Iohannis şi-a încurajat soţia, care a alergat pentru copiii bolnavi

Carmen Iohannis a alergat la semimaratonul caritabil „Dăm startul în viaţă”, organizat de Fundaţia Comunitară din Sibiu, la care s-au înscris peste 2600 de sibieni.

A intrat în competiţie pentru ajutorarea copiilor prematuri din cel mai mare spital public din judet, unde este nevoie de achiziţionarea unui aparat de respiraţie.

În mesajul său, Carmen Iohannis i-a îndemnat pe românii să facă mişcare şi să susţină cauzele care înseamnă ajutorarea oamenilor bolnavi.

„Am avut emoţii ca să nu dezamăgesc. Dar îmi face mare plăcere, mă simt bine, cu atât mai mult că azi am alergat pentru o cauză deosebită, pentru Spitalul de Neonatologie din Sibiu, pentru bebeluşii noştri care sperăm să aibă o viaţă normală şi pentru zâmbetele lor şi îmbrăţişările şi mângâierile lor, facem orice”, a declarat Carmen Iohannis, la finalul cursei.

De pe margine, unde a circulat cu bicicleta, preşedintele Klaus Iohannis şi-a încurajat soţia, dar şi pe ceilalţi participanţi.

„Am venit, în primul rând, ca să susţin echipa în care aleargă soţia mea, Carmen, dar am venit să susţin competiţia, evident. Aceasta este deja una care are tradiţie în Sibiu. Este pentru un scop bun. Şi îi încurajez. (…) Susţin şi merg cu bicicleta. Eu sunt un susţinător puternic al alergătorilor. Eu am venit ca simplu spectator şi susţinător pentru competiţie şi, evident, pentru echipa soţiei mele. Am venit pe bicicletă şi plec pe bicicletă”, a spus Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă mai are timp să meargă cu bicicleta, el a răspuns: „Foarte puţin. E bine şi aşa, decât deloc.” Preşedintele României consideră că toate competiţiile sportive care au şi scop caritabil sunt „foarte bune”.

„Dacă ar fi prea multe, nu ştiu dacă ar avea alergători, dar aşa cum este asta, mi se pare un lucru excelent şi m-am bucurat că la ediţia din acest an s-au înscris foarte mulţi participanţi, înseamnă că a prins la public şi este un lucru important. Foarte, foarte important să încurajăm oamenii să facă mişcare”, a spus Klaus Iohannis.

Întrebat dacă speră într-o însănătoşire a sistemului de sănătate din România, Klaus Iohannis a răspuns: „Da. De asta alergăm, pentru sănătate”.

Întrebat de jurnalişti dacă i-a dat bani soţiei să doneze, preşedintele a spus: „Eu susţin întotdeauna şi cu toate.”

Soţia preşedintelui a recunoscut că e pentru prima dată când participă la un maraton.

„M-am antrenat două luni jumătate şi sper să fie tot mai bine. Nu aş vrea să renunţ, dacă ajută Domnul şi mă simt bine în continuare. Vă invit pe toţi să participaţi, fie la alergat, fie la tenis sau orice sport care vă face plăcere, pentru că este spre sănătatea şi binele nostru al tuturor”, a subliniat Carmen Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.