În dialog cu Ostende

Albert Camus scria: ”Am crescut în mare şi sărăcia a fost atunci fastuoasă, apoi am pierdut marea şi tot luxul mi s-a părut cenuşiu, iar mizeria intolerabilă”. Marea ne copleşeşte, ne subjugă. Ea este amestecul de calm şi pericol, de unduiri obsedante, de valuri neîncetate şi de imensă suprafaţă plană, loc de meditaţie şi uneori teatru al elementelor dezlănţuite. Ea l-a fascinat şi pe marele guru al artei, Jan Hoet.

Ostende a fost o staţiune râvnită – regii Belgiei îşi aveau reşedinţa de vară aici. Elita europeană din Belle Epoque şi din anii ’30 a gustat aici „băile de mare” şi delicioasele stridii.

James Ensor, Marea marină

Ostende, la început sat de pescari, a fost supranumită „Regina plajelor” sau „Bruxelles-sur-Mer”.

James Ensor stătea în buticul mamei sale şi privea aristocraţii şi burghezii alegând din vitrină „amintirile din Ostende”, scoici, dantele, chinezării şi măşti de carnaval…

Dispărut acum un an, istoricul de artă belgian Jan Hoet a fost iniţiatorul expoziţiei Marea, deschisă în oraşul Ostende până în aprilie, etalând peste 300 de opere semnate de 150 de artişti.

Gustave Courbet, Valul

„Când Jan Hoet a dispărut, în februarie 2014, la vârsta de 77 de ani, s-a creat o stare specială de spirit în Belgia, mai ales în Flandra. În timpul celor şase sau şapte zile care au precedat înmormântarea lui, principalele ziare flamande i-au consacrat între două şi patru pagini în fiecare zi acestui «Papă al artei», cum a fost numit. A fost un fenomen nemaiîntâlnit. Ne-am spus: ce dar ne-a făcut plecând!” Sunt cuvintele lui Philipp Van den Bossche, comisar, alături de Jan Hoet, al expoziţiei Marea şi director al muzeului ZEE din Ostende, oraşul pentru care această expoziţie a fost concepută.

De foarte mulţi ani, aura de „Papă” depăşise frontierele belgiene, reputaţia de critic de artă şi curator de expoziţii atingând un nivel internaţional.

Henry Van de Velde, Peisaj marin la Blakenberghe

Cariera lui a început în 1975 cu crearea Museum voorer Hedendaagse Kunst din Gand, muzeu fără un sediu propriu, care avea să aştepte până în 1999 pentru a avea unul. Este vorba despre primul Muzeu de Artă Contemporană din Belgia. Hoet i-a expus aici, printre alţii, pe Joseph Beuys şi Panamarenko, la începutul carierelor lor.

Prima expoziţie importantă a fost, în 1979, Actuele Kunst in Belgie, consacrată artei contemporane belgiene, care a demonstrat concepţia sa despre un muzeu care trebuie să fie înainte de orice o platformă a artei vii, a schimburilor şi dialogului.

Marc Chagall, Cuplul albastru

„Un muzeu are prilejul de a provoca confruntări şi de a oferi contraste. Evident asta este ceea ce caut. Să organizez o expoziţie de mare claritate pentru a provoca, eventual, haosul. Pentru a repune totul în discuţie. Pentru a decoda, menire în afara căreia o expoziţie nu este decât o celebrare. Un muzeu nu este făcut să celebreze, ci să repună permanent lucrurile în discuţie”, declara el într-un interviu în 1999.

Această concepţie şi-a găsit formula cea mai originală şi completă în expoziţia din 1986, devenită legendară, Camere ale prietenilor, în care operele erau prezentate în locuinţele locuitorilor din oraş.

Turner, Marea la Wreckage

O altă expoziţie marcantă a fost organizată în 1989, Open Mind, care confrunta artiştii zişi „normali” cu creatorii Artei Brute. Hoet a trăit în vecinătatea bolnavilor mintal, primiţi de familia lui la Geel, oraşul său natal. Această familiaritate cu persoanele numite „anormale” l-a făcut să înlăture bariera între normalitate şi anormalitate.

Hoet a căpătat o notorietate internaţională abia în 1992, când a devenit comisar al Documenta IX din Cassel, unde a impus temele celei mai arzătoare actualităţi: SIDA, Războiul din Golf, Cernobîlul…

Ultimul act al tragediei

Kris Martin, Altar, plasat pe malul mării la Ostende

În 1999, muzeul lui a avut în sfârşit un sediu. Sub conducerea lui, SMAK, noul nume al instituţiei (Stedelijk Museum voor Actuele Kunst, adică Muzeul Municipal de Artă Actuală), a devenit un instrument ce permitea concilierea structurii statice a unui muzeu cu turbulenţele, cu neprevăzutul artei vii. El a dejucat rigiditatea muzeală mai ales expunând „în afara zidurilor”, în spaţiul public.

În 2003, Jan Hoet părăseşte SMAK pentru a conduce MARTAmuseum la Hertford, în Germania. Dar a rămas foarte apropiat de ţara sa, căreia i-a organizat mari expoziţii. Este vorba despre un fel de trilogie, în privinţa ultimelor trei: Saint Jean, în 2012, la catedrala Saint-Bavon din Gand, care adăposteşte faimosul altar Adoraţia mielului mistic de Jan Van Eyck, Middlegate din 2013, la Geel, concepută pe cele două axe majore ale reflecţiilor lui estetice, expunerea în oraş şi raportul artă-psihiatrie, şi Marea, care este probabil ultimul act, chiar dacă Hoet n-a formulat niciodată această teorie.

Henri-Victor Wolvens, Valul greu

În orice caz, când oraşul Ostende i-a cerut să conceapă o nouă expoziţie pentru Mu.ZEE, el a propus tema Mării, un omagiu adus mării, asupra căruia lucra deja.

Ideea lui a fost să invite artişti contemporani care să se confrunte cu maeştrii istoriei artei. A trasat marile linii ale manifestării până în toamna anului 2013, în strânsă colaborare cu Philipp Van den Bossche. La moartea lui, era elaborată numai partea istorică a expoziţiei, care ajungea până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu Boudin, Courbet, Boecklin, Ensor, cu excepţia câtorva predecesori, ca William Blake sau William Turner.

Turner, Răsărit de soare cu monstru marin

Punctul de plecare al reflecţiei critice şi al întregii expoziţii a fost Valul de Courbet. Pentru Jan Hoet, acest Val reprezintă o forţă individuală, un element autonom care se detaşează din globalitatea peisajului. Şi această autonomie sălbatică este înainte de toate picturală. Astfel, Valul devine o metaforă a autonomiei şi a libertăţii artistice. Pânza aparţinând Muzeului din Lyon nu a putut fi adusă şi a fost înlocuită cu trei alte Valuri ale pictorului de la Ornans, care formează o serie extraordinară.

Alte opere-far ale expoziţiei sunt Marea Marină a lui James Ensor, Oceania: marea de Matisse şi Vasul cu scoici de Marcel Broodthaers.

Marcel Broodthaers, Vasul cu scoici

William Turner şi cele Three Seascapes ale sale stau alături de lucrarea pointilistă a lui Henry Van de Velde, de Peisaj marin la Blankenberge de Louis Artan, de Flux la Ostende de Thierry De Cordier.

Nu pot fi omise nici Cuplu albastru pe malul mării de Chagall, foarte goticul Nautilus de Wim Delvoye, sau realismul modern al germanului Tim Eitel.

Şi încă, Cézanne, Spilliaert, Jan Fabre, Panamarenko… Întâlniri, opoziţii, imagini şoc, dar întotdeauna un orizont artistic infinit.

Wim Delvoye, Nautilus

Operele acestor maeştri trebuiau să dialogheze, fără parti pris cronologic, cu cele ale contemporanilor.

După moartea lui Hoet, i-a revenit lui Philipp Van den Bossche conceperea părţii contemporane. El s-a hotărât să o trateze ca pe un omagiu adus lui Jan Hoet, cerând artiştilor fie să creeze o operă special pentru expoziţie, fie să împrumute o lucrare legată de tema expoziţiei.

„Am pornit de la notele lăsate de Jan, dar şi de la artiştii care au fost foarte importanţi pentru el, prezentaţi în expoziţiile pe care le-a realizat. Fără a-i mai aminti pe cei care, spontan, s-au propus să participe la acest omagiu. A rezultat o listă prea lungă pe care a trebuit să o reduc”, mărturisea Philipp Van den Bossche lui Manuel Jover, pentru revista Connaissances des Arts.

James Ensor, Model între dune

Joseph Kosuth, Laurence Wiener, între alţii, au conceput opere special pentru eveniment. Bill Viola a acceptat să expună piesa pe care Jan Hoet i-o comandase pentru Documenta de la Cassel din 1992. Sunt prezenţi în expoziţie şi alţi artişti reprezentativi, ca John Baldessari, Guillaume Bijl, Michael Borremans, Patrick Corillon, Tierry de Cordier, Wim Delvoye, Luc Tuymans, Kris Martin, Pascale Marthine Tayou, Richard Tuttle…

Urmând unul dintre marile principii ale comisarului, expoziţia depăşeşte cadrul muzeului, pentru a ocupa 12 locuri, printre care Fort Napoleon, Biserica Capucinilor, Thermae Palace, Galeria Beau Site, Galeria James Ensor, lacul parcului Léopold, pe care pluteşte Vaporul imaginar creat de sculptorul Franz West, vechiul cinema Capitole, velierul mitic Mercator, pe care artistul conceptual Lawrence Weiner a suspendat zeci de mici drapele colorate, Centrul Cultural De Grote Post.

„Jan Hoet, scrie Philipp Van den Bossche, a fost întotdeauna în căutarea unui muzeu fără ziduri, a unor expoziţii fără frontiere. El făcea public dialogul cu artistul. O expoziţie îi oferea un mijloc de a reflecta cu voce tare asupra artei contemporane. Pentru fiecare expoziţie, el modela un nou orizont pentru artă”.

James Ensor, Măşti

Faptul că acest orizont a fost Marea colorează expoziţia cu o tonalitate afectivă specială şi transformă întregul Ostende, oraşul lui James Ensor, care priveşte către mare, într-un omagiu viu.

Marea a fost întotdeauna o sursă de inspiraţie inepuizabilă pentru artişti. Ea îşi datorează puterea de seducţie impresiilor mereu schimbătoare pe care le provoacă. În infinita ei frumuseţe poate fi liniştitoare. Dar temperamentul imprevizibil o poate face şi ameninţătoare. Marea va fascina întotdeauna artiştii prin jocurile infinite de lumină, între spaţii şi mişcare.

Expoziţia Marea este asemenea unui val, care se revarsă şi lasă urme ce vor fi şterse de expoziţiile ce vor veni. Este un dialog cu Ostende, prin periplul pe care îl presupune în diferitele locuri din oraş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.