Incendiu la Mega Mall Bucureşti

Incendiu la Mega Mall Bucureşti, sâmbătă dimineaţă. În jur de şase autospeciale au sosit la faţa locului.

Incendiul ar fi izbucnit de la un etaj superior al mall-ului, potrivit realitatea.net.

Incendiul a cuprins obiecte de mobilier dintr-o cameră de zece metri pătraţi, care era folosită ca vestiar pentru o saună. Obiectele de mobiler nu au ars cu flacără, dar au degajat fum, acesta fiind vizibil la nivelul acoperişului.

UPDATE 10.30: Pompierii au reuşit să stingă flăcările

Deschiderea Mega Mall a avut loc pe data de 14 mai, investiţia de 165 de milioane de euro aparţinând fondului de investiţii sud-african NEPI. Mega Mall a fost ridicat pe locul fostei întreprinderi Electroaparataj, consfinţind schimbarea radicală a unuia dintre cele mai cunoscute bulevarde din Bucureşti – Pantelimon.

Mega Mall găzduieşte peste 200 de magazine, iar zona de food court ocupă un spaţiu de aproximativ 10.000 metri pătraţi.

Mega Mall a remis un comunicat de presă cu detalii legate de incendiu

„În această dimineaţă, în jurul orei 08.30, în sauna centrului de wellness World Class, aflat la nivelul 3 al centrului comercial Mega Mall, a avut loc un incendiu de mici dimensiuni. Acesta nu s-a propagat și a fost stins imediat. La ora producerii incidentului, centrul comercial nu era deschis publicului, singurele spaţii care îşi începuseră activitatea fiind hypermarket-ul şi World Class.

Pentru siguranţă, s-a respectat procedura standard pentru astfel de situaţii, implicând evacuarea persoanelor aflate în clădire, închiderea parcării și blocarea lifturilor”.

Centrul comercial Mega Mall şi-a deschis porţile conform programului standard de operare, începând cu ora 10:00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.