Investitorul selectat în proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

China General Nuclear Power Corporation (CGN) a fost desemnată investitor selectat pentru dezvoltarea proiectului unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, anunță Nuclearelectrica, într-un comunicat.

Totodată, vineri, a fost semnată Scrisoarea Comună privind Intenția de Realizare a Proiectului, conform acestei etape din procedura de selecție.

„Selecția investitorului a avut în vedere analiza Documentației de Intenție (experiența investitorului în proiecte similare, capacitatea financiară, gradul de aderare al Investitorului Calificat la Memorandumul privind implementarea Proiectului propus de SNN și la Strategie) și a urmat etapei de calificare, finalizată în data de 9 septembrie 2014, China General Nuclear Power Corporation fiind singura companie care a depus Documentația de Calificare”, spun reprezentanții Nuclearelectrica.

Conform calendarului actualizat, următoarele etape ale procesului de selecție sunt negocierea și semnarea Memorandumului de Înțelegere privind implementarea în comun a Proiectului și negocierea Actului Constitutiv și Acordului Investitorilor ale noii Companii de proiect.

Memorandumul de Înțelegere privind implementarea în comun a Proiectului va fi supus aprobării Adunării Generale a Acționarilor SNN.

Strategia de continuare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă prevede înființarea unei noi companii de proiect (‘Joint-Venture’) care reprezintă o societate premergătoare unui Producător Independent de Energie (‘IPP’), în care Investitorul Selectat va deține cel puțin 51% din acțiuni.

Proiectul reactoarelor 3 și 4 este evaluat, momentan, la 6,45 de miliarde de euro, însă studiul de fezabilitate în urma căruia s-a stabilit acest necesar de investiții va fi revizuit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.