolorul peste sicriul din capelă. L-au respectat, l-au temut și l-au iubit. Nici un șef de servicii secrete n-a stîrnit asemenea sentimente. Unii au înțeles că în decembrie 1989 le-a salvat viața. Și l-au adulat. Alții l-au urît și-l urăsc fără să-l fi întîlnit vreodată. Îl consideră capul tuturor abuzurilor și ideilor diabolice ale Securității. De o parte stau ofițerii superiori care depun mărturie că n-a avut nici o înclinație spre violență și că s-a opus măsurilor draconice.
„Nu putem recurge la măsuri penale. Orice incident trebuie abordat cu soluții politice“, zicea el.
Cine l-a întîlnit după 1990 descrie un om care nu seamănă în nici un fel cu demonul din fruntea Securității lui Nicolae Ceaușescu. Unii l-ar fi mîncat de viu. Ceilalți i-au sărutat mîna. S-au rugat pentru el cînd a intrat în criză și ar fi fost gata să-i doneze sînge sau un organ pentru transplant. A intervenit pentru cele trei romane ale unui mare scriitor român ostracizat de culturnici și n-a revendicat niciodată un sprijin pentru protecția unui scriitor. L-a scos pe un mare poet de pe o listă neagră a celor implicați în mișcarea transcendentală, ca mai apoi, după 1990, să suporte zîmbind reproșurile aceluiași poet că i-a „mîncat“ cariera și beneficiile de disident.
România liberă de luni îl socotea un „călău adulat“, în ciuda faptului că ziarul cumplitului băsism din ultimii ani a ajuns pe mîna unuia dintre acoperiții Securității, trimis în misiune peste hotare și repatriat după 1989 ca investitor străin.
Cine l-a cunoscut a fost impresionat nu neapărat de bagajul său enorm de informații, cît de deschiderile culturale și de cunoștințele sale de istorie. Lăsa impresia unui general luminat, deși la bază fusese un învățător promovat de sistem, care ajunsese să termine două institute și să vorbească trei limbi, ca apoi să fie selectat de Nicolae Ceaușescu între oamenii săi de mare încredere.
Cei mai hotărîți dușmani ai generalului Vlad au fost emanații Revoluției, în frunte cu Silviu Brucan, Ion Iliescu etc. Pentru cine citește dialogurile generalului cu celălalt general care i-a fost aproape vreme de cîteva decenii, devine clar că aripa sovietică a democrației românești nu l-a iertat niciodată. Nefiind un general demn de romanele sud-americane le-a jucat o farsă uriașă. A ordonat tuturor trupelor Securității să își închidă și să își sigileze armele, lăsîndu-i pe conspiratori fără vinovatul de serviciu, aflat pe tavă. Securitatea lui Ceaușescu, cel mai temut sistem de informații de tip totalitar, împotriva căruia trebuia orientată mînia populației, a fost scoasă din cauză cu o simplă decizie de om înțelept. Lovitura de stat din decembrie 1989 avea nevoie de un alt adversar. Și așa au fost introduși în scenă teroriștii, pentru a căror validare publică au murit atîția români. Aripa sovietică a loviturii de stat, devenită aripa de stînga a democrației românești, l-a condamnat pe generalul Vlad ca pe singurul vinovat al evenimentelor din decembrie 1989. Dosarul procesului său și sentința deja cunoscută arată ca o înscenare grosolană urmată de un simulacru de judecată.
Deținut pentru o vreme, el a ocupat fotoliul de adversar de moarte al tuturor filoamericanilor din România, al băsiștilor și sorosiștilor, al ONG-iștilor prețioși și patrioți de paradă. De la Tismăneanu la Baconschi, de la Cristian Ghinea la Marius Oprea, contribuția generalului la stoparea vărsării de sînge și la împiedicarea unui plan de spargere a României nu reprezintă decît un prilej de înjurătură. Am citit cîte ceva despre enormitatea cu generalul care l-ar fi bătut pe un protestatar de la Brașov în 1987. Cu aproape 15 ani în urmă, prin 2002, am fost tîrît într-un proces pentru că am publicat un extras din cartea aceluiași istoric despre revoltele de la Brașov, în care carte nu Iulian Vlad, ci Ristea Priboi l-ar fi bătut pe Somenhauer. Mai nou, același general a început să apară pomenit prin diverse articole despre uciderea disidentului Gheorghe Ursu, de parcă el ar fi fost la pupitrul tuturor crimelor și abuzurilor din comunism.
Retras într-un apartament modest, de două camere, pe care statul l-a împiedicat să îl cumpere, după ce a ieșit din penitenciar, generalul Vlad s-a arătat a fi unul dintre cei mai influenți pensionari din istoria României. SRI-ul nu s-a putut desprinde de experiența și de informațiile sale, partidele, la fel, iar presa a oscilat între acuze oarbe și o curte discretă.
Filorușii l-au condamnat pentru o revoluție inexistentă. Le-a stricat scenariul, iar filoamericanii l-au tocat pentru că nu au suportat portretul său misterios. Aveau nevoie de un vinovat pentru comunismul atît de eficient sprijinit de Securitate.
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de marţi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.