Jaful de un miliard: cum va renunța UE la Republica Moldova

Președintele Parlamentului Republicii Moldova a decis să publice pe blogul personal un raport de audit cu implicații politice și sociale uriase, un raport pe care guvernul de la Chișinău a dorit să-l pastreze secret, la fel si firma care l-a realizat. Chiar și Parlamentul a analizat raportul in spatele ușilor închise.

Este vorba despre un furt care a adus Republica Moldova pe prima pagina a ziarelor occidentale, pusă într-o lumină extrem de proastă. Dispariția unui miliard de euro într-un timp extrem de scurt și în plină campanie electorală, iar aceasta într-o țară în care suma reprezintă o parte însemnată a PIB-ului – un fapt care face senzație. Au remarcat acest lucru și personaje importante – de la reprezentantul Comisiei Europene la Chișinău, până la președintele Consiliului European.

Presa a scris de nenumărate ori că în spatele jafului se află oameni de afaceri precum Ilan Shor sau politicieni de prim rang – fostul premier Vlad Filat și fostul prim-vicepreședinte al Parlamentului, Vladimir Plahotniuc. Ambii sunt liderii de facto ai partidelor care formează actuala coaliție minoritrară – PLDM-PDM. Aceeași presă protesta împotriva secretizării raportului de audit, considerând că prin aceasta nu se încearcă decât ca oligarhi și politicieni de frunte să scape basma curată, prețul fiind distanțarea țării de parcursul către UE. De menționat este că formarea actualei alianțe de guvernare își are la origini refuzul oligarhilor si politicienilor de la Chișinău de a accepta reformele economice și în justiție propuse de UE. Alianța beneficiază de sprijinul tacit al naționaliștilor comuniști.

Pe acest fond, președintele Parlamentului, Andrian Candu, publică raportul de audit pe blogul personal! Ne-am putea aștepta ca Andrian Candu să fie reprezentantul unui partid apropiat opoziției pro-europene (Partidul Liberal). Ei bine, nu. Este membru PDM și este finul oligarhului Vlad Plahotniuc. Decizia sa, venită cu circa o luna înaintea alegerilor locale din luna iunie, poate fi o încercare de a mai atrage voturi către partidul său aflat în suferință.

Raportul de audit

Potrivit Timpul.md., în raportul Kroll nu este menționat numele lui Vladimir Filat în schimb apar nume celebre precum Petru Lucinschi, Viorel Melnic (șeful vămilor din RM 2008-2009) sau Marina Tauber (apropiată de T. Balițchi – sef al vamilor si apropiat al lui Vlad Fiilat și medaliată de ÎPS Vladimir, mitropolitul de la Chisinau care recunoaste apartenenta la Patriarhia de la Moscova).

În total, în urma unor tranzacții foarte complexe între cele 3 bănci, cu implicarea unor firme afiliate grupului Shor, ale mai multor companii offshore înregistrate în Marea Britanie și Hong Kong, doar între 24 și 26 noiembrie 2014, Banca Socială a transferat către 5 companii necunoscute din Moldova o sumă de 13,5 miliarde de lei. Ulterior, aceste firme au transmis banii pe conturile din Letonia ale unor companii offshore înregistrate în Marea Britanie și Hong Kong.

Toată schema se pare că a fost pusă la punct începând cu 2012, atunci când, grupul de companii condus de omul de afaceri Ilan Shor a început să preia controlul asupra celor trei bănci prin diferiți intermediari, susține Kroll. „Deocamdată nu este clar dacă el (Shor) a acționat singur sau împreună cu alte părți interesate (trad. n.)” este una din concluziile raportului Kroll..
Nu este clar și de ce s-a decis ca principalele tranzacții să fie realizate tocmai în perioada 24-26 noiembrie 2014.
Raportul Kroll mai menționează și o presupusă tentativă de a șterge urmele în cazul oferirii cu împrumut ale acestor sume. Este vorba despre cazul mașinii unei companii de pază ce face parte din același grup de firme Shor care a fost găsită incendiată la Ialoveni. Investigatorii susțin că în mașină, potrivit martorilor, s-ar fi aflat documente importante ce urmau să ajungă în arhive.

De asemenea, Kroll susține că de la bănci au fost recuperate mai multe harduri de pe care s-a încercat să fie ștearsă informația stocată, însă s-a reușit recuperarea datelor. De asemenea, investigatorii companiei au solicitat BNM să facă tot posibilul ca să preia toate datele electronice de pe servere, rețea, emailuri interne, dar și calculatoare ale celor bănci pentru a evita ștergerea informațiilor care ar putea servi ca probe pentru investigațiile ulterioare.
La final, Kroll susține că următoarea etapă în investigare ar fi cercetarea mai amănunțită a traseului acestor bani tranzacționați, dar și evaluarea exactă a prejudiciului creat.

Timpul.md scrie ca rămân totuși câteva întrebări la care raportul nu răspunde: 1. Care alte companii, înafara grupului Shor au luat credite compromise și cu ce persoane publice sunt afiliate aceste companii. 2. Spre ce companii au facut transferuri, companiile din grupul Shor? Cu ce persoane publice sunt asociate aceste companii?

S-ar mai adăuga și alte întrebări. De ce președintele Parlamentului a decis să publice acest raport pe blogul personal? A fost sau nu cenzurat acest raport înainte de publicare, așa cum parte din presa de limbă română de peste Prut a sugerat? De ce a fost selectată această companie de audit, în condițiile în care la concurs au participat “the big four” ale auditului – Ernst&Young, KPMG, Pricewaterhouse Cooppers si Deloitte?

Miza jafului din sistemul bancar din Republica Moldova depășește cu mult nivelul financiar. Este vorba despre viitorul parcurs al țării. Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere la UE și pe cel de liber schimb, zis ”aprofundat și cuprinzător”. Cetățenii molodoveni beneficiază de liberalizarea vizelor în UE. Totul s-a întâmplat în ultimul an calendaristic. A fost un moment în care Ucraina – vedeta Parteneriatului Estic – părea că încă are o șansă de apropiere de Occident. Anexarea Crimeii, acceptată tacit de Vest, războiul din Donbas al carui final nu se întrevede decât în cazul în care Kievul va renunța la aceste teritorii, politica agresivă a Moscovei și performanța slabă a partidelor pro-europene din Republica Moldova la alegerile din noiembrie 2014 par să fi dat un verdict – tara vă rămâne în zona gri, în care influența Moscovei nu poate fi depășită de cea a Vestului.

Scandalul jafului din sistemul bancar și gestionarea acestui caz are două consecinte bine calculate: îndepărtează electoratul de partidele pro-occidentale (în perioada guvernării lor au avut loc ilegalitățile), oferă Bruxelles-ului argumentele necesare pentru a face pașul înapoi în privința apropierii de Chisinau (inclusiv prin anularea regimului liberalizat de vize sau a ratificării Acordului de Asociere). Pe termen scurt, acest scandal si desecretizarea (pe blogul presedintelui Paralmentului) a raportului de audit nu face decât sa ofere cetățenilor celiui mai sărac stat din Europa un ”cap al lui Moțoc”, după cum scrie Deutsche Welle.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.