Justiţia la apelul societăţii şi al specialiştilor

Justiţia românească se comportă şi este tratată ca o comunitate de pe altă planetă. Reglementările care o guvernează se anulează unele pe altele într-un regim al celor mai controversate şi absurde standarde. Cei aflaţi direct în administrarea actului de justiţie, judecătorii, înalţii magistraţi, sunt încă în siajul traficului de influenţă prin care care avocaţii de „succes” îşi umilesc breasla şi profesia. Legislaţia stufoasă, operă a eludării fundamentării legii şi a înseşi legitimităţii legiuitorului, face din justiţia românească unul dintre teatrele exterminate ale contradicţiei sociale şi corupţiei.

Complicând şi mai mult viaţa românilor în relaţia cu statul, cu instituţiile şi mediul comunitar, justiţia actuală are prea puţine mecanisme de autoreglementare cu adevărat corecte şi eficiente. Absurdul este norma statuată drept stea polară a principiilor noastre legislative. Ceva extrem de bine pus la punct blochează iniţiative, clarificări, însăşi activarea curentă a legilor. Faţada, vitrina par a fi unicul lor fond amplificând dramatic disfuncţionalitatea generală. În asemenea condiţii, democraţia şi interesul public au ajuns un moft, într-un mod reprimant. Nici măcar gândul la dreptate nu ar trebui să fie bruiat de nimic din ceea ce constituie componentele justiţiei, aşa cum se întâmplă acum.

Aparatul politic în marea lui parte este neconstituţional şi a ajuns un sistem al interesului de grup, desigur mafiot. Ceea ce supervizează actuala Curte Constituţională arată a fi însăşi debilitatea statului, nimic altceva. O mimare instituţională similară inerţiei statului totalitar. Imensa greşeală de-a nominaliza judecătorii Curţii Constituţionale prin intermediul partidelor politice nu face decât să mute suspiciunea de sistem mafiot acolo unde nu ar trebui: la giranţii legalităţii legilor. Curtea Constituţională este în acest moment unul dintre vinovaţii disfuncţiilor majore, nu numai un vinovat de serviciu. Între instanţele de la orice nivel şi Curtea Constituţională s-a comprimat o istorie tot mai arogantă ai cărei autori devin sau au devenit de-a lungul anilor ei înşişi clienţii unor ample rechizitorii. Toată această arhitectonică defectuoasă se doreşte a fi acceptată şi chiar impusă drept o culme a reformei şi a normalităţii, reuşind performanţa de a fi conservată ca atare împotriva zecilor de vulnerabilităţi.

Societatea românească dirijată precum o turmă, fapt încă lipsit de sancţiunea organizaţiilor societăţii civile, începe a înlocui altarele ştiinţei, culturii, bunului-simţ şi ale moralei publice cu stupizeniile sistemului activate de o mascaradă legislativă unicat similară totalitarismului. Ceea ce nu a reuşit sistemul roşu în amploarea sa de temut şi în fila unde este consemnat a ajuns literă de lege strâmbă şi antidemocratică astăzi. Că Europei nu-i pasă de legile din România este un adevăr relativ, vânturat prin studiourile de televiziune. Încălcarea democraţiei are efecte majore în relaţia cu europenii, efectul fiind menţinerea României la distanţă de decizia reală, prin lipsa de competenţă în teritoriu şi în fapt. România este parte a Europei, iar prin eşecurile legislative se înfăşoară într-o urzeală fatală cu pagube de netrecut. Chestiunea comunitară a ajuns a fi asimilată nepermis de mult euroscepticismului, într-un joc pe care nu ar trebui să îl luăm în serios prin consecinţele lui manipulatorii dezastruoase.

Mă surprinde, în societate sau în dezbaterile pe teme date, cum justiţia este privită ca un mecanism relativ, de interes secundar. În urma acestei percepţii şi inconştienţe, totalitarismul supravieţuieşte, angajând statul în toate aventurile corupţiei împotriva cetăţeanului, tot mai expus abuzurilor. Angajarea justiţiei în majoritatea perspectivelor sociale reprezintă unica perfecţionare a politicii în sens democratic şi funcţional. Instanţele trebuie să asigure, în primul rând, garanţia unui stat democratic şi constituţional indiferent de cauzele pe care le gestionează, ceea ce se întâmplă cu extremă dificultate acum.

Transformarea unor instanţe, care ar putea fi uşor de nominalizat, în veritabile tarabe, cărora recentul denunţat protocol cu SRI le-a distrus identitatea instituţională conferită de lege, se resimte în actul de justiţie, prin deciziile aiuritoare în cauze de tot felul. Fapt cumva şocant, neaşteptat, care impune reglementări severe după ruperea protocolului, nu doar denunţarea lui. Magistraţii nu sunt creatori de legi în exerciţiul lor şi nu se pot situa deasupra legilor. Responsabilitatea magistraţilor este cheia unui act de justiţie corect, echitabil, cât şi a unui corp profesional capabil de autoreglementare în timp real. Nu este suficient să vedem cum judecătoarea Dana Gîrbovan trage zilnic semnale de alarmă, se zbate punctual ca un martir, atâta vreme cât sistemul este într-o avarie ajunsă asistenţă de specialitate.

Justiţia la apel, respectiv la un rechizitoriu asupra situaţiei în care se află, împreună cu întreaga noastră legislaţie, în esenţa ei nearmonizată cu aceea europeană, este o urgenţă. În corpusul legislativ avem legi şi dispoziţii ale statului „criminal” comunist care aduc unor categorii diverse mult aer în plămâni pentru a lovi societatea în procesul chinuit de normalizare. Cei care nu se simt chemaţi pentru o justiţie cu adevărat europeană, democratică în integralitatea ei, care nu înţeleg respectarea poziţiei de magistraţi pornită de la magistraţii înşişi, şi nu sunt puţini, vor trebui puşi pe liber fără menajamente în urma unor evaluări prin care au fraudat legea şi cetăţenii. Hotărâri contrare legii, trafic de influenţă vizibil, invocarea unor legi inexistente, frica sau interesul personal de a lua hotărâri ilegale, presiunile acceptate asupra instanţelor, toate acestea cer o supraveghere amănunţită a gestionării actului de justiţie şi o deschidere absolută spre cei care le reclamă. Indiferenţa publică se plăteşte prin degradarea instituţională, iar România are un mediu instituţional supradimensionat şi lipsit de eficienţă.

Degradarea aparatului de justiţie este un fapt de o gravitate maximă, cu efectul pervers de a face din situarea deasupra legii un ritual de autoritate morală şi administrativă. Cam aici se află, cu excepţii, desigur, mentalitatea unui sistem care trebuie reformat prin mecanisme de control şi sancţiuni total descurajante. De la o legislaţie a clasei politice, cu dedicaţie, la obligaţia uneia unitar-democratice, axată pe statul de drept responsabil, este nevoie de concursul general dacă vrem o schimbare în bine a României. Legile drepte le fac specialiştii, nu impostorii aflaţi sub toga politicianului, iar specialiştii nu sunt chiar pe toate drumurile. Mai mult respect şi solicititudine arătate specialiştilor pot scoate România din fundătura în care se află.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1329 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.