Ghiță a prezentat un „cadou” pe care l-ar fi primit de la Kovesi

Deputatul Sebastian Ghiță a venit marți la DNA Ploiești cu două statuete de bufnițe pe care susține că le-a primit de la șefa DNA Laura Codruta Kovesi. Ghiță a susținut că primit cele două statuete „în semn de prietenie” de la Kovesi când aceasta l-ar fi vizitat acasă și le-a adus la DNA Ploiești ca să-i fie returnate.

Mi-am adus aminte că la una dintre vizite mi-a făcut cadou (Kovesi — n.r.) niște bufnițe și pentru că suntem în dosarul cu domnul Portocală (procurorul Mircea Negulescu), cu denunțătorul Vampir, cu denunțătoarea Sexi, cu Toni Blair, m-am gândit și eu că bufnițele pe care mi le-a făcut cadou atunci pot să i le dau înapoi. Astea au fost bufnițele pe care mi le-a dat cadou doamna Kovesi atunci. Erau două bufnițe lipite, simbol al prieteniei, și devreme ce lucrurile s-au schimbat și s-au transformat, m-am gândit să-i aduc bufnițele înapoi„, a spus Ghiță la sosirea la DNA Ploiești.

Întrebat când a primit bufnițele, Sebastian Ghiță a declarat: „Într-o zi când a venit la mine acasă mi-a adus bufnițele astea și acum vreau să-i duc bufnițele, să i le trimită domnul Portocală înapoi. (…) Dânsa știe dacă mi le-a adus cadou sau nu. Sunt convins că nu o să-i pice bine gestul meu, dar asta simt eu, că trebuie să-i dau bufnițele înapoi”.

Deputatul a venit cu statuetele după ce duminică seara a prezentat un email primit de pe adresa cucuveauamov@gmail.com, despre care a spus că îi aparține Laurei Codruța Kovesi.

Update: DNA Ploiești refuzat bufnițele aduse Ghiță

La plecarea de la sediul DNA Ploiești, Sebastian Ghiță avea în brațe cutia cu bufnițe, despre care spune că a primit-o cadou de la Codruța Kovesi.
„Nu le-au primit, au zis că dânșii sunt unitate autonomă, independentă, și că nu țin legătura cu dna Kovesi ca să poată să îi trimită bufnițele”, a afirmat Ghiță.
Întrebat dacă va renunța la demersul său de a-i returna cadoul șefei DNA, acesta a spus că se mai gândește.

Rrăspunzând unor întrebări, Ghiță a spus despre declarațiile de la DIICOT că acestea au fost date, dar că nu au fost consemnate în scris pentru că era târziu.
„Vizavi de procedura de aseară (luni n.r.), îmi mențin ceea ce am spus. Am dat declarații, am avut discuții filmate cu acei domni de acolo care m-au întrebat despre subiectul Black Cube și la sfârșit despre subiectul cucuveaua mov și am convenit împreună cu dânșii ca, după ce le voi mai aduce niște documente în zilele următoare, pentru că era târziu, să și consemnăm în scris. Cine a trimis acel SMS cu poziția DIICOT cred că a greșit și nu a vrut decât să arunce știrea că eu nu am dat declarație. Eu am dat declarație doar că nu în acel moment au fost puse în scris și semnate”, a spus Ghiță.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.