Marile festivaluri ale verii din Franţa se confruntă anul acesta cu o virulenţă puţin obişnuită a protestelor intermitenţilor, văzându-şi fiecare spectacol ameninţat cu anularea până în ultimul moment. După Montpellier, este rândul Festivalului de la Avignon. Deschis cu o zi mai târziu, atât din cauza grevei protestatarilor, dar şi a furtunii abătute asupra oraşului, Festivalul a trebuit să anuleze până acum mai multe spectacole, ceea ce, după cum a anunţat în conferinţă de presă directorul Festivalului, regizorul Olivier Py, înseamnă o pierdere, până acum, de 138.500 de euro, ceea ce înseamnă un pericol pentru viitoarea ediţie din 2015.
Intermitenţii cer angajamente clare din partea guvernului privind garantarea drepturilor sociale ale salariaţilor din acest sector de activitate, adaptate specificului muncii lor. Olivier Py a fost încă din primăvară de partea intermitenţilor, susţinând că guvernul socialist nu-şi respectă promisiunile şi declarând în acelaşi timp că se va lupta pentru a evita anularea festivalului, aşa cum s-a întâmplat în 2003.
“Politica reducerilor în domeniul cultural este mortală”, afirma Olivier Py, iar la declararea grevei acestora a declarat: “Am impresia că lumea culturii este abandonată”.
Un Festival sub semnul grevelor
În urma atâtor incertitudini, numărul publicului festivalier a scăzut cu 30% faţă de anul trecut.
Sâmbătă, 12 iulie, au fost anulate 9 spectacole din 13 în secţiunea “In”. Ziua a fost marcată şi de o manifestare destul de dură a greviştilor faţă de Olivier Py, care declarase că, deşi este un drept, “Nu cred că greva este o strategie bună, este mai curând o tragedie!”. Printre spectacolele anulate a fost din nou “Prince de Hombourg”, regizat de Heinrich Kleist. Actorii japonezi, din spectacolul “Mahabharata”, şi el anulat, au oferit totuşi, în Piaţa Palatului Papilor, chiar la picioarele Catedralei Notre-Dame-des-Doms, o reprezentaţie gratuită, fiind ovaţionaţi de public. “Sfânta Fecioară aurită părea să binecuvânteze spectacolul”, scria criticul de teatru Armelle Heliot. Regizorul Miyagi Satoshi a explicat: “Festivalul de la Avignon reprezintă pentru noi un loc destinat împărtăşirii, cu toţi cei care vin din întreaga lume, a valorii universale din arta teatrală, ceea ce nu este posibil decât în reprezentaţie”. Actorii, îmbrăcaţi în costume albe, au oferit o parte a spectacolului, uluind publicul cu “frumuseţea vocilor, a muzicii, a mişcării, a obiectelor”.
Orlando ou l’impatience, regizat de Olivier Py
Un alt spectacol aşteptat cu nerăbdare şi care nu a mai avut loc a fost premiera coregrafului sud-african Robyn Orlin, programată însă de cinci ori până la finalul festivalului.
Făcând o radiografie a spectacolelor afişate în secţiunea “In”, criticii Laurence Liban şi Igor Hansen-Love, remarcau mulţimea spectacolelor angajate în care triumfă speranţa. Criza economică şi morală a Europei pare să fie preocuparea multor artişti. “Stârnind râsul, aducând bucurie în aceste vremuri de dezamăgire este o alegere politică. Festivalierii acestei a 68-a ediţii nu duc lipsă de politică”.
Un spaţiu larg, în această analiză este acordat României, datorită spectacolului “Solitaritate” al Gianinei Cărbunariu.
Olivier Py, la conferinţa de presă
Este amintit, de asemenea, Samoan Lemi Ponifasio cu spectacolul de dans “I Am”, un omagiu adus celor pieriţi în al Doilea Război Mondial. Spectacol în care coregraful se întreabă ce ar gândi despre societatea actuală un astfel de soldat revenit din morţi.
Publicul a fost entuziasmat, în weekendul trecut de “The Fountainhead” pus în scenă de regizorul flamand Ivo Van Hove, o dramatizare a romanului omonim al scriitoarei Ayn Rand. În 1943, King Vidor semna deja un film intitulat “The Fountainhead”.
Mahabharata a încântat prin frumuseţea vocilor şi a muzicii
Critica a salutat şi spectacolul “Sorelle Macaluso” al Emmei Dante, considerat “una dintre senzaţiile festivalului”. Un spectacol inedit, nebun şi riguros totodată, ce pare mai curând o operă vorbită, o carte despre viaţă şi moarte. Mistica se întâlneşte cu credinţele păgâne, folclorul palermitan cu cel universal. Emma Dante oferă o adevărată saga de familie, evocând cu fineţe tradiţia, sărăcia, bucuria de a trăi marcată de melancolie. Şi, mai ales, regizoarea “posedă darul atât de italienesc de a provoca emoţia”.
Cu păreri împărţite au fost primite cele două spectacole semnate de Olivier Py.
Sorelle Macaluso, spectacolul viu aplaudat al Emmei Dante
“Orlando ou l’impatience” (Orlando sau nerăbdarea) a fost comparat cu un ring de dans, în care valsul vieţii este prins între griul realităţii şi visurile aurite. Este povestea unui tânăr care, în căutarea tatălui său necunoscut, “traversează teatrul şi lumea”. Spectatorul este prins într-un vârtej de cuvinte şi de gesturi, de întrebări despre sentimentele filiale, despre dragoste, sex, Dumnezeu şi teatru. Există în spectacol metafizică şi filosofie, pasaje lirice uşor obscure, graţie şi poezie. Şi, de multe ori, ele provoacă râsul, prin apropierea situaţiilor de comedia burlescă.
Cel de al doilea titlu montat de Olivier Py, “Vitrioli”, de Yannis Mavritsakis, este, după părerea criticului Marilena Stafylidou, “o tragedie greacă modernă de o rară violenţă”. Este una dintre piesele negre, caracteristice pentru dramaturgul grec. Iar regia lui Olivier Py este la fel de provocatoare şi aspră ca şi texul. Este o metaforă a crizei economice şi morale a Greciei, în care toate personajele sunt atinse de un rău inexorabil. Cuvintele sunt obscene şi poetice, sinuciderea, incestul, tendinţele criminale sunt generate toate de disperare. Este un teatru al mâniei şi al ororii, al unui timp desfigurat.
The Fountainhead
Tot despre criză vorbeşte şi “Dire ce qu’on ne pense pas dans des langues qu’on ne parle pas” (Să spui ce nu gândeşti în limbi pe care nu le vorbeşti), regizat de brazilianul Antônio Araùjo, considerat “prima mare decepţie a Festivalului”. Textul îi aparţine marelui romancier brazilian Bernardo Carvalho, iar Antônio Araùjo este el însuşi şi dramaturg. Acţiunea este însă, după părerea criticilor, stângace, greoaie, chiar caricaturală. Spectacol urmăreşte reîntoarcerea unui brazilian în Europa, unde trăise timp de 40 de ani în timpul dictaturii. Dar continentul pe care îl redescoperă s-a schimbat. Domnesc obsesia datoriilor, pauperizarea, pierderea identităţii, teama de străini…
Vitrioli, drama terifiantă a unei Grecii moderne
Nume cunoscute se găsesc şi în secţiunea “Off”. De amintit Chantal Ladesou cu “J’ai l’impression que je vous plais” (Am impresia că-ţi plac), Marianne Sergent cu “Danse avec l’obstacle”, Arthur Jugnot în “Une semaine, pas plus”. Vedeta iconoclastă a acestei veri este Sergi Lopez, într-un ciclu “Avignon în stil catalan”.
Dominique Pinon şi Francis Lalanne joacă în “Inconnu à cette adresse”. Pierre Santini şi Jean-Pierre Kalfon pot fi văzuţi în “Fratricide”. Julien Cottereau propune “Lunaire”, iar Patrick Chesnais şi Beate Nilska au ales “Le Démon du jeu” (Jucătorul) după Dostoievski.
Prince de Homburg, în regia lui Heinrich Kleist
Două prezenţe se anunţă însă speciale. Sarah Biasini reia “Lettre d’une inconnue” de Zweig.
Li se alătură apreciatul actor Jean-Quentin Châtelain, cel care a jucat în “Kaddish pour l’enfant qui ne naîtra pas” de Imre Kertesz şi care prezintă acum “Bourlinguer” de Blaise Cendrars, şi Philippe Calvario, care celebrează amintirea lui Patrice Chéreau cu “Les Visages et les Corps”.
România, în selecţia oficială de la Avignon
Solitaritate, spectacolul Gianinei Cărbunariu. Foto Paul Băilă
Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă spectacolul „Solitaritate” în regia Gianinei Cărbunariu, în selecţia oficială a Festivalului de la Avignon. Spectacolul va fi însoţit de o expoziţie ce poartă semnătura lui Dan Perjovschi.
Cele opt reprezentaţii ale spectacolului creat de Gianina Cărbunariu, în interpretarea actorilor Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu, vor avea loc în perioada 19 – 22 şi 24 – 27 iulie, la “Gymnase du lycée Mistral”. Preţul unui bilet variază între 10 şi 23 de euro. Spectacolul va fi prezentat în limba română cu traducere în engleză şi franceză. „Pentru noi e o bucurie absolută să deschidem o fereastră spre teatrul românesc, după 19 ani de absenţă a României în selecţia Festivalului de la Avignon”, a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu.
În „Solitaritate”, tânăra regizoare Gianina Cărbunariu vorbeşte despre discriminare, pierderea identităţii şi dezbinarea societăţii. „Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce in ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii. Sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvarii cetăţeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – văzută ca o vină a celui incapabil să fie eficient – este faptul că acesta a contaminat spaţiul public şi riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptăţită”, a declarat Gianina Cărbunariu la premiera spectacolului de la Sibiu.
„Solitaritate” este o coproducţie Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi “Théâtre National de la Communauté Française de Belgique”, în colaborare cu “Odéon-Théâtre de l’Europe” şi “Le Festival d’Avignon” 2014. O producţie originală pentru “Oraşe pe Scenă – Cities on Stage”, proiect finanţat cu sprijin din partea Comisiei Europene. Un spectacol finanţat cu sprijin din partea Ministerului Culturii din România. Turneul acestui spectacol este realizat, de asemenea, cu sprijin din partea Institutului Cultural Român.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.