Expoziţia „Timpul oraşului”, la Palatul Suţu din 15 mai

Să presupunem că eşti la mijlocul vieţii tale şi ai împlinit 50 de ani. Dacă îţi vei lua curajul să te priveşti în oglindă mai atent, încearcă să-ţi fixezi privirea în propriii tăi ochi. Întâi te vei descoperi dintr-o suflare că ai putea fi diferit. Şi apoi acest diferit începe să urce din abisuri spre suprafeţe senzoriale iar în faţa ochilor tăi vezi că începi să te schimbi. Treptat, la început foarte încet, adultul cu părul alb se remodelează în tânărul încă foarte apropiat iar apoi iată şi adolescentul de care ai uitat. După foarte puţin timp, în faţa privirii tale, dispari, semn că ai trecut de timpul tău trăit şi începi să-i vezi alături pe părinţii tăi pe când se întâlneau în tinereţea lor, apoi bunicii cu lumea lor foarte diferită de a ta. Şi toate se schimbă în jurul tău fără să te atingă în vreun fel, ci doar privindu-le să înţelegi trecerea aceasta a timpului. Şi iată cum arăta lumea fără internet, telefon, radio, maşini pe stradă, dar cu altă trecere a timpului de la o zi la alta. Diligenţele care traversau în câteva săptămâni o ţară care nu cunoştea încă linia de cale ferată iar mai târziu, nici şoseaua. Dar oamenii priveau cu atenţie detaliul fiecărei zile astfel încât nimic să nu aibă cusur, de la vestimentaţie şi gest până la fiecare treaptă a vieţii. Şi atunci erau cariere şi profesii pentru care se luptau mulţi. Cu fiecare sută de ani ce trece înapoi vezi cât de multe dispar din lumea din care obişnuieşti să priveşti, dar, în acelaşi timp, cât de puţin eşti schimbat faţă de oamenii pe care îi vezi în jurul tău, deşi trei sute de ani nu-i tocmai puţin.

O altă fotografie de familie cu gesturi ale umorului casnic. Anul 1900

Oraşul este tot mai restrâns iar casele se risipesc pe întinse maidane înconjurate de grădini şi livezi. Iată cum personaje pitoreşti în haine orientale şi oameni obişnuiţi în straie ţărăneşti flanează de-acum prin faţa ochilor tăi. Şi vezi obişnuitul epocii trecute, suferinţele războaielor şi ale vieţii nesigure cu fiecare schimbare de domnie, interioarele caselor, lipsite de mobila de care eşti atât de ataşat, însă priveşte-le îmbodobite de scoarţe şi covoare, panoplii cu armele strămoşilor, câte un tablou pictat de vreun „zugrav” străin, însă foarte multe icoane şi candele aprinse pentru norocul fiecărei zile. Dar, pentru că privind nu te opreşti aici, lumea prin care continui să mergi pare că se restrânge într-un hublou prin care oraşul pare a se fi topit cu fiecare sută de ani trecută. Şi uite, locul în care te afli acum nu este altceva decât un sat de câmpie la marginea unui râu dispărut şi el, numit nu demult Bucureştioara. În faţa privirii tale, boierul ţării, Colţea Doicescu, îşi ridica o biserică din lemn dincolo de târgul Bucureştilor iar dacă întorci privirea de-acum, poţi vedea şi azi această biserică, la peste 400 de ani distanţă. Dar pentru că stărui să priveşti înainte, iată cum şi acest sat dispare şi în locul lui apar colţuri de păduri întinse prin care, uneori, mai trec negustori spre Dunăre sau către munţi, dar cel mai adesea este pustiu. Şi acest pustiu coboară şi mai mult în timp iar despre el mai povestesc uneori arheologii. Sunt zeci de mii de ani în faţa privirii tale de-acum şi pentru că nimic aproape nu se mai schimbă în faţa ta, ei bine, de-acum te poţi întoarce şi să te bucuri de lumea aceasta creată pentru tine, de fiecare generaţie trecută. Şi să preţuieşti fiecare efort făcut, fiecare sacrificiu al celor mulţi care s-au stins pentru confortul nostru de azi şi siguranţa fiecărei clipe trăite.

Imagine de interior ante 1914. Salonaş de primire sau de taifas familial cu vestimentaţia aferentă unei astfel de clipe

Apoi este firesc să te gândeşti la ce vei fi peste zece sau treizeci de ani. Care va fi lumea bătrâneţii tale. Ei bine, ea va fi suma eforturilor tale de a face bine, de a-ţi modela propria ta viaţă şi, apoi, de la o vârstă anume, să începi să ajuţi pe alţii să ridice lumea pe care o vei lăsa curând în urma ta, căci acesta este mersul lucrurilor şi aceasta este singura moştenire a timpului.

Iată ce dorim să înţelegi cu această călătorie inversă, din acest diferit de a înţelege istoria. Eşti parte din ea, o poţi schimba prin propriul tău proiect de viaţă şi această schimbare o dăruieşti celor care o vor trăi la rândul lor peste o generaţie.

Timpul. Nu are a face cât îl trăieşti, ci cum îl foloseşti pentru călătoriile tale în viaţă. Oamenii şi locurile sunt doar pretexte pentru a te descoperi. Întâmplările sunt doar mărturisiri în mişcare ale gândurilor tale pentru a te reinventa. Şi dacă din toate acestea se naşte în final o poveste, este semn că timpul tău îşi pierde răbdarea. Şi trebuie să-i treci pragul. Pentru prima oară. Să vezi prin mantia lui de stele propria ta poveste desfăşurându-se prin faţa ochilor cu deplina bucurie a unui alt început. Au fost oameni care şi-au dorit o astfel de călătorie şi întotdeauna s-au folosit de oglinzi. Pentru că imaginea lor oglindea şi celălalt timp rămas al vieţii lor, care se ascunde şi se pierde în dorinţe şi aşteptări. Acest palat a fost construit în jurul unei oglinzi pentru ca oamenii trecutului să poată privi către noi, să urmărească ceea ce am devenit şi încotro ne îndreptăm.

În această călătorie-poveste va fi vorba despre timp. Nu despre conţinutul său neapărat, cât despre neaşteptata pierdere a lui printre degetele întâmplărilor care s-au petrecut timp de 500 de ani. Este şi timpul tău aici. Cu el pornim la drum. Pentru că acest palat a fost cândva dăruit cu un ceas menit să arate trecerea timpului într-un sens invers. Ca într-o perpetuă întoarcere în trecut, dar cu un mereu prezent privit în oglindă. Un ceas al trecutului, dar al cărui mers prezent nu poate fi văzut decât într-o oglindă.

Imagine de interior ante 1914. Salon pentru servirea mesei în familie. Detalii de interior şi accesoriile unei mese pregătite

Pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotaţie inversă fabricat de Casa Collin din Paris, expoziţia permanentă este o călătorie începută în prezent şi se îndreaptă spre trecut, pentru a ne aminti de părinţii, de bunicii noştri, de copiii care am fost şi, mai ales, de ceea ce ne scapă pe măsură ce ne îndepărtăm foarte mult de timpul nostru trăit.

Această călătorie în trecut este segmentată în aşa fel încât fiecare spaţiu să reprezinte o perioadă istorică de referinţă din evoluţia oraşului şi a evenimentelor care s-au petrecut pe teritoriul acestuia. Să fie atât o posibilitate de retragere în trecut dar, în acelaşi timp, să se păstreze şi opţiunea de întoarcere în prezent.

Această linie a timpului este reprezentată printr-un panou grafic care marchează cronologia inversă prin date, momente importante, personaje, obiecte de patrimoniu, clădiri şi cuvinte cheie, în funcţie de perioada parcursă în această călătorie spre trecut.

Grafica panoului are rol de comunicare vizuală a aspectelor istorice legate de evoluţia oraşului Bucureşti şi de obiectele expuse, cât şi de a contribui la ambianţa acestei călătorii în timp.

În cadrul acestuia sunt şi elemente interactive şi media pentru a atrage atenţia asupra fragilităţii timpului pe care-l trăim şi de a implica activ vizitatorul în descoperirea unor poveşti de altădată.

“Timpul oraşului” este o parte din povestea fiecăruia dintre noi. Şi această poveste vă aşteaptă într-o călătorie inversă pentru înţelegerea timpului trăit în vârstele oraşului. Expoziţia este deschisă la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti (Bdul Ion I.C. Brătianu nr. 2) începând cu 15 mai 2015.

Expoziţia va fi inaugurată în ziua de 15 mai 2015, ora 19.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.