Înscrisă în Calendarul UNESCO, celebrarea a 125 de ani de naşterea pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna este marcată la Muzeul Naţional Cotroceni printr-o retrospectivă.
Organizată în colaborare cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România şi cu Muzeul Judeţean Argeş – Galeria de Arta „Rudolf Schweitzer-Cumpana” din Piteşti, oraşul natal al artistului, expoziţia cuprinde peste 120 de lucrări, provenind de la muzeul gazdă, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi şi din colecţii particulare. Ea urmează altor două expoziţii de patrimoniu, „Theodor Aman” şi „Iosif Iser”, gândite într-un proiect menit să aniverseze cei 20 de ani de existenţă a Muzeului Naţional Cotroceni.
Insula Hydra, noaptea foto Mihai Ipate
Opera lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna se întinde pe aproape trei sferturi de secol, prima apariţie pe simeze petrecându-se cu un veac în urmă, în 1911, la Salonul Naţional. Expune apoi, relativ frecvent, la „Tinerimea Artistică” (1912), Ateneul Român (1920), Fundaţia „Dalles”, Institutul de Artă, Sala „Ileana”, din Bucureşti, dar şi la Ploieşti (1924), Craiova, Timişoara, Galaţi, Brăila, Piteşti, Buzău etc. Format la şcoala germană, Schweitzer-Cumpăna se prezintă ca o voce nouă la acel moment în arta românească. Interesat de satul românesc, pe care-l îndrăgise în copilărie în vacanţele de la Cumpăna, artistul propune o altă viziune, diferită de cea grigoresciană prelungită în bogata producţie a epigonilor primului pictor modern român. Realistă, cu accente psihologizante, accentuat expresive, lucrările lui sunt lipsite de orice urmă de idilism. Peisaje, scene de muncă la câmp, portrete de ţărănci dormind sau căzute pe gânduri aveau să se înlănţuie de-a lungul întregii sale creaţii, construite într-o pastă densă, uneori excesivă, aşternută viguros, într-o paletă dominată de brunuri şi de ocruri. Formele se încheagă din tuşele trasate cu pensulele boante, cu o efervescenţă ce aminteşte de expresionism, dar cu o paletă şi o preocupare pentru lumină moştenită de la impresionism. O călătorie de studii, în 1929, care-l poartă de la Budapesta la Constantinopol, Atena şi Salonic, duce la o luminare a paletei. Galbenurile, roşurile încălzesc nu numai peisajele, dar şi portretele. E drept, roşul are de cele mai multe ori rezonanţă expresionistă sau va fi folosit mai târziu, ca în „Capre în soare” într-o manieră aproape fovă. „Stradă în Grecia”, „Drum spre Parthenon”, solare, incendiare chiar, în primul caz, sunt relevante din acest punct de vedere. Fomele se desenează clar, într-o pastă mai puţin suculentă, ca şi în „Insula Hydra”, varianta diurnă, cu casele sale reduse aproape la sugestii geometrice.
Carul cu fan foto Mihai Ipate
Schweitzer-Cumpăna îşi impune stilul şi paleta pe atmosfera tuturor oraşelor prin care trece. „Strada din Veneţia”, pictată de el, este departe de tot ceea ce vedem în operele lui Gheorghe Petraşcu sau Corneliu Baba cu acelaşi subiect. Atmosfera Parisului, surprinsă de el, este mai „materială” decât cea a lui Pallady, iar observaţia se poate extinde la peisajele italiene, lucrate la Roma, Napoli sau San Remo.
Oameni şi locuri
Două subiecte domină însă întreaga creaţie a lui Schweitzer-Cumpăna: satul românesc şi portretele, unele subsumate primului.
De la imaginea caselor de ţară, cum ar fi „Sfârşit de toamnă”, „Prispa”, „Gospodărie ţărănească” sau „Stâna”, la scenele vieţii rurale – „Căruţe iarna”, „Cu boii la arat”, „Carul cu fân”, „Ţăran cu căruţă” –, de la imaginea târgurilor la portretele colective ca „Trei ţărani la sfat”, „Cina”, „La cârciuma satului”, dar mai ales individuale, „Baba Rada”, „Cusătoreasă”, „Tărancă dormind”, „Tărancă cosind”, se încheagă o imagine a satului în care lumină, culoare, sobrietate, tristeţe, se împletesc într-un discurs profound în care nota festivă se întâlneşte extrem de rar. De mare expresivitate, aceste opere, în care ochiul atent este dublat de o emoţie autentică, i-au adus aprecierea criticii şi colecţionarilor deopotrivă şi nu numai în România.
În 1931-1932, Schweitzer-Cumpăna expune la Galeria „Jeanne Castel” din Paris. În catalogul expoziţiei, artistul şi opera lui sunt prezentaţi de Elena Văcărescu, personalitate marcantă a vieţii intelectuale şi mondene pariziene, stabilită pe malurile Senei în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, citată de mulţi dintre exegeţii artei acestui pictor: „Nenumăraţi artişti străini s-au priceput să însufleţească sub ochii parizienilor farmecul şi vraja patriei lor. Nu ştiu să fi reuşit cineva mai bine ca dl. Schweitzer-Cumpăna. Realist, căutând doar acea desfătare a adevărului ce constituie marea voluptate a artistului, Dl. Cumpăna ne oferă o seamă de pânze frământate şi radioase, cărora Orientul le împrumută lumina lui cu luciri argintii şi în care viaţa de fiece zi a ţăranului ni se înfăţişează cu toată blândeţea ei frustă”.
Interior foto Mihai Ipate
Rudolf Schweitzer-Cumpăna a lăsat şi o portretistică bogată, începând cu seria „Autoportretelor” în care se scrutează fără complezenţă de-a lungul anilor, continuând cu portretul mamei sale, cu cele ale soţiei, ale unor personalităţi, ca Nicolae Iorga, care-i aprecia entuziast opera, sau ale unor prieteni ca „Victoria, soţia colecţionarului Vasile Parizescu”. Portrete realizate în acelaşi stil frământat, cu o reală capacitate de caracterizare psihologică. Dar, poate, unul dintre cele mai interesante din expoziţie, la egalitate cu cele mai izbutite portrete expresioniste europene, este un „Cap de fată”, văzut din profil, elegant, elansat, cu o sesizantă puritate a trăsăturilor, în care tuşele contrastante, de alb, roşu, brun creează o dramatică tensiune.
Opresc îndelung privirea, în expoziţia de la Muzeul Cotroceni, acuarelele artistului. Transparenţa, luminozitatea, fluiditatea lor, datorate, desigur, şi tehnicii, este dublată de o sinceritate a emoţiei prime, a relaţiei cu motivul mai puţin vizibilă în elaboratele lucrări picturale.
Numit în 1951 profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, distins cu titlul de „Maestru Emerit al Artei” la împlinirea vârstei de 70 de ani, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, fără a ajunge în rândul publicului larg la notorietatea altor artişti ai perioadei interbelice, s-a bucurat de o primire favorabilă din partea criticii, a unor confraţi remarcabili, ca Iosif Iser, Samuel Mützner, Nicolae Tonitza sau Corneliu Baba, iar picturile lui au cunoscut în ultimii ani o creştere a cotelor pe piaţa de artă.
În monografia album pe care i-a dedicat-o, regretatul critic de artă Radu Ionescu scria: „Sunt artişti care au avut şansa de a fi descoperiţi de tineri, admiraţi, iar numele lor să-şi afle loc în publicaţii. Astfel, repere utile ale evoluţiei lor, cronicile au rămas martori ai vieţii şi constituirii unei opere.
Printre aceştia, Rudolf Schweitzer-Cumpăna poate fi «citit» încă din epoca sa de primă tinereţe, semnăturile autoritare ale cronicarilor fiind mărturia admiraţiei cu care acest pictor a fost înconjurat pe lungul drum – atât de fructuos – ce i-a asigurat un loc de frunte în arta românească a veacului XX”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.