Întâmplări la o petrecere cu fazan

În livingul unei case de ţară, mobilat minimal, dar cu o tentă de bunăstare, prin a cărui fereastră se ghiceşte o grădină luxuriantă, îşi fac pe rând apariţia personajele. Este vorba despre inaugurarea noii locuinţe a lui Francky şi a soţiei sale, Nicole, la care sunt invitaţi fraţii acestuia cu soţiile lor: Yvan şi Mathilde, David şi Christelle. Prin imprudenţa lui Nicole, apare însă şi un invitat surpriză, Talia, fermecătoarea secretară a lui Francky, care trezeşte neliniştea bărbaţilor şi suspiciunea femeilor.

Subiectul piesei „Spiritul de familie” (titlul original este „Les Belles-soeurs” – Cumnatele), ce a avut recent premiera la Teatrul de Comedie, în regia maestrului Radu Beligan, este, am putea spune, clasic pentru comediile franţuzeşti şi nu numai. Autorul, dramaturgul, regizorul, scenaristul francez de origine tunisiană Éric Assous descrie, cu un umor incisiv, sarcastic pe alocuri, relaţiile din interiorul cuplurilor şi dintre acestea. Montată pentru prima dată la „Théâtre Saint-Georges” din Paris, piesa a obţinut până acum cinci premii „Molière”.

Comedie psihologică inteligentă, „Spirit de familie” este remarcabilă prin calitatea replicilor şi veridicitatea personajelor, prin construcţia bine articulată, cu elemente de suspiciune şi chiar uşor suspans. Spectatorul ghiceşte că unul sau altul dintre cei trei bărbaţi a avut o aventură cu Talia, dar trebuie aşteptat sfârşitul spectacolului pentru ca soţul sau soţii infideli să fie descoperiţi.

Apariția Taliei provoacă neliniști și suspiciuni

Ingredientele principale sunt cele ale majorităţii comediilor: minciuna, lucrurile ascunse, vinovăţia, aspectele mai puţin plăcute ale vieţii unui cuplu. Este vorba şi despre dificultatea de a comunica. Cei trei fraţi se iubesc, sunt solidari, dar fiecare are ceva de reproşat celuilalt. În situaţia neplăcută în care se află fiecare, susţinut de ceilalţi doi, încearcă să-şi salveze pielea. Încurcătura rocambolescă este însoţită de neîncredere, nervozitate, gelozie şi este susţinută în mod egal de protagonişti, fiecare dintre ei îmbogăţind intriga. Éric Assous a creat personaje recognoscibile de către spectator, care îi seamănă sau seamănă celor din jurul lui.

În spectacolul Teatrului de Comedie, jalonat, de la un capăt la altul de hohote râs, se remarcă ritmul susţinut al acţiunii, care nu permite tensiunii să scadă niciun moment, balul perfect orchestrat al replicilor, prospeţimea montării care au caracterizat şi creaţiile regizorale anterioare ale maestrului Beligan. Umorul lui Eric Assous se întâlneşte cu cel al regizorului, iar rigoarea acestuia din urmă se răsfrânge în modul magistral în care a condus jocul actorilor.

Succesul unui spectacol stă în chimia dezvoltată între actori, în nuanţarea jocului în această comedie de situaţie care depăşeşte gagurile facile şi primul nivel de umor.

Dacă cei trei bărbaţi sunt încântaţi de întâlnire şi de atmosfera campestră, soţiile lor, provenind din medii diferite, se dovedesc mai puţin entuziasmate.

În rolul Mathilde, profesoară de franceză cu umor sarcastic, intelectuală care nu poate concepe viaţa „departe de centru”, plictisită, dispreţuind vizibil compania cumnaţilor ei, Lamia Beligan practică un joc economic, cu gesturi măsurate, cu un ton egal, în concordanţă cu eleganţa simplă a rochiei. Neplăcerea vizitei, declarată soţului ei, apare constant, de la replicile răutăcioase adresate partenerilor la cascada de întrebări când insinuante, când directe puse soţului ei, avocatul pus în încurcătură de prezenţa Taliei, fostă clientă, despre care soţia nu a auzit niciodată, până la caracterizările brutale spuse în faţă gazdei, Nicole. Acestea din urmă mustesc de dispreţ la adresa femeii simple, gospodină mândră de casa şi de bărbatul ei, prea binevoitoare şi prea naivă, fericită să-şi anunţe, în pofida atmosferei încordate, sarcina. Dorina Chiriac dezvoltă, cu talentul dovedit la fiecare apariţie pe scenă, un joc fizic şi inteligent, cu gesturi ce se vor dezinvolte în pofida repetitivităţii lor, cu inflexiuni infantile şi pisicite ale vocii, cu entuziasme nesusţinute de nimc din atitudinea celorlalţi. Marele merit este reuşita de a evita caricatura, de a construi un personaj credibil şi nu lipsit de nuanţe până în final.

Delia Seceleanu și Sandu Pop

În rolul femeii de afaceri Christelle, uşor snoabă, mândră de relaţiile ei şi de garderoba haute couture, Delia Seceleanu face un rol în premieră pentru ea şi îi reuşeşte cu brio. Amestecul de eleganţă şi duritate, pojghiţa de „grande dame” sub care transpare fondul de precupeaţă, dispreţul pentru toţi ceilalţi şi mai ales, în final, pentru soţul infidel sunt dozate cu atenţie, susţinute de o redutabilă economie de mijloace.

Cel de al patrulea personaj feminin, frumoasa şi frivola Talia, care declanşează generalizata furtuna matrimonială, este întrupat de Mirela Zeţa, toată numai mişcare, agitaţie, unduiri şi false pudori menite să-i sublinieze nurii, părând inconştientă de situaţia pe care o creează prin simpla prezenţă şi pe care o agravează cu replicile menite să stabilească relaţiile ei anterioare cu cei trei bărbaţi.

În sfârşit, cei trei fraţi, solidari în încercarea lor de a ieşi cu bine din încurcătura provocată de Nicole, dezvoltă o relaţie scenică excelentă, pasându-şi rapid replicile, de la avocatul de succes Yvan, jucat cu aplomb şi suficienţă de Marius Florea Vizante, la mai frustul Francky, încercând să întreţină, ca gazdă, atmosfera, să-şi apere fraţii, să iasă din încurcătură în momentul în care soţia lui îi află infidelitatea, nuanţat portretizat de Marius Drogeanu, şi până la dentistul David, un Sandu Pop „băiat frumos”, superficial şi sigur pe posibilităţile sale de cuceritor până în momentul în care este părăsit de soţie şi pentru infidelitate, şi pentru laşitate.

Piesa capătă până în final aspectul unui studiu de moravuri, fără melodramă şi fără niciun fel de accent moralizator. Nebănuitei solidarităţi feminine din final îi răspunde solidaritatea masculină a celor trei fraţi, uşuraţi că au scăpat din situaţia neplăcută prin plecare soţiilor, savurând un coniac fin şi un trabuc, în lipsa fazanului care s-a lăsat aşteptat toată seara.

Dorina Chiriac și Marius Drogeanu

De remarcat, decorul inspirat semnat de cunoscutul scenograf Puiu Antemir şi costumele Liei Manţoc ce devin parte integrantă a caracterizării persoajelor.

În Caietul-program al spectacolului, maestrul Radu Beligan semnează un argument-profesiune de credinţă:
„M-am întrebat de ce, în ultima vreme, oamenii simt mai mult nevoia de teatru. Cred că, într-o epocă informatizată până la paroxism, în care consumatorul de imagini trăieşte însingurat în faţa televizorului, teatrul este una dintre ultimele experienţe pe care oamenii le mai pot trăi şi visa împreună. Îndrăznesc chiar să cred că astăzi teatrul este la fel de însemnat cum a fost religia în Evul Mediu.

Azi, sarcina noastră primordială este să promovăm acel teatru care pune degetul pe carnea vie a vieţii, acel teatru riguros care se respectă şi care ne respectă, refuzând deriziunea, facilul, desacralizarea artei, pe scurt, pactul cu Diavolul”.

Spectacolul „Spiritul de familie” se înscrie acestui crez, prin calitatea montării şi prin jocul actorilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.