Angela Gheorghiu:
"La Scala, în mijlocul sălii, era un drapel românesc enorm!"
 

"La Scala, în mijlocul sălii, era un drapel românesc enorm!"
Foto: Cosmin Gogu

Există un preţ al succesului? Se decontează el pe undeva, vă răpeşte mult din viaţa personală?

Eu nu văd chiar aşa lucrurile pentru că fac ceea ce fac încă de când eram foarte mică, adică să fiu Angela-artistă. Întotdeauna i-am avut în faţa mea pe cei dragi; sora, părinţii, verişorii, vecinii, cei de şcoala din Adjud, de la Liceul de Artă George Enescu, de la Conservator… De la 17 ani - de când eram Angela Burlacu -, muncind susţinut în acelaşi ritm, vă daţi seama că sunt obişnuită, sunt eu însămi împăcată cu acest stil de viaţă. Nici nu mi-a trecut vreodată prin minte ce s-ar întâmpla dacă ar fi să fac altceva decât ceea ce fac acum.

Plecată fiind prin lume, vă păstraţi undeva în suflet “cutiuţa”, colţişorul cu persoanele dragi…

Exact!… Pe lângă familia mea, cei care mi-au fost colegi la Liceul de Artă şi la Conservator sunt ca şi fraţii mei, suntem la fel, o familie cu toţii. Apoi colegii mei muzicienii - ce să mai spun şi despre actori? - mi-au rămas foarte apropiaţi. Când vin în România sunt ca un elastic, îi adun pe toţi, nici nu ştiu unde să mă mai împart... Îmi iau apropiaţii cu mine în toată lumea şi nu numai pe ei, ci îi port în suflet pe toţi românii…

Pe de altă parte, se pare că lucrurile funcţionează şi în sens invers. Din ce în ce mai mulţi români vin la spectacolele dumneavoastră din străinătate…

Într-adevăr, am spectatori fideli pe care în ultima vreme îi văd în număr din ce în ce mai mare. Am avut sute şi sute de spectacole de la care atunci cînd ieşeam eram aşteptată doar de publicul din ţara respectivă. Pe măsură ce trec anii, văd din ce în ce mai mulţi români care mă aşteaptă după spectacol şi sunt cu zecile! Ultima oară, la Londra, au venit cu sutele, cu mai multe avioane. Nu ştiu cum se organizează, cum e posibil, probabil prin agenţii de voiaj. E un sentiment extraordinar de plăcut. Ba chiar vin cu steaguri româneşti. Ultima oară eram la Scala şi în mijlocul sălii era un drapel românesc... enormm...! La Londra, la Royal Albert Hall sau în Hyde Park, de fiecare dată văd steaguri româneşti şi oamenii vin înspre mine cu ele să le pot vedea mai bine şi mă atenţionează: “You see me, you see mee?”. Ori că sunt români, ori că sunt englezi, îmi creează o senzaţie aparte. Cuvintele sunt prea puţine ca să exprime ceea ce simţi în acele momente. Sunt clipe unice.

Aţi avut ”la picioare” preşedinţi, prinţi, regi şi regine care v-au apreciat, care nu şi-au ascuns lacrimile, care au vibrat la unison cu dumneavoastră şi cu sala. Ce-aţi simţit în acele clipe?

Ar trebui să se înţeleagă un lucru foarte clar. Atunci când sunt pe scenă, vă jur că nu mă gândesc la cine este în sală. Mi-e imposibil. Dacă mă întrebi, la un moment dat, cum mă cheamă la cât de implicată sunt în acele momente, nu cred c-aş şti să răspund. Aceeaşi stare de pe scenă o pot avea şi atunci când repet cu pianul, cu un dirijor, cu colegii mei, cu orchestra. Nu cânt altfel pentru personalităţi. Realizez ceea ce întrebaţi după ce s-a terminat spectacolul. În timp ce cânt nu ştiu cine este în sală. Pot fi personalităţi aflate pentru prima oară la un concert, pot fi cunoscători sau oameni cărora nu au fost niciodata la opera. Dar ca o satisfacţie, vă pot spune că în America, la preşedintele Obama au fost trei zile şi trei nopţi ca-n basme. Dar ca o curiozitate, la întâlnirea de la Casa Albă, în afară de Sting, englez, şi de mine, româncă, toţi invitaţii - vorbesc de artişti şi de oamenii politici importanţi - erau americani. Eram cam singura “intrusă” din Europa. Când au văzut că există şi un paşaport românesc au început să intre în panică… bineînţeles că am intrat până la urmă şi am avut o satisfacţie extraordinară. Au cântat o mulţime de artişti, iar eu am intrat “în scenă” după vreo două ore. S-a simţit imediat diferenţa, după cum a reacţionat publicul. Bineînţeles că la început eram doar unul dintre artişti. După concert însă, a fost o “nebunie”... Atunci m-au simţit, emoţia au primit-o direct “în faţă”, în sufletele lor.

Au renunţat la “morga” oficială…

Bineînţeles! Acum mi-aduc acum aminte de regina Beatrix a Olandei. Am încercat la finalul unui concert să-i facem o surpriză Majestăţii Sale. Şi pentru că soţul tocmai îi murise de curând, am găsit o piesă formidabilă, ”La chanson des vieux amants”, în interpretarea lui Jacques Brel. Şi am cântat această piesă împreună cu un actor foarte tânăr, adorat în Olanda Jeroen Willems - o personalitate excepţională -, care în urmă cu două săptămâni a făcut un atac de cord şi a murit pe scenă. Am fost devastată. Dar să revin, am cântat cu el jumătate de piesă în franceză şi jumătate în flamandă. A fost ceva extraordinar, unul dintre acele momente de excepţie. Ne-am apropiat de Majestatea Sa şi fizic, şi sufleteşte şi pur şi simplu i-am cântat de la o distanţă de doi metri. A fost foarte frumos.

Aţi cântat în adevărate temple ale muzicii pe mai tot mapamondul. E adevărat că de la anul vom începe construcţia unui asemenea edificiu, a unui Auditorium care să rivalizeze cu cele din marile capitale europene?

E un gând de-al meu, de mulţi ani. Am aşteptat cu toată conştiinţa mea să “cresc” în ideea de a avea cât mai multă forţă prin cuvântul şi prin prezenţa mea. E un proiect care-mi aparţine şi la care, iată, domnul Oprescu (n.r. – primarul general al Capitalei) a răspuns imediat. Eu sunt de curând şi ambasador UNESCO, iar prin colegii mei, prin artiştii care au venit de-atâtea ori în România - şi n-au avut parte de o sală “comme il faut”, o sală nouă, de capacitate, cu acustică bună - se va realiza acest proiect la care ţin foarte mult, pe care mi-l imaginam încă din adolescenţă. Soprana Hariclea Darclee, acum aproape un secol, împreună cu personalităţile vremii, sunt creatorii Operei Române din Bucureşti. A venit rândul meu să-mi capacitez relaţiile, cunoştinţele şi prietenii să-mi întindă o mână aşa cum am făcut-o şi eu atunci când mi s-a cerut acelaşi lucru în toată lumea asta. Este timpul ca şi în România să se construiască acest edificiu. Am vorbit cu domnul Oprescu şi în ianuarie la sfârşit sau în februarie voi veni să pun prima cărămidă.

Cum va arăta acest Auditorium?

Nu sunt în măsură să vorbesc despre partea arhitecturală. În schimb, eu sunt mesagerul şi cel care va dirija energiile în vederea realizării acestei clădiri. Cei care ni se vor alătura mie şi domnului Oprescu vor fi bineveniţi. Totodată sunt foarte conştientă că oameni de valoare din toată lumea îmi vor fi aproape şi sunt foarte mândră de ceea ce trăiesc acum. România este o ţară care “înoată” dintotdeauna în artă şi muzică şi nu şi-a pierdut deprinderile.

Să vă mai spun ceva. De peste douăzeci de ani sunt şi eu un spectator care urmăreşte ceea ce se întâmplă în România. S-a creat prin mass-media, prin televiziune, un fals motto: ”Asta vrea publicul!”. Trebuie să ţinem oamenii într-o zonă impusă? Nu! Oamenii trebuie să afle, trebuie să descopere. Sunt sigură că sunt atât de mulţi oameni care n-au auzit o voce naturală - ca a mea sau a colegilor mei -, aproape, s-o simtă… Prin acest proiect oamenii vor afla mai uşor că există. Trebuie creat acel cadru care să-i aducă pe oameni mai uşor în apropierea muzicii adevărate, a artiştilor care dăruiesc şi se dăruiesc pe scenă.

V-aţi definitivat proiectele pentru anul 2013?

Deocamdată mă voi bucura de aceste sărbători pentru că nu mi se întâmplă foarte des să mă aflu la sfârşitul lui decembrie în România. Oricum, când am fost invitată în străinătate la concerte de Crăciun, oamenii au ascultat obligatoriu şi colinde româneşti. Chiar acum mi-aduc aminte de o imagine superbă de la Catedrala St. Patrick din New York. Slujba de Crăciun de acolo este foarte importantă, este transmisă în toată America. M-au rugat să cânt în acea catedrală şi le-am spus: “Da, cu plăcere, doar dacă-mi permiteţi să cânt un colind românesc, măcar a cappella”. Şi am făcut-o. Bine, e doar unul dintre exemple… Pentru muzica românească vreau din ce în ce mai mult şi anul care vine îi va fi dedicat cu prioritate. Voi avea un concert la Scala, pianistul va fi Dan Grigore, iar în program va fi foarte multă muzică românească. De asemenea voi începe repetiţiile pentru o serie duete cu Andrea Bocelli. I-am spus şi lui că nici nu concep să nu interpretăm măcar o piesă în limba română şi bineînţeles că urmează şi stagiunea de la Covent Garden cu “La rondine“, am concert la Paris… sunt prea multe..

Ştiţi, bineînţeles că eu am o fire de artist, e normal să fiu mai melodramatică, dar fără să vreau, mi-a intrat în sânge. Există însă o realitate, care se numeşte “muzica”, cea care înseamnă pasiune şi cea pe care eu am dăruit-o de mică pentru a-i face pe oameni să fie fericiţi odată cu mine, măcar pentru câteva ore, să mai uităm de cotidian. Spun că, dacă există muzică, există spiritualitate, există Dumnezeu…

Care i-a lăsat pe oameni să dăruiască, să împărtăşească...

Exact, şi eu cred că nu există bucurie mai mare - pentru că tot suntem acum de Crăciun - decât să dăruieşti, să vezi că poţi aduce un zâmbet pe faţa cuiva cu un simplu gest de-al tău. Aşa că invit pe toată lumea să dăruiască. E un îndemn pe care-l exprim din tot sufletul, acum, în aceste zile de sărbătoare.

Fotografiile în costum popular sunt realizate toamna aceasta la Peleş. Fotograf: Cosmin Gogu, coafură şi machiaj: George Popescu. Costumele fac parte din colecţia Mariei Dragomiroiu.

Accesări: 11581
Marcel Bărbătei
Publicat Sâmbãtã, 22 decembrie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+70
74 Voturi

 

Alte articole scrise de Marcel Bărbătei: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

Viorica Bălteanu
22:36:44, 28 Dec 2012 28
Cât venin în unele postări! Om perfect nu există, există diverse niveluri de imperfecțiune. Nu am auzit de numeroase spectacole anulate sistematic de Angela Gheorghiu. Indispozițiile vocale, problemele de viață chiar există, nu cruță pe nimeni. Provenind dintr-o școală muzicală serioasă și renumită în lume, marea noastră cântăreață își alege atent repertoriul, nu face excesele vocale ce au costat-o enorm pe Maria Callas. Sunt convinsă că, inteligentă și având proiecte pe termen lung, Angela Gheorghiu își va gestiona benefic viața, cariera (are un soț minunat, excelent artist și el, care iubește România). Se pare că deranjează faptul că ambii promovează minunat limba noastră și muzica românească. Pe noi ne bucură. Ca și pe oamenii de bunăcredință din toată lumea, extaziați și de muzica po *editat* ră siciliană (și nu numai), pusă în valoare magistral de Alagna. Din nefericire, modelul Virgina Zeani-Nicola Rossi Lemeni este mai mult unic, decât rar, cum zic italienii. Au avut o căsnicie lungă și reușită, un fiu care le-a dăruit fericirea de a fi bunici, au fost parteneri legendari pe scenă și în cariera didactică, pe care Virginia Zeani o continuă glorios, rămasă văduvă. Au fost o excepție, viața artiștilor fiind una foarte zbuciumată, cum bine se știe. Important este ca splendidul cuplu Alagna-Gheorghiu să evite alte crize, lucru foarte greu (dar nu imposibil), când primul cântă preponderent peste ocean, iar doamna are contracte preponderent pe scene europene, în acești ani. Până și normalitatea îi deranjează pe oamenii răi. Artista își petrece Crăciunul cu mama, alte rude, în patrie, perfectând proiecte viabile pentru România. Aplauze meritate pentru Angela Gheorghiu și Roberto Alagna!
ContraPro
+25
 
ionescu=popescu=escu
08:17:15, 28 Dec 2012 27
daca pe escu atat il duce mintea, asta e... cu ei s-a facut comunismul si s-a adeverit zicala cu capra vecinului. sa- ti dea al de sus sanatate si neuroni in plus draga escule ! la multi ani dragi romani
ContraPro
+5
 
popescu
01:24:41, 28 Dec 2012 26
Agnes, vad ca pe acest forum cand spui adevarul esti dezavuat, primesti voturi negative. Din pacate tu ai dreptate iar in cazul Angelei Gheorghiu se poate conta doar pe ifosele ei. Mare pacat....
ContraPro
-130
 
ionescu
01:18:19, 28 Dec 2012 25
Din pacate este prea departe de ce vrea sa para. De sot isi aduce aminte doar cand are nevoie s-o ajute sa-si promoveze vreun CD. Se afiseaza si sta in compania unor oameni cu imagine indoielnica in timp ce ar putea fi langa sotul ei. Sa stai cu Marian Ionescu, Dan Bitman si Loredana Groza in timp ce sotul canta la MET arata cam ce fel de femeie este. Ca sa fii OM pe langa talent este nevoie si de CARACTER. Din pacate doamnei Ghiorghiu ii lipseste caracterul.
ContraPro
-84
 
La multi ani !
22:56:53, 27 Dec 2012 24
pt. Dna Angela Gheorghiu sa ii dorim succese, sa ne incante , dansa si toate talentele romanesti, concerte multe ,multe ,lumea este dornica de marii nostrii artisti, de tot ce este autentic romanesc si valoros ! la multi ani, maeste Beligan, la multi ani Tudor Gheroghe, Hrusca si toti cei care ne transmiteti frumusetea, nobletea ,incantarea si speranta ! Va asteptam mai des, va asteptam la renasterea spirituala si morala a ARTEI ROMANESTI ! "La mijloc e codru ies/toate pasarile ies"...-Eminescu .
ContraPro
+5
 
1 2 3 4 5 6

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.