Inundații în județul Giurgiu

Patru localități din județul Giurgiu sunt afectate de inundații, după revărsarea râurilor Neajlov și Dâmbovnic. Este vorba despre localitățile Iepurești, Bulbucata, Clejani și Bucșani.

Județul Giurgiu este, alături de județul Dâmbovița, sub cod portocaliu de inundaţii de duminică seară, de la 22.00, până marți, la ora 14.00. O avertizare a meteorologilor vizează râul Neajlov, sectorul Moara din Groapa – Vadu Lat.

Pe râurile interioare care străbat judeţul Giurgiu se înregistrează creşteri ale nivelurilor şi debitelor din cauza precipitaţiilor înregistrate în ultimul interval de timp, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării viiturilor din amonte, anunță Jurnal Giurgiuvean.

Efectele inundațiilor, luni dimineață, potrivit datelor furnizate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

  • Iepurești. Luni dimineață erau afectate de inundate 50 ha păşune, 1 podeţ, DC 153 Iepureşti – Chirculeşti (deversat pe o lungime de 100 m, circulabil)
  • Bulbucata: 50 ha teren agricol, 15 ha păşune, 30 ha pădure, 2 curţi, 3 grădini, DC 139 Bulbucata – Teişori (deversat pe o lungime de 55 m, circulabil)
  • Clejani: 100 ha teren agricol, 140 ha păşune
  • Bucșani: 10 ha teren agricol, 40 ha păşune 25 ha teren agricol (în urma deversării Dâmbovnicului); 18 ha păşune, DC Poarta Luncii (deversat pe o lungime de 20 m, circulabil) – în urma deversării Neajlovului

În ultimele 24 de ore, cantitatea de precipitaţii sub formă de ploaie a scăzut, mai anunță sursa citată. Astfel, la staţia pluviometrică Mârşa se înregistrau 6,2 l/mp/24 h, iar în municipiul Giurgiu 0,7 l/mp/24h.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.