Invitaţie la lectură

“Dicţionar din Dragoste de Vin”

“Iubesc cuvintele, iubesc vinul,  iubesc bunul şi frumosul, iubesc meseria mea de Negustor de vinuri”.

Bernard Pivot este cunoscut în Franţa pentru cronicile sale de cărţi şi emisiunile culturale erudite pe care le realiza, “Apostrophe” şi “Bouillon de Culture”. Pivot a intervievat de-a lungul anilor cei mai mari scriitori ai momentului: Nabokov, Margueritte Duras, Eugène Ionesco, Soljeniţîn, Bukowski… Unul dintre cei mai influenţi critici literari este omul care, după câteva minute de “Apostrophe” şi un editorial în “Lire”, putea ridica tirajele cărţilor de la câteva zeci la câteva sute de exemplare. “Acest Pivot, iubitor deopotrivă de Beaujolais şi Riesling alsacian, care persiflează corectitudinea dietetică pe cât condamnă tiranica ascensiune socială a apei în detrimentul vinului şi se alintă făcând palmaresul pictural al lui Bachus, de la Michelangelo, Caravaggio şi Bellini la Velasquez, Leonardo da Vinci şi Rubens, fără să uite etalarea legăturilor cu Venus şi Priap. Aproape octogenar, erudit, gourmet şi hâtru, cititor bulimic şi jurat Goncourt, jurnalist în egală măsură doctoral şi ludic, Bernard Pivot se dovedeşte un epicureu sprinţar, subtil, colocvial, tandru sau picant la nevoie, ca şi un preţuitor a tot cevasazică esquis-erie. El frecventează cu aceeaşi savoare aplicată saloanele şi cramele, restaurante de lux şi cârciumi rurale, mese profesional-discrete sau conclavuri demne de cavalerismul medievalităţii, evenimente rafinate din sfera diplomaţiei culturale, cinele festive şi târgurile de carte, după cum nu se sfieşte să istorisească scene feroce, de tăiat respiraţia, precum beţia televizată a lui Charles Bukowski din 22 septembrie 1978, să-şi dezvăluie necruţător prima beţie crâncenă, de adolescent novice, ori să mărturisească în ce măsură propria-i ascensiune în lumea jurnalismului literar s-a datorat legăturilor de familie cu vinul (a se vedea episodul angajării la «Figaro», cu Maurice Noel care, lichefiat de plăcere în urma unei butelci de Beaujolais, binevoieşte să uite că junele Pivot nu auzise la 23 de ani de «Memoriile lui Hadrian», «Monsieur Teste», «Les Fleurs de Tarbes» şi alte asemenea trufandale elementare”, scrie cu un umor nebun Dan C. Mihăilescu. Adăugând: “Să nu se creadă cumva că opera unui expert al lecturii se adresează exclusiv oamenilor de litere. Bineînţeles că dăm la tot pasul de referinţe livreşti sau culturale în sensul cel mai larg, dar nu sunt omise detalii în chip acut practice, precum maniera degustării, cu suprema dovadă a profesionalismului în materie… Avem, desigur, «războaiele vinului», cu cele 600.000 de sticle de Moët&Chandon, expediate între 1814 şi 1815 în Germania şi Rusia, ori cu Goering asociat Bordeaux-ului, iar Goebbels mai degrabă cu Bourgogne, Hitler fiind oricum un băutor mediocru. Dar aflăm şi cine va fi inventat tirbuşonul: englezii. Se pun întrebări incitante – care dintre ordinele călugăreşti a fost mai bine dedat viticulturii: benedictinii sau cistercienii, urmate de înţeleptul îndemn, «Moderate bibendum est» al Sfântului Bernard şi trecem sprinţar de la Omar Chayyam şi mistica beţiei către paradisurile artificiale baudelairiene nu fără voinţa pierderii de sine la Baudelaire ca şi la eroii lui Rabelais, Balzac, Alexandre Dumas, ca să nu mai vorbim de faptul că la numai trei ani, Colette trece prin şocul voluptuos al unui Muscat de Frontignan. În fond, scrisul şi beţia sunt forme de ieşire din timp şi spaţiu, mirifice călătorii în niciunde, deopotrivă prăbuşiri şi înălţări, depotrivă fie evadări demonice, fie levitaţii angelice”.

Hoinărind prin “Dicţionarul” lui Pivot, descoperim povestiri extraordinare din istorie, legate de Bachus, despre pasiunile rivale dintre podgorii, întâmplări amuzante, legende şi mituri încântătoare despre opulenţele senzuale ale scriitorului japonez Kaiko Takeshi, despre erotism şi poezie. Veţi sta la masă cu Ludovic al XIV-lea la Versailles sau cu Madame de Pompadour, de ce nu cu Ludovic Francisc de Bourbon, ba chiar şi cu baronul Philippe de Rothschild. Nu lipsesc nici poveştile cu seducătoare doamne, precum Veuve Clicquot, “liberă, tânără, având sub picioare pivniţele umplute cu mii de sticle de şampanie. Drace, ce mai partidă!”, sau Ingrid Bergman în Cafeneaua Rick’s din “Casablanca”, savurând un Cordon Rouge, alături de Humphrey Bogart, ori Antonia Adelaide Ferreira care şi-a pus pecetea pe vinul de Porto, înzestrată fiind cu o energie inepuizabilă şi cu o inteligenţă de comerciant.  Nu lipsesc din această înşiruire nici zeii. “Doamne, ce au mai turnat în ei toţi zeii mesopotamieni, egipteni, greci şi romani! Nu bag mâna în foc că au băut tot, dar vinul care le-a fost dat a curs valuri, valuri”. La Roma, cu excepţia lui Bachus, profesionalistul vinului, cele mai multe arome şi buchete urcau spre nasul pretenţios al lui Jupiter, zeu peste toţi zeii. În Evanghelii, vinul devine băutura mistică prin excelenţă.

„„Soiuri şi podgorii, taninuri şi fructe, culori şi texturi, coline şi soare, vânt şi pământ, dragoste şi ştiinţă, patimă şi hazard, gust şi amintire, om şi istorie. Mai mult ca oricând, această carte pune vinul la locul lui de onoare în parcursul cultural al umanităţii. Dicţionarul lui Bernard Pivot nu îşi propune să inventarieze nici toate soiurile, nici toate particularităţile celei mai alese dintre licori. Cine caută, însă, în aceste pagini, senzaţii, păreri, poveşti de iubire furibundă şi aversiuni arbitrare, coups de foudre, capricii, hachiţe şi emoţii are ce să bea. Iar cine deschide vinul ca pe o carte şi-i degustă trecutul, legenda, influenţele, îmblânzirea, cuceririle, capitulările are ce să citească“,  spune Marius Constantinescu, traducătorul volumului.

Ce nu se ştia despre Bernard Pivot este că are o relaţie specială cu vinul – tatăl său a fost negustor de vinuri şi el a crescut apreciindu-l ca un cunoscător adevărat. Nascut in Beaujolais, fiul unui negustor de vinuri, fratele unui cultivator, Bernard, pudicul notoriu, se dezvaluie pentru prima data in aceasta carte, toata numai emotie. Iata ce justifica succesul ei: 140 000 de exemplare vandute in Franta.“ – Jean-Claude Simoen

„Dicţionar din dragoste de vin” este declaraţia de dragoste a lui Bernard Pivot la adresa vinului şi, în acelaşi timp, o autobiografie prin cheia experienţei pe care o oferă degustatul şi toate referinţele sale culturale.

Membru al Academiei Goncourt, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune, Bernard Pivot a fost timp de peste treizeci de ani moderatorul celor mai cunoscute emisiuni literare de la France 2. „Bernard Pivot ni se dezvăluie un degustător experimentat, subtil preţuitor, echilibrat consumator şi erudit al vinului, de la tescuire până la somelieri. «Sângele lui Hristos» se lasă împărtăşit – cu savori pufoase, ghiduşii senzuale şi aluzii picante – prin geografie, religie, filozofie, literatură, istoria mentalităţilor, prin pivniţe mănăstireşti, mese regale şi cotloanele boemei artistice“, notează Dan C. Mihăilescu în prefaţa volumului.

„Un dicţionar savuros despre vin şi cultură, plin de pasiune, de amintiri şi de umor. Flacoane mitice şi castele celebre devin accesibile prin stiloul lui Bernard Pivot, amator autentic, care ne aminteşte prima calitate a vinului: plăcerea“, comenta în Postfaţa volumului Cristian Preotu.

Să nu uităm cele cinci calităţi ale vinului, formulate de un scriitor celebru: să fie alb, să fie rece, să fie sec, să fie mult, să fie gratis. “Vinul ar putea să fie şi roşu şi puternic şi atunci cuvântul şmecher ar fi pronunţat mai apăsat, sau alb, de cursă lungă, pregătit pentru şpriţ, unde pronunţia ar fi mai lascivă…”

Cartea apare într-o ediţie de lux, cu ilustraţiile Anei Wagner, la editura “Baroque Books & Arts”.

O carte pe care v-o recomandăm cu căldură.

 “Trei poduri peste lume”, o nouă carte regală

Trei poduri peste lume

“Curtea Veche Publishing” şi “Muzeul Naţional de Istorie a României” vă invită luni, 23 septembrie, începând cu ora 18.30, la evenimentul de lansare a volumului “Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” de ASR Principele Radu al României.

“Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” a Principelui Radu al României este un jurnal „pe sărite“ în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele şi scenele lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României.

Evenimentul va avea loc în Sala “Lapidarium” a Muzeului Naţional de Istorie, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Radu, alături de care va lua cuvântul Iren Arsene, Manager “Curtea Veche Publishing”. Oficiile de gazdă vor fi făcute de Coordonatorul Serviciului Patrimoniu din cadrul Muzeului, Cornel Ilie.

Cele trei poduri din titlul cărţii fac referire la trei treceri diferite, simultane şi fundamentale în viaţa Alteţei Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiţia de actor la cea de principe regal.

“Este o lucrare apăsat subiectivă, dar prezintă o poveste de viaţă destul de neobişnuită. Mă simt obligat faţă de societate să vorbesc despre aceste lucruri. Sfertul de secol despre care cartea vorbeşte mi-a oferit o sumedenie de ocazii de a fi mândru de familia şi de ţara mea, precum şi de timpul meu. (…) Aducerea între paginile cărţii a acestor gânduri este şi un fel de a mulţumi pentru tot ceea ce am primit. Un personaj de film spunea, acum vreo douăzeci de ani: «Ceea ce primeşti la naştere este un dar de la Dumnezeu. Ceea ce faci cu ceea ce primeşti este darul tău către Dumnezeu»”.

“Urbancolia”

Urbancolia

“Titlul îmi place enorm, te invidiez pentru el. Textul curge, e haios…”, îi mărturisea Emil Brumaru autorului, Dan Sociu.

 “Acum eşti în trenul care intră în gara Ciotat, treci prin pupilele mărite de vrajă ale spectatorilor din primul rând, printr-un tunel de 110 ani, prin Club A, unde m-agaţi, din mers, în ciorapii tăi de plasă, aluneci în intercity-uri Bucureşti-Iaşi-Bucureşti-Iaşi-Bucureşti-Iaşi-Bucureşti, în metroul Romană-Vitan şi peste o jumătate de oră o să intri într-o garsonieră cu fotografiile noastre înrămate pe rafturi şi alte câteva zeci de mega cu noi adunate pe hard şi pe cd-urile împrăştiate pe podea, zgâriate şi prăfuite. (…)

Am 28 de ani şi aştept să intri pe uşă, deschid a şaptea bere şi mă uit la primele filme din lume: primul sărut, un pupat mut, alb-negru, între doi oameni cumplit de urâţi. Noi doi suntem mai arătoşi, mă gândesc, am fi meritat să jucăm în filmul ăsta. Mi-e ciudă că nu ne-am întâlnit pe la 1890, să le pozăm fraţilor Lumière. Ai fi purtat rochiţă crem şi mărgele de lemn sau, mă rog, ce-ai fi vrut tu.

Şi eu, la fel, ce-ai fi vrut tu.

Poate una dintre cămăşile pe care mi le-ai cumpărat iarna trecută de la Kenvelo, cămăşi de vară, ca şi cum mi-ai fi promis că la sfârşitul verii, adică acum, o să intrăm în magazine să luăm pulovere, mănuşi, bocanci. Şi cred că ne-ar fi mai uşor să facem asta împreună dacă te-ai întoarce.

Clădirea în care lucrez e una foarte veche şi cochetă şi regizorii se dau în vânt după ea, în fiecare lună se toarnă acolo un film, un videoclip sau o reclamă. Dimineaţa, când merg la job, intru pe platoul de filmare, păşesc peste cabluri, îi salut din priviri pe luminişti. Şi, ca de obicei, îmi închipui cum o să vină regizorul la mine, din clipă în clipă, şi o să-mi spună:

– Scuza-mă, te urmăresc de câteva zile, şi am observat că eşti foarte, foarte trist. Se-ntâmplă că am mare nevoie de cineva ca tine pentru filmul meu. Am organizat zece mii de castinguri până acum şi încă n-am văzut, în tot Bucureştiul, o faţă atât de melancolică şi de îndrăgostită ca a ta. Nu-ţi pot oferi decât un rol principal şi câteva zeci de mii de euro, dar pot, măcar, să-ţi garantez că în ultima scenă personajul tău rămâne cu o vagă, firavă speranţă ca ea s-ar putea întoarce la el, cândva… Ce spui?

Sunt beat şi te aştept şi mi-e ciudă că n-am fost selectaţi de fraţii Lumière pentru „Sărutul” lor, iar acum chiar că nu mai avem nici o şansă…”

“Urbancolia” are la bază perioada în care Dan Sociu a lucrat în Botoşani pentru un ofiţer american anti-tero venit în România să inspecteze viitoarele baze NATO.

Conceput sub forma unei scrisori către Pascal Bruckner, “Urbancolia” este un raport comic şi amar despre o ţară în care oamenii nu se iubesc pe ei înşişi, cum nu-i iubesc nici pe ceilalţi şi, mai ales, nu-şi iubesc copiii.

“Înainte de acest text, eu nu am existat. Nu sunt decât produsul imaginaţiei înfierbântate a lui Dan Sociu, care m-a conceput, într-o seară de beţie, într-un bar din Iaşi. Dacă el s-ar opri din băut şi din scris, eu aş dispărea. Dacă eu dispar, şi el se evaporă”, mărturisea cu umor Pascal Bruckner.

Sociu, eroul cărţii, este un poet virgin care, la cei 27 de ani ai săi, încă locuieşte cu mama lui într-un oraş de provincie. Fiecare zi şi-o petrece în acelaşi fel: citeşte, bea, se uită la televizor. Uneori, le face pe toate în acelaşi timp. Într-o seară, eroul nostru cunoaşte doi oameni care îl vor deturna definitiv de la rutina lui: Derrin, agent CIA, care a venit în România, mai precis în Botoşani, orăşelul în care se petrece povestea, pentru a inspecta teritoriile de lîngă rîul Prut unde va fi plasată o bază americană, şi Diriga, cum e numită ea în roman, iubita acestuia, o jurnalistă de 26 de ani din oraş, de care Derrin s-a îndrăgostit nebuneşte şi împreună cu care practică diverse ritualuri sadomasochiste. De această fată se îndrăgosteşte şi Dan, şi încă din prima clipă. Alte secrete la fel de surprinzătoare, despre America, despre România şi despre viaţă în general sînt dezvăluite pînă la finalul cărţii.

„Prin 2004-2005 se vorbea de romane care vor să fie manifestul generaţiei – cu inevitabila completare: dar nu reuşesc. La câţiva ani după, «Urbancolia» este nu manifestul generaţiei, ci manifestul autorilor generaţiei. Manifest în sensul de cristalizare a direcţiei care trebuie urmată”, scria Mihai Iovănel.

Dan Sociu s-a născut în 1978, în Botoşani. A publicat volumele de poezie “borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă” (Editura Junimea, 2002), “fratele păduche” (Editura Vinea, 2004), “cîntece eXcesive” (Editura Cartea Românească, 2005), “Pavor nocturn” (Editura Cartea Românească, 2011) şi “Poezii naive şi sentimentale” (Editura Cartea Românească, 2012), precum şi romanele “Nevoi speciale” (Editura Polirom, 2008) şi “Combinaţia” (Casa de Pariuri literare, 2012).

A obţinut Premiul Festivalului româno-canadian de poezie „Ronald Gasparic”, în urma căruia i-a apărut volumul de debut, Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu” (debut), Premiul pentru poezie al USR, „Cea mai bună carte de poezie a anului” pentru “cîntece eXcesive”. A tradus volume de poezie de Charles Bukowski, Seamus Heaney şi E.E. Cummings şi romane de Jack Kerouac şi Aleksandar Hemon.

„Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini”

Variatiuni pe o tema de Vater-Puccini

Un numeros public s-a strâns,  vineri, 20 septembrie, la Clubul Țăranului Român, la lansarea volumului , „Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini”, de Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai importanţi şi îndrăgiţi autori de proză scurtă. Seara s-a încheiat cu un moment de jazz, pentru că şi proza lui Răzvan Petrescu a fost numită “un concert de jazz din cuvinte”.

„Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini”, este un volum de interviuri. Însă, aşa cum puncta un critic, “deşi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin răspunsurile sale Răzvan Petrescu dovedeşte mai degrabă o poftă nestăpânită de a face proză. Întrebarea e prilej de exerciţiu de stil, realitatea şi ficţiunea îşi dau mâna, iar stilul foarte personal al autorului răzbate de la fiecare colţ de frază. Jocurile de cuvinte abundă, după cum extrem de numeroase sunt paralelele cu muzica şi compoziţia. Ironia caustică şi cinismul (bine temperat) fac casă bună cu referinţele savante. O carte numai bună să-ţi stârnească pofta de a citi, de a asculta muzică de cea mai bună calitate, şi ocazie ideală de a arunca o ocheadă în sufletul şi mintea unuia dintre cei mai importanţi autori de proză scurtă români ai zilelor noastre.”

Răzvan Petrescu (n. 1956) este eseist, prozator, dramaturg. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1982 şi a profesat timp de opt ani. Între 1990 şi 1993, a fost redactor la revistele “Cuvîntul” şi “Amfiteatru”, apoi la Editura “Litera”. Din 1996 până în 2003, a lucrat tot ca redactor la Editura “Allfa”, Grupul Editorial “ALL”. Din 2004 până în prezent, este redactor la “Curtea Veche Publishing”. A publicat volumele: “Grădina de vară” (proză scurtă), Editura Cartea Românească, 1989, Premiul Fundaţiei „Liviu Rebreanu“; “Eclipsa” (proză scurtă), premiul oraşului Târgovişte pentru cea mai bună carte de proză a anului; “Într-o după-amiază de vineri” (proză scurtă), Editura Cartea Românească, 1997, premiul “Cartea Anului” la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului şi premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; “Farsa”, Editura Unitext, 1994, Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru a anului; “Primăvara la bufet”, Editura “Expansion”, 1995, “Marele Premiu” la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu“, ediţia I, şi premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor; “Foxtrot XX” (jurnal şi publicistică), Editura “Cartea Românească”, 2008, Premiul pentru proză pe 2008, acordat de Radio România Cultural.

Cărţile Ioanei Nicolaie, traduse în Suedia, Bulgaria şi Serbia

Romanele “Cerul din burtă” şi “O pasăre pe sîrmă”, de Ioana Nicolaie, ambele apărute în colecţia “Ego. Proză” a Editurii Polirom, vor fi publicate în traducere în Suedia, Bulgaria şi Serbia.

“Cerul din burtă” are drept coloană vertebrală povestea magică – până acum nescrisă – a celor nouă luni de sarcină. Personaje centrale sunt femeia care parcurge uluită maternitatea, ca secvenţă de viaţă pe care numai ea o poate cunoaşte, şi copilul nenăscut care creşte şi se apropie tot mai mult de lume. Mica/mare istorie la care eroina este părtaşă aluvionează detaliul medical şi amintirea, „vocile” altor mame, ştiri preluate din medii sau pasaje din cărţi de specialitate.  Construită pe mai multe paliere – fiziologic, poetic, filozofic, mistic –, folosindu-se de principiul jurnalului şi de tehnica poeziei, mixînd postmodern stări şi poveşti, Cerul din burtă este o carte profundă şi seducătoare.

În romanul “O pasăre pe sîrmă”, Sabina Seni, venită din provincie în Capitală odată cu intrarea la facultate, intră în vîltoarea vieţii studenţeşti, spre a face faţă unei cavalcade de întîmplări pentru care nu are cum să fie pregătită. Şederea cu chirie la Tanti Norica, prilej de rememorări ale vieţii din comunism şi de povestiri uneori dramatice, prietenia cu Roxana şi apoi cu Daria, iubirea pentru Eman, care străbate întreaga poveste, slujbele temporare (manechin de vitrină, colaboratoare a unui post de radio, vînzătoare la un fast­food, reprezentantă a unei firme de produse casnice), toate acestea construiesc o naraţiune alertă şi sensibilă în acelaşi timp, care te ţine cu sufletul la gură şi care, mai ales, construieşte o frescă a devenirii protagonistei. Eşuarea iubirii cu Eman, marcată de diverse semne de parcurs, nu poate decît să dea rotunjime unei poveşti care mizează tocmai pe firescul reacţiilor unui om aflat la începutul destinului matur.

Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A absolvit în 1997 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, iar în 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi. După absolvire a lucrat în învăţământ, presă şi în domeniul editorial. Membră a Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat mai multe volume de versuri (“Poză retuşată”, “Nordul”, “Credinţa”, “Cenotaf” ), două romane (“Cerul din burtă”, “O pasăre pe sîrmă”) şi literatură pentru copii (“Aventurile lui Arik” şi “Arik şi mercenarii”). A fost nominalizată la premii naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind “Eastern European Literature Award”. Volumul “Nordul” a apărut în germană, în 2008, cu titlul “Der Norden”. A fost inclusă în nouă volume colective româneşti (“Ferestre 98”, “40238 Tescani”, “Cartea cu bunici”, “Intelectuali la cratiţă” etc.) şi în numeroase reviste şi antologii străine (“Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée”, “New European Poets”,  “An Anthology of Contemporary Romanian Poetry” etc.).

Invitată pentru lecturi şi conferinţe la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură. Prinsă în proiectul de promovare a literaturii europene “Metropoezia”, derulat în Varşovia în 2008.

Selecţii din versurile autoarei au apărut în Franţa, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA şi Bulgaria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.