S-ar părea că noi, ca naţie, avem memorie scurtă şi nu învăţăm nici din greşeli, nici din bunele practici, căci altfel e greu de explicat de ce ne chinuim mereu să reinventăm roata şi de ce insistăm să-i facem, musai, colţuri.
Primul Guvern tehnocrat postrevoluţionar, rezultat tot dintr-o criză şi proiectat să funcţioneze exact un an de zile, Guvernul Stolojan, a avut un mandat cât se poate de simplu, clar şi, după cum s-a dovedit ulterior, eficient: administrarea chestiunilor curente cu consultarea şi implicarea partidelor politice în deciziile Executivului, şi organizarea unor alegeri libere şi corecte. „Stau aici şi negociez până când cad sub masă”, scrâşnea Stolo printre dinţi, într-o noapte, la Senat, pe când negocia cu d’alde Vadim, Solcanu, Câmpeanu şamd. Şi stătea, într-adevăr, până obţinea un compromis acceptat de toţi, ca să urnească lucrurile mai departe.
Unii au observat deja că, deşi e mai meşter la vorbă, Cioloş provine tot din stirpea funcţionarilor (inter)naţionali, ba chiar aduce întrucâtva cu predecesorul său, având aceeaşi alură de Robocop şi aceeaşi poziţie ingrată faţă de partidele politice. Mandatul actual se caracterizează, însă, prin lipsa unor obiective clare şi absenţa abordării pragmatice. În privinţa actualului şef al Cabinetului, în loc de dialog efectiv şi capacitate de negociere cu forţele politice şi actorii economici şi sociali, cum ne-am fi aşteptat de la cineva hărşit într-ale Bruxelles-ului, constatăm doar proiecţii vagi, pe două cincinale şi exerciţii de imagine de largă respiraţie şi nu foarte fericită inspiraţie: un minister pentru consultare publică şi dialog social, condamnat să se desfiinţeze înainte de a se organiza, un viceprim-ministru însărcinat, ca Pythia din Delphi, cu previziunile strategice, un altul pe post de globe-trotter, colecţionar de uimiri ingenue şi poze din străinătăţuri cu chinezi, belgieni sau francezi etc. Întâlnirile punctuale pe probleme economice par a fi fost suspendate sine die, iar transparenţa decizională şi dialogul cu mediul de afaceri s-au redus la simpozioane festiviste cu participarea diverşilor miniştri. Premierul însuşi nu interferează cu reprezentanţii partidelor decât dacă e somat să dea explicaţii la Senat, nu pare să facă chestii mai importante decât vizitele la vechiul loc de muncă, în capitala UE şi, în general, perseverează în a considera că orice decizie e de natură politică, motiv pentru care, în loc să şi-o asume, o pasează direct la Parlament. Aşa se face că guvernarea actuală „e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.
Păcatul primordial a fost programul (mai precis, lipsa lui), o proiecţie cu pretenţii de viziune pe termen lung, cel puţin o decadă, dar fără plan de acţiune pentru anul în care acest Cabinet va funcţiona efectiv. Doar o listă stângace, de „bullet points”, pe care Parlamentul a aprobat-o, iar presa a trecut-o, indulgent, sub tăcere. Nimic concret, doar „vise, ţaţo”. Nu mai vorbim de echipa de guvernare, zis tehnocrată. Cu mici excepţii, altfel notabile, de profesionişti, la Externe sau Apărare, nu s-au prea înghesuit notabilităţi serioase din afara sistemului să-şi pună proiectele în cui pentru un an de zile şi să se expună inutil în faţa gurii târgului, prin publicarea declaraţiilor de avere şi interese, lăsându-se de bunăvoie verificate, despuiate de secrete, radiografiate şi ascultate, împreună cu nevestele, amantele şi familiile lor. A rezultat, astfel, o armată de strânsură, formată fie din p’afarişti (gen Cristina Guseth, inginera propusă iniţial la justiţie), fie din activişti oengişti (Violeta Alexandru Bau) sau diverşi birocraţi europeni de linia a doua (Cristiana Palmer). S-au adăugat, în eşalonul al doilea, cel mai probabil pe bază de recomandare, mai mulţi pierde-vară, tăietori de frunză la câini, câţiva frustraţi, proveniţi din diverse instituţii, sau persoane de categoria „muşcă şi fugi”: de-un punct în CV, de-un avantaj, de-o răzbunare (Valentin Mircea). În plus, câţiva entuziaşti, care au vrut să treacă şi prin asta şi şi-au luat un an sabatic, să pună umărul la propăşirea ţărişoarei, „de pe partea cealaltă a baricadei” (Gabriel Biriş).
Aşa se face că, fără program şi fără echipă, a trecut, iată, pe nesimţite, un sfert din mandatul actualului Executiv şi punem pariu că nimeni nu poate exemplifica, „pe boabă, pe sămânţă”, vreo decizie importantă, vreun proiect de lege esenţial, vreo realizare remarcabilă, vreun cuvânt memorabil din existenţa acestuia: nada, niente, nichs, vax. Doar amenzi şi restricţii suplimentare („ISU, misu, pisu”), acces blocat pe Arena Naţională, teatre închise, dat la cap micilor afaceri din Centrul Vechi care, oricum, abia se mai târau, scandal pe Antene, exces de activitate, cam lemnoasă, pe Facebook şi impresia persistent optimistă că acest Cabinet nu şi-a spus cuvântul, încă, şi că va salva, totuşi, ţara, deşi, în realitate, doar ţine locul ocupat. Un Guvern „ţiitor”, aşadar, şi total blocat, cu oameni paralizaţi de teamă, care nu iau hotărâri, nu semnează hârtii, şi nu mişcă nimic, de vreme ce totul e interpretabil şi susceptibil, procurorii şi DNA-ul le suflă tuturor în ceafă, interceptările au devenit sport naţional iar, mai nou, prin justiţie, umblă vorba ca un simplu telefon, la un cabinet de demnitar, poate fi considerat trafic de influenţă.
De altfel, singurii care mai întreprind câte ceva punctual sunt doar anumiţi funcţionari din diversele ministere, mânaţi de propriile interese şi neexpuşi direct luminii reflectoarelor (gen Magda Ciobanu). Majoritatea celor din linia întâi şi a doua de guvernare, miniştrii şi secretarii de stat, au înţeles cum stau lucrurile şi s-au conformat la a se preface că fac: conferinţe, vizite, seminarii, PR, proiecte populiste nerealiste, gen „debirocratizare”, imposibil de finalizat în perioada de viaţă a guvernării actuale. Cât despre rarisimii entuziaşti înrolaţi în echipă cu gândul sincer de a reforma sistemul pe căi normale, cazul vocalului Gabriel Biriş, de la Finanţe, teamă ne este că aceştia vor trebui să înţeleagă în curând, pe propria piele şi reputaţie, ceea ce li s-a întâmplat şi altor naivi, mai demult. Când intri în administraţie pe post de grefă – mai ales când te bucuri de un anume statut personal şi eşti pe faţă respectat şi temut, iar pe la spate urât şi invidiat -, ori te laşi asimilat şi anonimizat, ori eşti mâncat, sacrificat, exclus, tăiat, faultat, consemnat, executat, terfelit, expulzat, pătat, aruncat, înlăturat, terminat, îngropat…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.