Lovitură grea primită de Tony Blair din partea foștilor colaboratori, imediat după publicarea anchetei legate de participarea Marii Britanii la invadarea Irakului, în 2003. Mâna dreaptă a premierului Blair, John Prescott, spune limpede că războiul din Irak a fost ilegal și că va trăi cu apăsarea că a luat această decizie ce a avut consecințe catastrofale.
Lordul John Prescott a publicat un articol devastator la adresa lui Blair în The Sunday Mirror, după ce fostul premier fusese deja criticat de actualul lider al laburiștilor, Jeremy Corbyn, și de aproape toată presa britanică, urmare a concluziei Comisiei Chilcot că participarea la războiul din Irak a fost ilegală.
”Ca vicepremier în acel guvern trebuie să-mi exprim scuzele, în special pentru familiile celor 179 de bărbați și femei care și-au data viața în războiul din Irak. Chilcot a intrat în detalii, eu vreu să identific câteva lecții care trebuie învățate pentru a preveni repetarea unei asemenea tragedii”, scrie lordul Prescott.
Prima lecție este că miniștrii guvernului Blair aveau la dispoziție foarte puțină documentație. Așa dorea Tony Blair. ”De fapt, Tony conducea guvernul ca pe un cabinet din umbră, unde se pune la dispoziție foarte puțină informație, pentru a nu exista scurgeri. Asemenea scurgeri au afectat guvernul lui Harold Wilson, iar Blair nu dorea să se reperte”, scrie Prescott. S-a ajuns astfel la următoarea situație: ”Procurorul general, lordul Goldsmith a venit la guvern și a anunțat verbal că războiul este legal, dar nu a oferit documentație. Timpul ne presa și totul părea făcut ca noi să luăm rapid decizia de a porni la război”.
Dar chestiunea ce stârnește cea mai mare preocupare era ”relația specială” cu SUA și președintele George W. Bush. ”În discuțiile cu Blair mi-am exprimat îngrijorarea, la care el mi-a spus că fiecare premier trebuie să se decidă repede dacă va fi sau nu un prieten special al SUA. Decizia lui Tony a fost fără îndoială să fie acest prieten special. După atacurile asupra turnurilor gemene și intervenția noastră justificată în Afganistan, atenția prietenului special al lui Tony s-a mutat asupra lui Saddam. Preocuparea mea era că o intervenție în Irak trebuia să aibă sprijinul Consiliului de Securitate ONU, așa cum s-a întâmplat după ce Saddam a invadat Kuweitul, în 1990. Dincolo de asta, orice acțiune avea nevoie de susținerea Parlamentului nostru, iar a porni la război pentru a schimba un regim era ilegal. Tony a fost de acord cu asta”, scrie Prescott.
Tony Blair decide să-l trimită pe mai reticentul Prescott în SUA, pentru a se lămuri despre necesitatea intervenției in Irak. John Prescott trebuia să se întâlnească cu vicepreședintele Dick Cheney, însă nu a vorbit decat telefonic, căci acesta se afla într-o locație secretă. Concluzia întâlnirilor: americanii susțineau că ”au o treabă neterminată” în Irak.
”L-am informat pe Tony despre aceasta și i-am spus că scopul său trebuie să fie obținerea unei rezoluții ONU, nu schimbarea regimului”, scrie Prescott.
”Însă nota lui Tony timisă lui Bush cu acest devastator citat ’sunt cu tine orice ar fi’ a fost tot ce americanii aveau nevoie pentru a porni la război fără sprijinul ONU”, scrie Prescott.
”Nu trece o zi fără să mă gândesc la decizia războiului. La soldații britanici care și-au pierdut viața și au fost răniți pentru țara lor. La cei 175.000 de civili care au murit după ce am deschis cutia Pandorei prin înlăturarea lui Saddam Hussein. Voi trăi cu povara acestei decizii tot restul zilelor. În 2004, secretarul general ONU, Kofi Annan, a spus că principalul scop al războiului din Irak este schimbarea regimului și este ilagal. Cu mare tristete, acum cred că avea dreptate”, își încheie lordul Prescott spovedania din The Sunday Mirror.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.