Iohannis, sună licuriciu’ să ni-l dea pe Popoviciu!

Ultimul succes al DNA, finalizat cu condamnări la puşcărie, pune pe jar principalul nostru licurici strategic. Problema cu care se confruntă Ambasada americană la Bucureşti și, implicit, Departamentul de Stat al SUA este mult mai complicată decât pare la prima vedere. Dar să începem cu începutul.

Odată cu parafarea parteneriatului strategic între România şi Statele Unite ale Americii, relaţiile româno-americane s-au dezvoltat destul de mult. Aşa că, la un moment dat, partenerii noştri au constatat că vechea ambasadă le-a rămas mică şi îi cam strânge. Mă refer aici la sediu, bineînţeles. Şi atunci, au luat decizia să-şi construiască un sediu mai mare şi mai sigur. Nimic rău în acest lucru. Au căutat un teren convenabil şi l-au găsit.

Din nefericire, respectivul teren s-a dovedit ieri, printr-o sentinţă definitivă, că a fost traficat de către numitul Popoviciu, într-un mod nu tocmai legal. Este destul de greu de crezut că americanii, care spun că ştiu totul, nu au făcut ceva cercetări privind provenienţa terenului respectiv. Şi totuşi, se pare că nu. Mare ţeapă! Dar să nu-i acuzăm deocamdată prea mult.

În prezent, problema îi ustură în mai multe locuri. Primul este terenul de sub ambasadă. Al doilea este chiar cetăţeanul Popoviciu, despre care se zvoneşte că ar avea şi cetăţenie americană şi care s-ar afla fix în Statele Unite. Se pare că nu prea vor să ni-l trimită pentru a-l întemniţa, deşi noi ne trimitem cetăţenii în SUA cu cea mai mare uşurinţă, vezi numai cazul hackerului Guccifer. Ne comportăm ca nişte râme în faţa marelui licurici, iar acesta consimte cu satisfacţie.

America, prin neobosita sa misiune diplomatică din Bucureşti, a sprijinit în forţă DNA şi lupta anticorupţie din România. Acum însă oamenii săi au intrat într-o dilemă greu de rezolvat. Dacă nu vor să-l expulzeze pe Popoviciu, s-ar putea interpreta în două moduri, ambele păguboase lor. Primul ar fi că americanii îi apără pe corupţi şi asta ar avea efecte de imagine devastatoare. Al doilea ar fi că Popoviciu este nevinovat, iar Codruţa şi DNA i-au înscenat un dosar mincinos. Aoleu! Asta e şi mai tragic pentru bietul licurici.

În zilele acestea, numai ambasador SUA la Bucureşti să nu fii… Totuşi, revenind la subiect, nu cred că americanii nu ştiau pe ce teren îşi construiesc cazemata. Nu mă refer la Departamentul de Stat, ci la ambasadorul din acea vreme. Ne vorbesc nouă de corupţie, însă nu ar fi rău, din când în când, să se mai uite şi pe la ei prin curte. Acum au schimbat preşedintele, a rămas ambasadorul, iar de ziua Americii au fost invitaţi tot duşmanii lui Trump, fiind îndepărtaţi susţinătorii actualului preşedinte. Asta nu dă nimănui de gândit?

Avem nevoie, mai mult ca oricând, de americani pentru a ne apăra, deh, toţi generalii şi ofiţerii români au dat buzna la pensionare anticipată specială. Avem nevoie şi de bani americani, dar, mai ales, avem nevoie să abordăm o demnitate onestă în relaţiile de Parteneriat Strategic. Sunt convinsă că și președintele Trump asta îşi doreşte. Însă va trebui să-și facă ceva curăţenie pe la Ambasada din România, altfel îi va fi tare greu. Iar Klaus Werner Iohannis, bunul său prieten, să-l sune şi să i-l ceară cu demnitate pe condamnatul Popoviciu. Acum!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.