Lampa Fermecată

Toamna trecută a reapărut în faţa ochilor noştri Lampa Fermecată. Cu ea în mână, Aladin s-a plimbat prin ţară spunând oamenilor că le va aduce bunăstarea: le va da noi locuri de muncă, le va băga mai mulţi bani în pungă, le va astupa gropile de pe uliţă, le va ridica şcoli şi spitale noi, le va lega ţara de restul lumii prin autostrăzi, porturi şi aeroporturi noi. Astăzi, Aladin freacă de zor Lampa în speranţa că toate năzuinţele oamenilor pe care i-a momit ast’toamnă vor prinde viaţă, iar pacea socială fi-va astfel cumpărată pe termen lung, măcar pe un mandat de guvernare.

Iar speranţa lui Aladin stă în Duhul din Lampă. Dar, deocamdată, Duhul întârzie să se facă văzut, şi nevăzută rămâne şi îmbogăţirea poporului lui Aladin.

„Lampa fermecată” la care mă refer este planul de guvernare PSD-ALDE iar duhul cu pricina ar putea fi Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. „Aladin”-ul nostru freacă de zor, pe toate părţile, planul de guvernare şi bugetul public, poate-poate reuşeşte să scoată din frecatul ăsta un hiper-fond, cu o hiper-putere financiară şi economică. Puterea incomensurabilă a Duhului din poveste pare să fie asemenea puterii uriaşe asociate tradiţional, încă din anii 50, cu fondurile suverane care au mişcat munţii la propriu, dar şi la figurat. Dar tradiţia acestor enorme pârghii financiare este să aloce capital către plasamente strategice din afara graniţelor ţării de origine, pentru a maximiza rata de creştere a valorii fondului pe termen lung şi pentru a oferi statului-mamă o „paraşută de aur” în cazul în care economia proprie dă semne de prăbuşire, dintr-o cauză sau alta.

În cazul nostru însă, proiectul guvernamental încearcă să fabrice o lampă fermecată, dar fără a avea un duh pe măsură înăuntrul ei. Aşa cum se aude până acum, fondul suveran al României ar fi de fapt, cum am văzut scris în presă, „un coş de companii de stat”, companii pe spatele profitabilităţii cărora statul ar garanta construcţia de autostrăzi, de şosele, de poduri, de porturi şi de aeroporturi, de şcoli, clinici şi spitale. Dar România va freca zadarnic o lampă presupus fermecată din care nu va ieşi niciodată vreun duh cu puteri supranaturale, atât timp cât duhul cu pricina nu-şi va trage vigoarea din finanţele independente de puterea politică şi reţeaua clientelară anexată ei, precum şi din performanţele plasamentelor strategice pe plan global. Tot slăbita economie autohtonă, condamnată la efemeră creştere pe consum şi controlată de resorturi politice, pare să fie vlaga financiară pe care îşi propune „Aladin” să o pună la treabă.

„Prin noi înşine” a fost un program economic cu rezonanţă la vremea lui, autorul principal al doctrinei de dezvoltare economică cu accent pe capitalul autohton fiind liberalul Vintilă Brătianu.

Doar că Vintilă Brătianu – şi odată cu el şi partidul pe care l-a condus – nu a reuşit să lase în urma sa niciun urmaş de soi, capabil să gândească o strategie naţională demnă de sloganul „prin noi înşine”, cu atât mai puţin demnă de a fi asumată de o naţiune. Aşa că „prin noi înşine” înseamnă, de fapt, pentru Aladin din exemplul nostru, că noi toţi plătim toate oalele sparte, dar niciun duh fermecat nu va veni vreodată să le lipească la loc. Deşi România duce lipsă gravă de investiţii şi de comenzi publice, Guvernul se va bizui tot pe consumul cetăţenilor ei, consum care, aspirat prin intermediul companiilor de stat captive sistemului, se va regăsi aruncat în cheltuielile publice, fie ele cu rost sau fără noimă.

Mai mult, ideea de a smulge profitul realizat de singurele companii de stat care mai au performanţa economică vine să demonstreze încă o dată un mit urban românesc: „dacă ceva merge bine, distruge-l”. Ca să acoperi nevoile şi găurile bugetare cu banii aspiraţi de la consumatori prin intermediul unor firme de stat nu înseamnă decât o formă disperată de a finanţa propagandistic şi pe moment urgenţele naţionale, fără a avea o proiecţie de investiţii pentru viitor. Vorba veche românească spune „să moară şi capra vecinului”, şi se pare că o regăsim din plin în politica economică actuală: dacă statul nu e performant şi produce deficite continue, atunci şi firmele de stat trebuie forţate să acopere din propria performanţă economică lipsa de performanţă a administraţiei de stat. Iar dacă pur şi simplu fac profit, atunci profitul trebuie aspirat rapid şi aruncat în găurile negre ale comenzilor publice care nu lasă în urma lor mare lucru pentru societate. Aşa se face că, deşi cheltuim anual miliarde de euro pe străzi, şcoli, spitale, administraţie publică modernă, nimic nu se vede nou în jur: nici străzi, nici spitale, nici şcoli, nici administraţie modernă şi eficientă. Fondul Suveran de Dezvolare şi Investiţii este astfel o „Lampă a lui Aladin” fără duh în ea. O lampă care arde în mod „fermecat”, repede şi sigur, toţii banii chivernisiţi de întreaga societate. Oamenii freacă lampa lui Aladin, să apară din ea duhul care le îndeplineşte dorinţele. Oamenii rămân cu frecatul, iar Aladin cu luatul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.