Leancă: Republica Moldova nu intenţionează să adere la NATO

Republica Moldova nu intenţionează să adere la NATO şi îşi îndeamnă partenerii să-i respecte statutul de ţară „nealiniată”, a declarat premierul Iurie Leancă, înainte de alegerile parlamentare de duminică.

„Mă pronunţ în mod clar pentru neutralitatea ţării. Nu vom adera la NATO şi vrem ca toţi partenerii noştri, atât din Vest, cât şi din Est, să ne respecte statutul neutru”, a declarat Leancă, într-un interviu pentru RIA Novosti, informează Mediafax.

Scopul autorităţilor moldovene este să transforme fosta republică sovietică într-un stat bazat pe „valori moderne” ca respectarea drepturilor omului, statul de drept şi economia de piaţă, a subliniat şeful Guvernului de la Chişinău.

„Asta înseamnă că în Republica Moldova nu trebuie să existe o prezenţă militară mai mare. Noi suntem pentru neutralitate. Chiar şi în contextul realităţilor din prezent noi putem să dovedim că acest lucru a fost în favoarea societăţii”, a adăugat Iurie Leancă.

„Neutralitatea permanentă” a ţării este prevăzută de Constituţia din 1994, care interzice staţionarea unor trupe străine pe teritoriul moldovean.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.