Iohannis – şters de pe listă, Anca Boagiu, candidat la funcţia de vicepreşedinte

La Madrid a început Congresul PPE, la care participă reprezentanţii tuturor partidelor afiliate la grupul popularilor europeni. Aşa cum am anticipat, Klaus Iohannis a refuzat invitaţia şi a fost tăiat de pe lista participanţilor, iar Anca Boagiu figurează pe lista celor 12 candidaţi la funcţia de vicepreşedinte, din care vor fi aleşi doar 10.

În urmă cu cîteva zile, cotidianul.ro a publicat un amplu material despre lucrările Congresului celei mai puternice şi influente familii politice, Partidul Popular European, care deţine de mai mulţi ani majoritatea în Parlamentul European şi, implicit, cele mai importante funcţii decizionale, de care, fireşte, depinde şi România.

Ne-a îngrijorat atunci informaţia sosită pe surse, conform căreia preşedintele Klaus Iohannis nu vrea să particpe la Congresul de la Madrid, deşi figura pe lista invitaţilor alături de Angela Merkel şi ceilalţi şefi de stat şi de guvern. Motivul părea stupid şi, deci, de neînţeles: că favorita sa Alina Gorghiu nu a fost acceptată pe lista de vicepreşedinţi ai PPE!

În încercarea noastră de a-l determina pe Iohannis să lase orgoliile deoparte şi să plece la Madrid, am prezentat lista invitaţilor şi, cu toate rezervele, chiar motivul acestui refuz. Desigur, participarea preşedintelui României ar fi ridicat problema implicării sale în viaţa partidelor, însă totul se putea rezolva într-un mod spectaculos şi benefic pentru imaginea României: nu avea decît să anunţe că vrea să participe şi la Congresul PES (al socialiştilor europeni) şi al ALDE (al liberalilor europeni), ceea ce, desigur era de preferat în locul acestui refuz care, în mod cert, îl va costa enorm în relaţiile internaţionale!

Dovada că preşedintele Klaus Iohannis a fost şters de pe lista participanţilor o reprezintă chiar documentul de mai jos, „Lista participanţilor”, care poate fi comparat cu cel publicat de noi zilele trecute, „Lista invitaţilor”:

Dacă ne uităm cu atenţie, vom observa că printre participanţi sînt şi lideri ai opoziţiei din unele ţări, cum sînt Silvio Berlusconi, fost premier al Italiei, sau Nicolas Sarkozy, fost preşedinte al Franţei. În mod cu totul şi cu totul inexplicabil, pe această listă nu figurează nici măcar un reprezentant din România la acest nivel, deşi Emil Boc este acum membru PNL! La acest Congres al PPE participă între alţii Anca Boagiu, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga! Ca să vă faceţi o idee despre ponderea României în PPE, vă prezentăm numărul delegaţilor din fiecare ţară:

România are 42 de delegaţi (24 de la PNL, 8 de la UDMR, 4 de la PNŢCD şi 6 de la PMP), deci un număr important, depăşit doar de ţări precum Germania şi Franţa, situîndu-se în apropiere de Italia sau Polonia! Era, aşadar, un bun prilej ca o delegaţie importantă a României, care să fi fost condusă chiar de către preşedintele ţării, să participe la acest Congres al PPE şi să profite de buna ocazie de a avea contacte directe cu liderii europeni, mai ales că, în ultimul timp, gafele lui Iohannis şi Ponta în privinţa crizei refugiaţilor au generat un deficit de imagine greu de surmontat!

În schimb, Traian Băsescu, profitînd de decizia incredibilă a lui Klaus Iohannis de a refuza invitaţia, s-a strecurat printre participanţi şi, aşa cum anunţă pe blogul său, va avea un program important de întrevederi deja confirmat:

Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, preşedintele Grupului PPE în Parlamentul European, Jacek Saryusz-Wolski, vicepreşedinte PPE, Antonio Lopez-Isturiz, secretar general PPE, Dimitris Avramopoulos, comisarul european pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Johannnes Hahn, comisar european pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Nicolas Sarkozy, fost preşedinte al Republicii Franceze, Angelino Alfano, ministrul Internelor al Italiei.

În aceste condiţii, de ce să ne mai mirăm că aproape toţi analiştii politici au constatat că Opoziţia din România este inexistentă şi că, încet, încet, Traian Băsescu se insinuează în viaţa politică, fiind considerat chiar de Victor Ponta ca fiind adevăratul opozant al PSD? Cei care-i fac culoar nu sînt alţii decît Klaus Iohannis şi liderii PNL!

Şi, pentru că veni vorba, iată că din nou cotidianul.ro a avut dreptate, căci sîntem în posesia listei candidaţilor la funcţia de vicepreşedinte al PPE, pe care figurează într-adevăr Anca Boagiu, aşa cum anunţasem încă de acum cîteva zile:

Din orgolii de neînţeles, iată că marele şi noul PNL o are ca reprezentant în conducerea PPE pe Anca Boagiu, un fost membru al PDL, un fost ministru PD, creaţia politică a lui Traian Băsescu! În ziua deschiderii lucrărilor Congresului PPE, pe site-ul Preşedinţiei României nu era anunţată nici o activitate oficială pentru ziua de 21 octombrie 2015!

Şi, ca să avem o imagine a războiului intern din PNL care se va declanşa după acest Congres al PPE, iată ce poze a postat Alina Gorghiu pe Facebook înainte cu cîteva minute de deschiderea reuniunii:

Oricît vă veţi chinui s-o descoperiţi pe Anca Boagiu, colega de partid a Alinei Gorghiu şi reprezentanta României în conducerea PPE, n-o veţi găsi! Doar 3 colegi, nişte fete şi, evident, doi domni. Se anunţă aşadar nu o bătălie firească între Putere şi Opoziţie, ci una ciudată, generată de orgolii, în interiorul PNL. Deocamdată, cîştigătoarea la puncte a primei reprize este Anca Boagiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.